În ierarhia de valori tradiționale, pentru mine, familia se situează pe primul loc pentru că este mediul care mă definește, este microuniversul în care trăiesc și funcționez, este sursa mea de energie, creativitate și optimism; în fine, aș putea continua cu motivele pentru care devin sensibilă ori de câte ori se fac referiri la aceasta comunitate căreia simt că îi aparțin cultural, intelectual, emoțional, această „grupare socială cu cea mai mare încărcătură afectivă” și în care relațiile dintre noi, membrii ei, sunt „în strictă dependență.” (Iluț, 2005: 35) Cred că, pe măsură ce câștigăm experiențe existențiale, ne dăm seama că familia este în măsură să ne confere și să ne dezvolte sentimentul și spiritul de apartenență, demonstrând afirmația teoreticienilor, anume că familia reprezintă „un fundament pentru orice suntem sau facem” (Tannen, 2019: 11); ca atare, trăim cu dorința/speranța de a ne găsi familia pentru că „vrem să ne bucurăm de conexiunea pe care o stabilește” (11) și de valorile culturale pe care le generează, impune și transmite prin seturi de norme și reguli specifice, menite să le înlesnească membrilor ei opțiuni corecte la nivel cotidian sau principial, reducând considerabil nesiguranța și multe dintre conflictele din orice societate. Incursiunea autorilor în microcomunitatea familială a personajelor lor dezvăluie intimități ale acestora de natură biografică, evolutivă, afectivă, deschizându-i cititorului căi adiacente, alternative, de observare și înțelegere a modului lor de a re/acționa, de a decide, de a exista, de fapt în conformația lor ficțională.
Construcții ierarhice
Studiile de antropologie culturală pun în evidență faptul că familia este „cea mai ierarhic și intens conectată instituție” (Tannen, 20-19: 14), respectiv, că ea instituie și constituie „un sistem ierarhic în care structura de putere este importantă și se schimbă în funcție de activitățile, evenimentele, episoadele familiale sau de schimbarea de calitate a membrilor familiei” (Iluț, 2005: 259); s-a stabilit că ea funcționează după reguli implicite și explicite, așa cum conchide Dr. Panait Zosin în expunerea sa neprotocolară despre individ în evoluția sa organică și spirituală: „bărbatul trebuie s-o întrețină pe femeie, femeia trebuie să-l inspire pe bărbat, familia trebuie să se inspire de la patrie, patria trebuie să se inspire de la umanitate, iar umanitatea e îndrumătoarea supremă: în servirea ei stă toată fericirea […]. Familia reprezintă baza societății […]; fiecare familie are datoria să se lase inspirată de către patrie iar patria (în cazul nostru România) participă la progresul general al umanității” (Ilis, 2012: 620); este o constatare care vine să confirme părerea lui Pierre Bourdieu că familia este atât „un instrument de construire a realității sociale” cât și „o construcție socială.” (Bourdieu, 1999: 107) Cu alte cuvinte, este „cea mai mică formă de organizare socială” (Anghel, 2009: 52), funcționând ca o corporație în miniatură, asemenea familiei Richardson din Shaker Heights, constant admirată de Pearl Warren pentru „încrederea lor dezinvoltă, și sentimentul limpede al propriului lor scop în viață indiferent de momentul din zi”, pornind chiar de la rutina și disciplina lor zilnică: „Dimineața, doamna Richardson cobora în bucătărie în pantofi cu toc, cu cheile de la mașină și cana de voiaj în mînă […], iar o clipă mai târziu ușa garajului se auzea deschizându-se, iar Lexusul ei ieșea pe aleea largă […]. La costum și cravată, domnul Richardson plecase deja de mult, dar era încă prezent în fundal, solid, impresionant și important, ca un masiv muntos în zare […]. Munca […] pentru familia Richardson părea ceva nobil: membrii ei făceau lucruri importante […]. Elena Richardson scria pentru Sun Press, ziarul local […]. Dl Bill Richardson era avocat. Cunoșteau oameni importanți […]: pe primar, pe directorul Clinicii Cleveland, pe proprietarul echipei Indians. Aveau abonamente pentru tot sezonul la Jacobs Field și la Gund.” (Ng, 2017: 48-9)
În spațiul conviețuirii unei familii, reale sau ficționale, se stabilesc și se promovează practici și norme sociale adecvate acestei instituții egalitare, descrisă ca una care „poate fascina sau captiva, mângâia sau respinge, alina sau înfuria” deopotrivă (Tannen, 2019: 186), respectiv, principii care conferă și susțin identitatea culturală a acestei unități sociale și fundamentează conexiunile existente între membrii săi.
