„Caricatura se naște când vrea ea, fără vreun aviz prealabil”

Dialogul nostru îl are ca interlocutor pe caricaturistul israelian născut în România Andi Ceaușu, sau pe scurt ANDY. Inginer de formație, Andy este absolvent al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Iași. Grafician și artist complex, Andy a ales limbajul universal al caricaturii ca mod preferat de exprimare a ideilor umoristice și a spiritului satiric, dar preocupările sale artistice se extind și în alte domenii cum sunt sculptura sau ilustrația de carte. Permanent activ, publică caricaturi în cotidiene și reviste, expune în expoziții cu tematică, participă la concursuri și expoziții internaționale în Israel, în România și în alte țări din Europa. Rafturile cu premii și mențiuni obținute în toată lumea sunt în permanentă extindere. Expozițiile sale personale sunt concentrate în special pe aspectele cu care se confruntă lumea contemporană: probleme sociale, politice, culturale, ocrotirea mediului. Andy este membru al Asociației Caricaturiștilor Israelieni.

– Te cunosc de multă vreme mai ales în calitate de caricaturist. De fiecare dată când mă întâlnesc cu lucrările tale plastice „serioase”, cu cărțile și ilustrațiile tale, sunt surprins de calitatea și profunzimea lor. Tu cum te defineșți? Ce ai scrie dacă ai fi constrâns să te prezinți într-un paragraf?

– Definirile devin mai grele când e vorba de propria-mi persoană, dar voi încerca. Cred că sunt un individ care vrea să vrea să transmită un mesaj prin intermediul creației artistice, mesaj care să stârnească privitorului un proces de gândire, un sentiment sau un zâmbet.

– Cum îți amintești anii copilăriei, adolescența, perioada de studii în România? Când ai început să desenezi? Ai publicat în România înainte de emigrare?

– Desigur. Am fost un copil pus pe șotii. Îmi plăcea să înveselesc atmosfera din preajmă. Multe ore le-am petrecut de partea cealaltă a ușii clasei în care învățam. Îmi plăcea să caut lucrurile deosebite din limbaj, în conduită, să fac asociații de cuvinte. Era un fel de joacă, mă distra și așa puteam distra și pe alții. Ajuns la Facultatea de Electrotehnică din Iași, am continuat firul umorului și am urcat de nenumărate ori pe scena Cenaclului Moldavia. Desenul a apărut destul de târziu, la vârsta de 23 de ani, după absolvirea studiilor superioare. Am simțit dorința de a-mi exprima grafic ideile umoristice. Era sfârșitul erei comuniste, o perioadă destul de complexă pentru libertatea de exprimare, totuși am publicat primele caricaturi în Suplimentul de sală al Teatrului Național din Iași și în Gazeta studențească din Galați.

– Cum a fost confruntarea cu noua lume în care ai ajuns să trăieșți? Ce a trebuit să înveți complet nou pentru a supraviețui, a te adapta, a reuși? Ce a trebuit să uiți?

– Impactul a fost destul de puternic. Am aterizat într-o nouă lume, în care poți spune tot ceea ce gândești, însă mi-a lipsit pentru început limbajul de conversație/mi-au lipsit la început cuvintele! M-a ajutat limbajul grafic neto, care este o limbă universală, mai ales că nu obișnuiesc să folosesc text în caricatură. După părerea mea, caricatura trebuie să vorbească prin intermediul desenului și nu al textului. Pășind într-o lume nouă, pe primul loc a fost ingineria, însă dorința de a mă specializa în caricatură m-a făcut să-mi petrec nopțile cu creionul în mână și așa am reușit ca în 1995 să devin membru al Asociației Caricaturiștilor Israelieni. Am încercat să nu uit cele învățate în „regimul de tristă amintire”, care a determinat caricaturistul să se exprime grafic cu mai multe înțelesuri (sau subînțelesuri), pentru a putea critica societatea, mediul. Poate că acesta este secretul succesului caricaturiștilor din fostele țări comuniste, în comparație cu ceilalți caricaturiști născuți și trăiți într-o lume în care libertatea cuvântului era la ea acasă.

– Ce înseamnă pentru tine caricatura? Ai putea trăi fără să desenezi?

– Caricatura este o modalitate de exprimare, de transmitere a mesajelor, de a „pune lumea pe gânduri”. Bineînțeles că nu e singura modalitate. În decursul anilor, formele mele de exprimare s-au ramificat, intrând în domeniul picturii, sculpturii, poeziei, epigramei, alături de prima dragoste: satira & umorul. Importantă pentru mine este creația în sine, modalitatea de exprimare este o rezultantă a dorinței de a-mi exprima ideile.  

– Cum se naște o caricatură? Ce este mai întâi – gluma sau desenul? (seamănă cu întrebarea cu oul și găina, poate).

