/

Două eseuri pe teme biblice

David Grossman și Amos Oz pot fi considerați printre liderii generației care a dominat și domină literatura publicată în Israel în ultimele decenii.

331 vizualizări
Citiți în 24 de minute
1

Dacă luăm ca punct de referință cărțile Vechiului Testament, limba ebraică este una dintre cele mai vechi – dacă nu cea mai veche – limbă vorbită și scrisă care mai este folosită activ până în ziua de astăzi. Psalmii pot fi considerați printre primele creații din istoria literaturii ebraice și a literaturii lumii, exprimate într-o limbă încă „vie”. Dezvoltarea istorică a literaturii în limba ebraică s-a petrecut în mare parte în jurul textelor religioase, de la interpretările rabinice ale Bibliei dezvoltate într-un complex sistem juridic, social și de tradiții care guvernează viața evreiască, până la literatura ebraică modernă – poezie, proză, eseistică, aflată și ea într-o considerabilă proporție în orbita Bibliei. Două cărți de eseuri – firave ca număr de pagini, dar dense în conținut – apărute la începutul anului în traducere românească sunt mărturii că acest curent este semnificativ până în ziua de astăzi în literatura israeliană. Ele aparțin lui David Grossman și Amos Oz, doi scriitori născuți la Ierusalim, doi prozatori care pot fi considerați printre liderii generației care a dominat și domină literatura publicată în Israel în ultimele decenii. Ambele cărți pleacă de la episoade și personalități foarte cunoscute din Biblie, le interpretează faptele și le discută tradițiile în perspectivă istorică. Nu este vorba despre cărți religioase, deși ambii autori abordează cu o expertiză profundă și un respect de netăgăduit materialul biblic. Interpretările aparțin unei perspective umaniste laice, și lectura lor paralelă pune în lumină și numeroase aspecte comune ale unor personalități gigantice ale Cărții.

Mierea leului a lui David Grossman (născut în 1954), publicată de Editura Nemira în traducerea din limba engleză a lui Andrei Pogăciaș, propune o reconsiderare și o interpretare modernă a vieții și faptelor lui Samson, eroul destinat să salveze poporul evreu în perioada Judecătorilor, premergătoare formării primului stat evreiesc în antichitate. Triburile evreiești aflate în epoca bronzului (secolele 12-11 î.e.n.) se aflau în conflict cu popoarele din jur. Dușmanii cei mai aprigi erau filistenii, popor de navigatori, care aveau avantajul tehnologic al prelucrării fierului.

…haideți să facem, în paginile următoare, ceea ce multe generații de cititori au făcut înaintea noastră, bărbați și femei care au citit textul biblic lacunar, conform credinței lor, convențiilor vârstei lor și propriilor înclinații, și care au atașat sensuri și concluzii (și uneori dorințe și amăgiri) fiecărui cuvânt și fiecărei silabe. (p. 10)

Este o invitație la lectură, speculații, interpretări, discuții. Samson este unul dintre primii eroi „militari” ai istoriei evreiești, un luptător care se bazează pe forța sa fizică, chiar dacă, așa cum citim în Biblie și în cartea lui Grossman, acțiunile sale sunt individuale și de multe ori logica lor nu este evidentă. Faptele sale sunt o combinație de eroism și miracole în care intervenția divină este sugerată dar niciodată nu este explicită – uciderea leului cu mâinile goale, stârnirea celor 300 de vulpi care seamănă panica în locuitorii filisteni ai Gazei, uciderea în luptă a mii de inamici și în final dărâmarea stâlpilor care susțineau templul păgân în ceea ce va fi fost primul atentat sinucigaș din istorie. Nu este de mirare că eroul este menționat în numeroase cărți de istorie și ficțiune, de la scrierile din antichitate ale lui Flavius Josephus până la studii contemporane sau romane, cum este Samson Nazariteanul al lui Vladimir (Zeev) Jabotinski (1880-1940) – poet, scriitor și politician, lider al curentului sionist revizionist.

