1. Cum s-a conturat ideea romanului „Strania valiză a domnului Silberstein”?
Pixul meu are și rol de hârleț, cu care dezgrop osemintele unor personalități uitate, apoi le-mbrac în carne și le însuflețesc. Am procedat astfel nu doar în romanul de față, ci și în cele anterioare – „America de peste pogrom”, „Deborah”, „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”…
Săpăturile constante m-au condus la Guillaume Silberstein și Bernard Natan. Ambii născuți în Iași, ambii creatori – unul de genți feminine, altul de filme.
M-au atras dramele lor, cu drumul de la strălucirea pariziană la paiele pușcăriei. Și-am înțeles că-n anumite perioade istorice, a fi talentat și inteligent poate constitui o crimă pentru care ești pasibil de pedeapsa capitală.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Dați-ne realism, că ficțiune avem destulă în stoc!
Încerc mereu să respect biografiile personajelor principale, iar pentru asta prospectez, explorez și-n final exploatez informațiile obținute. Plec întotdeauna de la documente, pentru a mă menține aproape de adevărul istoric.
Ulterior, această bază reală e prelucrată în funcție de seismografia firii umane – cea care se manifestă prin iubiri, trădări și crime. E-o manieră care-l solicită la maximum pe condeier, dar în literatură calea ușoară nu duce nicăieri.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Strania valiză a domnului Silberstein”?
Sper ca procesul meu de creație să fi născut o empatie, care ajunge la omul de la celălalt capăt al textului. În acest tip de romane, cititorul devine partener și prieten cu autorul.
Îl invit, așadar, pe cel care va zăbovi asupra cărții să se transpună în Parisul de-acum o sută de ani. Și să-și închipuie că, la o recepție selectă, i-ar întâlni pe Silberstein & Natan și-ar discuta cu ei despre buticurile de pe Strada Lăpușneanu din Iași…