Disfuncționalități intergeneraționale
Observația că „familia e ca o oală sub presiune în care fierb relațiile: aceleași procese care determină toate conversațiile și motivează discuțiile în familie; dar consecințele sunt mai importante și reacțiile mai intense pentru că de ele depind multe aspecte – sentimentul că suntem persoana care trebuie sau că lumea este așa cum trebuie să fie.” (Tannen, 2019: 9) îndeamnă cititorul să identifice posibile eșecuri comunicaționale apărute în evoluția personajelor, eșecuri care duc la reconfigurarea mediului lor familial, așa cum se întâmplă în cazul lui Pearl: mama ei, Mia, „crease o familie dezrădăcinată […]; prea mult timp își obligase fiica să trăiască după capriciile ei: să se mute ori de cîte ori avea ea nevoie de idei noi [pentru fotografie], ori de câte ori se simțea blocată sau stingherită”; urmarea acestei deficiențe de comunicare intergenerațională se manifestă prin treptata înstrăinare a celor două, subliniată de autor prin mențiunea că, odată cu trecerea săptămânilor, pe Mia „începuse s-o îngrijoreze influența familiei Richardson asupra lui Pearl, felul în care păreau s-o fi asimilat în viața lor – sau invers. La masa de seară, Pearl vorbea despre ei de parcă ar fi fost o emisiune TV care îi plăcea la nebunie.” (Ng, 2017: 52)
Acceptând faptul că dimensiunea fundamentală a interacțiunilor familiale este comunicarea, acest „element major al vieții de familie”, însoțită de metacomunicare, adică „ansamblul de gesturi, semne, semnale care însoțesc mesajul” (Iluț, 2005: 259), autorii utilizează ambele procese pentru a descrie cu precizie modalitățile de interacțiune a personajelor lor în contexte semnificative, corespunzătoare nivelului lor cognitiv și emoțional; bunăoară, Violet trece prin stări de mare încordare ori de câte ori are o discuție cu tatăl ei, în salonul unde acesta „își savura liniștea și paharul de vin de Porto de după masă” (Hart, 2023: 39), moment în care „chipul acestuia căpăta paloarea care de obicei indica o supărare gravă”, iar ei „i se strângea stomacul” (39), așteptându-i „predica marțială”, acel „discurs plictisitor despre vitejie și jertfă, ce părea să devină tot mai lung în fiecare an” (42), discurs prin care i se transmiteau reguli precise despre comportamentul care i se impunea în diferite ocazii.
Teoreticienii văd familia funcționând ca un sistem „cu granițe bine conturate față de exterior” (Iluț, 2005: 258), un sistem cu autoprotecție, în condițiile în care, deși e considerată o instituție egalitară, ea facilitează cristalizarea unor subsisteme, după criteriul de rol sau cel emoțional; disfuncționalitatea comunicațională apărută între membrii familiei estompează sau chiar anihilează funcția familiei de a fi „cea mai mare sursă de alinare” (Tannen, 2019: 386), generând efectul opus, cel al unei surse de durere și frustrare, asemenea celor trăite de Hettie Quinn față de mama ei, Rose, în momentul în care fata „a simțit o durere în piept și dorința de a fi o altă fiică, a unei alte mame, de a face parte dintr-o altă familie, una a cărei formă să nu fie modelată de suferință, trădare și abandon. Sperase că durerea se va estompa cu timpul, dar, în loc de asta, absența surorii și a tatălui ei devenea din ce în ce mai insidioasă și pătrunzătoare.” (Walsh, 2023: 40)
Descoperind viața din familiile protagoniștilor, aceste corporații în miniatură (vezi Tannen, 2019: 301), cititorii trăiesc adevărate experiențe interculturale cu fiecare dintre ele, realizând modul în care orice familie se poate descrie, într-un fel, ca „o națiune în sine, cu propriile obiceiuri și moduri de a vorbi” (386), precum și modul în care propria lor familie se structurează și se definește în unicitatea ei.
Referințe
Anghel, Petre, 2009, Cultură și interculturalitate, Cluj-Napoca: Limes
Bourdieu, Pierre, 1999 (1994), Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, București: Meridiane (trad. Cristina și Costin Popescu)
Hart, Emilia, 2023, Femeile Weyward, București: Editura Bookzone (trad. Cosmin Nedelcu)
Ilis, Florina, 2012, Viețile paralele, București: Cartea Românească
Iluț, Petru, 2005, Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași: Polirom
Ng, Celeste, 2017, Mici focuri pretutindeni, București: Litera (trad. Adriana Bădescu)
Tannen, Deborah, 2019 (2001), Spun asta doar pentru că te iubesc, București: Editura Trei (trad. Ruxandra Vișan)
Walsh, Kirk, S., 2023 (2021), Elefantul din Belfast, București: Corint Fiction (trad. Ioana Petridean)