– Caricatura se naște când vrea ea, fără vreun aviz prealabil, fără dureri, de multe ori în moment nefavorabile: când te pregătești să dormi, când faci baie sau ești la toaletă, când ești într-un trafic intens. Nu prea vine la comandă, cu toate că modul de gândire a unui caricaturist experimentat îi poate permite să creeze caricaturi pornind de la o tematică dată. Cât despre glumă/poantă, ea poate să existe sau nu. Unele caricaturi pot fi hazlii, altele „serioase”, mă refer la cele care dezbat problemele primordiale ale omenirii: mediul înconjurător, pacea, educația, sănătatea etc. Eu aleg de obicei cea de a doua categorie.

– Care este viața unui caricaturist în Israel? Cum reușește? Cum trăiește? Cum creează?

– Pentru cine își câștigă existența din caricatură, situația nu e deloc simplă. Sunt prea puține ziare pentru numărul destul de mare de caricaturiști din Israel. Pentru a ți se oferi spațiu pentru o caricatură într-un anumit ziar, trebuie să te faci frate cu dracu’ și job-ul este destul de nesigur – de-ajuns o caricatură care a ofensat un anumit public pentru a te trezi dat afară. De aceea mulți dintre caricaturiști au trecut „granița” spre ilustrație de carte și design.  

– Viața în Israel nu este ușoară. Este o țară cu o economie dezvoltată pe de-o parte, dar cu multe contraste sociale, etnice, religioase, o țară confruntată periodic cu războaie și terorism. Există o adevărată pasiune a dezbaterii (cum spunea Amos Oz) dar care în ultima vreme s-a polarizat spre extremele dezbinării. Cum sunt reflectate aceste contraste, uneori traumatice, în caricaturile tale?

– Contrastele sunt o sursă inepuizabilă pentru caricatură. Găsesc în ele enorm de multe situații și tematici: stereotipuri, probleme de conduită, sociale, politice etc. Ai ce critica, 24/7, incluzând sărbătorile legale și ilegale. Dintre toate genurile de caricatură, încerc să evit caricatura politică. Uneori am flirtat cu ea, pentru că este foarte atrăgătoare. Caricatura politică este cea mai tăioasă și poate lăsa urme serioase. Ea transformă condeiul într-un adevărat cuțit, care trebuie mânuit cu atenție și dexteritate. Trebuie avută și mare atenție la manipulări.

– Există subiecte tabu? Subiecte pe care nu le vei aborda niciodată sau pe care refuzi uneori să le abordezi?

– Sunt convins că aproape orice subiect poate fi abordat, dar… în anumite limite. Sportul caricaturii ar trebui să se oprească la nivelul centurii și să nu lovească sub ea. Caricatura trebuie să învețe, să lupte pentru un anumit ideal, să trezească opinia publică, nu să distrugă sau să falsifice realitatea pentru a atinge un anumit țel. Caricatura care îți lasă un gust amar este o caricatură de prost gust.

– Poți descrie o zi de lucru tipică a ta? (dacă există așa ceva). Ai un plan de lucru? Când te trezeșți de dimineață știi dacă vei desena sau vei crea altceva?  Cum lucrezi?

– Dimineața ceasul biologic mă deșteaptă destul de târziu, însă cel electronic i-o ia înainte zilnic. Nici vorba de caricatură. Întâi, pâinea cea de toate zilele. Spre seară, revin acasă, muncit de fapte și de gânduri. Atunci îmi încep cea de-a doua existență, cea a sufletului, care mă ține treaz până după miezul nopții. La mine timpul se măsoară în… week-end-uri !

– Povestește-ne, te rog, mai mult despre lucrările tale plastice. Am zis deja că am fost surprins (plăcut) de ele, de profunzimea ideilor și de inventivitatea și versatilitatea confruntării cu alte materiale decât hârtia și creioanele sau penițele. Nu ai senzația că ar trebui să dedici mai mult timp acestei direcții artistice, poate chiar în detrimentul caricaturii?

– Pentru mine, caricatura este de fapt o modalitate de transmitere a unui mesaj, a unei stări de fapt, a unui sentiment sau chiar a unei dorințe către public. Nevoia de a mă exprima îmbracă diferite modalități. Mesajul poate fi transmis prin intermediul culorii (pictură), formei (sculptură) sau prin metafore (poezie). Importantă este existența mesajului, dar și conținutul său. Trecerea dintr-un domeniu artistic în altul mă pasionează din ce în ce mai mult, având grijă de a păstra amprenta gândirii caricaturale.

– Poți povesti pentru cititorii revistei Familia despre viața culturală și literară în limba română din Israel așa cum o percepi tu? Cât este de intensă? Care sunt formele de organizare și manifestare? Ai concurenți în domeniile umorului și caricaturii? Cum te încadrezi tu în această comunitate a vorbitorilor, cititorilor, scriitorilor, artiștilor originari din România?

