Rezervația
(fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Rezervația de George Cornilă, publicat de curând în colecția Ego Proză.

278 vizualizări
Citiți în 8 de minute

O a doua Grădină a Edenului descoperită pe Pământ doar pentru ca aceasta să se prăbușească în mundan, copilăria de-a lungul anilor ’90 într-un orășel din sudul Moldovei și o insulă pustie, unde tot ce poate fi găsit este propriul sine, toate legate printr-un fir diafan. Rezervația abordează teme precum desacralizarea, decăderea, formele singurătății, reciclarea ideilor și scindarea eului.

„Paradisul biblic supraviețuiește ca o relicvă într-o lume subterană. Rezultatul? Adam e asaltat de reporteri, Edenul e transformat într-un fel de parc. Mai avem resurse pentru a sesiza miracolul? Mai e loc în lumea noastră pentru sacru? Cartea lui George Cornilă provoacă, printr-un amestec bine dozat de fantasy și realism, tot felul de dileme și întrebări grave. Prozele din acest volum au tot ce le trebuie pentru a prilejui o lectură captivantă: suspans, contra-punct, povești de dragoste, un imaginar cuprinzător, o deviere subtilă a intrigilor spre parabolă, dar mai ales un apetit de povestitor contaminant.” (Bogdan Crețu)

„Proza lui George Cornilă e o infirmare eclatantă a acelui clișeu care spune că proza română de după 2000 e musai autobiografistă și minimalistă. Dimpotrivă, în proza lui Cornilă nu transpare nimic fățiș autobiografic; iar mizele lui țin de temele maximaliste ale ficțiunii. Povestea de dragoste din prima proză, de pildă, pune în intertext nimic mai puțin decât Apocalipsa și Divina Comedie; iar proza care închide volumul trimite simultan înspre Poe și Tournier. E o enormă încredere în literatură în scrisul lui George Cornilă, în frumusețea ei – și în posibilitatea ei de a ne salva. Câtă vreme mai există scriitori tineri care cred astfel în literatură, viitorul ei e asigurat.” (Radu Vancu)


Rezervația
(fragment)

Nu după mult timp, am dat într-un alt luminiş, iar acolo, ghemuit în iarba aspră, l-am văzut pe Adam. În poziţia aceea arăta ca un fetus mare, deşi el nu cunoscuse niciodată pântecele. Singurul lui pântece fusese peştera. Era despuiat, doar cu câteva frunze acoperindu-i părţile ruşinoase. Li se impusese să rămână aşa pentru vizitatori, doar iarna îngăduindu-li-se să îmbrace nişte veşminte primitive din blănuri.

Mi-am amintit de un interviu pe care i-l luase cu mulţi ani în urmă Nic Pascale, cunoscut ca un ziarist aprig, fără pic de compasiune pentru cel intervievat.

— Îl iubeşti pe tatăl tău? l-a întrebat acesta.

— Nu-şi iubesc toţi copiii părinţii? ar fi răspuns primul om.

— Chiar şi copiii dezmoşteniţi?

— Chiar şi ei.

— Indiferent de cât de cumpliţi le-au fost părinţii?

— Indiferent.

— Şi ai zice că îl iubeşti cu adevărat? Sau doar ai fost creat pentru a iubi, condiţionat să o faci, caz în care doar simulezi iubirea?

— Nu înţeleg.

— Adică te prefaci.

— Nu mă prefac.

— Un înţelept, Nietzsche îl cheamă, a spus cândva că Dumnezeu a murit.

— De unde ştie?

— A presupus.

— Nu cred. Aş fi simţit dacă ar fi murit.

Apoi Pascale a luat-o la întrebări pe Eva şi nu s-a ferit de la nimic, a căutat să dovedească prin afirmaţii tăioase că aceasta suferea de Complexul Electrei. În cele din urmă, străbuna noastră s-a ridicat şi a plecat, cu mâinile împreunate la piept, şi de atunci a refuzat să mai vorbească altcuiva decât propriului bărbat, ba uneori nici lui nu binevoia să-i arunce o vorbă.

Cât de mult îmi dorisem cândva, în primii mei ani de jurnalism, să îi iau şi eu un interviu. Acum însă mi se părea un act indecent, să sar asupra unui om lipsit de apărare, să-l jupoi şi să-l împung cu acul în nerv. Aş fi vrut să-l iau în braţe, să-l las să plângă pe umărul meu. Oare plânsese vreodată?

Nu ne-a băgat în seamă. A început la un moment dat să adune ţărână în pumn şi să o lase să se scurgă printre degete. Eva a apărut din desişuri. Avea părul împletit şi chipul fardat. I-a făcut semn soţului ei să vină, apoi şi-a lipit degetele arătătoare şi policarii într-un rectangul. Trebuiau să stea la poze. Le-am dat câteva minute avans, apoi am pornit-o şi noi îndărăt.

De-a lungul întregii vizite, ne-am arătat a fi un grup taciturn, contrastând puternic cu mulţimea gălăgioasă care se auzea din falie şi al cărei singur scop era, intuiam, acela de a pleca de acolo cu un selfie cu primii oameni, pe care să-l posteze pe platformele de socializare, aceleaşi pe care redactorul-şef al Gazetei ne spusese că trebuia să învăţăm să fim activi. Tot el ne spusese că apăruse un nou cuvânt, pe care trebuia să-l venerăm ca pe o mantra: clickbait. Online-ul era viitorul. Totul online, viaţa noastră online, o a doua viaţă care creştea monstruos, nemailăsând loc pentru prima. Luasem cu mine degeaba aparatul de fotografiat. N-am făcut nicio poză.

Am parcurs drumul de întoarcere mâhnit, străbătut de acea stare de tristeţe care te cuprinde cu totul, care-ţi pătrunde în ţesuturi. Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate.

— Trebuie să bem ceva, a zis Francisc.

Cred că asta gândeam toţi.

GEORGE CORNILĂ (n. 1986) este prozator, publicist, traducător și cititor avid. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014), Regele lupilor (trilogie, 2014-2016), Expurgo (2018; 2019) și Diluvium (2019), al colecției de proză scurtă Arlequine (2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018). Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare(2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (2018), Antologia prozei române polițiste și de mistere (2018) și Antologia scriitorilor vrânceni (2018). A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumele Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (2018) și Sonya cea Roșie: În umbra vulturului (2020).

Pasionat de biologie, istorie, mitologie și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. A colaborat cu publicații culturale precum Luceafărul de dimineață, Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Observator Cultural, Salonul Literar, Pro Saeculum, Spații Culturale, Contact Internațional, Revista de Suspans, Fantastica, Vulturul, Gazeta SF, EgoPHobia, ZIN, Galaxia 42 și Doc.Eu.

A primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016) și Marele Premiu „Ion Hobana” (2019), fiind de asemenea nominalizat la Premiul COLIN (2017), Premiul AntareSFest (2018; 2019), Premiul RomCon (2019) și Eurocon – Belfast (2019).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”

Generaţii

Șinele înalte și colțuroase se întind la dreapta și la stânga mea până hăt, departe, pierzându-se

O singură dorinţă

ora 24:00 Amândoi au tresărit, la scurt timp după ce adormiseră. Fiecare inimă a ratat câte

Căderea
(fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Căderea de Paul Țanicui, publicat de curând în