– Multe întrebări, cu mult mai multe răspunsuri. Există în Israel o bogată viață culturală românească. Se publică cărți, se deschid expoziții, se practică colocvii și întâlniri literare. Personalități remarcabile ale vieții culturale române vizitează Țara Sfântă și aduc cu ele crâmpeie din limba și culoarea țării natale. Sunt întâlniri cu totul deosebite. Sigur că am destui concurenți atât în domeniul caricaturii, cât și în umor. Numai că eu nu-i consider concurenți, ci colegi, fiecare cu particularitățile și deprinderile sale.    

– Te-ai întors de multe ori în România în ultimul deceniu. Ai expus din lucrările tale, ai participat la concursuri, ai primit premii. Cum a fost reîntâlnirea cu România? Ce impresie ți-a făcut viață artistică din România? Ce relații continui să ai cu colegii de artă și umor și cu publicul din România?

– În România mă reîntorc cu mare plăcere și sunt primit întotdeauna cu brațele deschise. La festivalurile de caricatură la care am participat în ultimii ani, am legat prietenii noi și am cunoscut „prieteni virtuali” de pe Facebook, cu care eram în legătură de foarte mulți ani. De fiecare dată atmosfera a fost deosebită. Viața artistică din România este prolifică, apar în permanență artiști noi, interesanți, cu viziuni noi ale spațiul cultural mioritic.

– Cât crezi că datorezi din umorul și stilul tău umorului evreiesc și israelian și cât datorezi tradiției românești? Unde te poziționezi în raport cu cele două sau poate trei culturi?

– Probabil că umorul evreiesc lucrează liniștit în subconștientul meu. Dorința de a face haz de necaz, de a mă critica pe mine însumi, de a folosi pesimismul tocmai pentru a trezi optimismul, sunt doar câteva repere care conduc spre umorul evreiesc. Pe de altă parte, subtilitatea și multi-sensurile sunt amprente românești și ale perioadei în care m-am format. Acest conglomerat de culturi face în mine un corp comun.

Sportul caricaturii ar trebui să se oprească la nivelul centurii și să nu lovească sub ea. Caricatura trebuie să învețe, să lupte pentru un anumit ideal, să trezească opinia publică, nu să distrugă sau să falsifice realitatea pentru a atinge un anumit țel. Caricatura care îți lasă un gust amar este o caricatură de prost gust.

– Cum ai trecut prin perioada de pandemie?

– Ciudat, ca toată lumea. Teama de acest virus invizibil și necruțător, care nici nu poți ști de unde poate sări, m-a ținut mai tot timpul în casă. Serviciul s-a mutat acasă și așa au apărut deodată mai multe ore libere, provenite din faptul că nu mi-am pierdut timpul pe drumul înspre și dinspre servici. Am putut să îmi organizez gândurile, să-mi fac planuri și să creez, chiar dacă existența Coronei și a știrilor sumbre umbreau deseori elanul și muza. Festivalurile „online” de caricatură s-au înmulțit parcă, toate orbitând în jurul tematicii „Corona-virus”. Am avut și clipe de bucurie, când am fost anunțat de cele trei Premii de Excelență primite la Festivalului Umorului „Constantin Tănase” Vaslui – ediția a XXVI-a, la al-14 lea Concurs Internațional de Caricatură de la Urziceni și la Campionatul Național de caricatură de la Suceava.

Chiar dacă nu am putut ajunge în străinătate, în luna iulie 2020 am deschis o expoziție personală de artă fotografică îmbinată cu tehnică computerizată, la Florența, intitulată Ricamo in pietra (Broderie în piatră). Tot în domeniul artelor plastice, am participat la două expoziții de grup, la Galeria municipală de artă din Hertzlia, atât cu sculpturi, cât și cu picturi. Apropo de această perioadă, am creat și primele sculpturi din deșeuri plastice.

– Poți să ne împărtășești câteva dintre planurile tale de viitor?

– Ar fi mai multe, dar mă voi opri doar la cel mai apropiat în timp. În luna august a. c. voi participa la o expoziție de grup, la Casa Artiștilor din Rishon le Zion. Tematica „Natura umană” mi s-a părut interesantă și sper ca cele două tablouri și şase sculpturi să reflecte viziunea mea despre acest subiect.

– Ce întrebare nu am știut să pun și ai dori să-i răspunzi?

– „De unde se naște dorința creației?” Dar fiindcă nu cunosc răspunsul adecvat, mă bucur că nu m-ai întrebat.

– Ce dorești să transmiți cititorilor revistei Familia?

– Să se bucure de o energie spirituală pozitivă, să îmbine frumosul cu cotidianul, să caute să descifreze mesajele artei pentru a primi mulțumire sufletească.