David Grossman

Textul lui David Grossman este o combinație de ficțiune construită pe esența textului biblic, cu o interpretare creativă și colorată a fiecărui episod, dând viață personajelor din textul antic, unele menționate doar prin nume sau nici măcar atât. Lectura mi-a amintit monumentalul roman al lui Thomas Mann Iosif și frații săi. Interpretarea este însă modernă și Grossman, scriitor implicat politic, nu ezită să menționeze direct realități politice ale ultimelor decenii și învățăminte care pot fi trase din biografia eroului biblic:

…de-a lungul timpului, evreii s-au mândrit cu poveștile eroismului său și au tânjit după forța fizică, curajul și masculinitatea pe care le reprezintă. I-au stimat, nu în mai mică măsură, abilitatea sa de a aplica forța fără limite sau inhibiții morale, o abilitate pe care istoria o oprise de la evreii care fuseseră oprimați timp de milenii, până la crearea statului Israel.

()

Totuși, suveranitatea israeliană are o anumită nuanță problematică, întrupată, de asemenea, în relația lui Samson cu propria putere. La fel ca în cazul lui Samson, uneori pare că puterea militară considerabilă a Israelului e un avantaj care devine o slăbiciune. Fiindcă s-ar părea, fără a desconsidera pericolele care amenință Israelul, că realitatea de a fi extrem de puternic nu a fost cu adevărat internalizată în conștiința israeliană, nu a fost asimilată într-un mod natural, de-a lungul multor generații; și asta, probabil, e cauza pentru care atitudinea față de această putere, a cărei dobândire a fost privită drept miraculoasă de-a dreptul, e menită a fi distorsionată.

O astfel de distorsiune poate duce, de exemplu, la acordarea unei valori exagerate puterii dobândite de cineva – transformării puterii într-un scop în sine; folosirea ei în mod excesiv – și, de asemenea, la tendința de a recurge în mod automat la folosirea forței, în loc să fie cântărite și alte mijloace de acțiune – acestea sunt toate, într-un final, moduri caracteristice „samsoniene” de comportament. (pp. 60-61)

Dacă ne referim la natura personalității sale, Isus poate fi plasat la polul opus modului „samsonian”. Isus și Iuda este primul text postum care este publicat de Editura Humanitas-fiction în seria de autor dedicată lui Amos Oz (1939-2018), care trece acum de 20 de volume. Eseul, tradus (tot din engleză) de Ioana Petridean, dezvoltă unele dintre ideile romanului Iuda apărut în 2014, în care, prin intermediul a trei personaje din Ierusalimul primilor ani ai Israelului, scriitorul aduce în discuție figura lui Iuda și raporturile dintre acesta și Isus. Explicând problematica și relația incomodă dintre evrei și figura istorică a lui Isus, Amos Oz își mărturisește și fascinația:

În timp ce citeam Evangheliile, m-am îndrăgostit de Isus: de poezia lui, de viziunea lui, de tandrețea lui, adesea inseparabilă de imprudență și de mânie, de magnificul său simț al umorului, de subtilitatea înduioșătoare a înțelepciunii lui, de faptul că învățăturile lui tind să fie uneori surprinzător de pline de veselie, chiar jucăușe. Este inutil de spus faptul că nu puteam fi de acord cu Isus în anumite privințe. Iar lucrul acesta este cât se poate de firesc: nu poți face niciodată doi evrei să cadă de acord în privința nici unei chestiuni. De fapt, este foarte greu să găsești până și unul singur dintre noi care să fie de acord cu el însuși sau cu ea însăși, și asta pentru că tindem să fim ambivalenți și pentru că mințile și sufletele noastre sunt divizate. (pp. 23-24)

Amoz Oz

Între conceptele care-l despart pe scriitor de Isus se află cel de iubire universală (cum poți iubi pe toată lumea? nu înseamnă asta a nu iubi pe nimeni?) și îndemnul de a întoarce celălalt obraz. În mod cert, abordarea lui Amos Oz este mai degrabă „samsoniană”. Iuda lui Amos Oz este departe de prototipul trădătorului, așa cum este descris în interpretările evanghelice. El ar fi fost mai degrabă un tovarăș de idei și adevăratul aliat al lui Isus printre discipoli, un fidel care spera că Isus va fi salvat în ultimul moment de Tatăl Ceresc. Trădarea este neverosimilă și ar fi fost și inutilă, căci tot Ierusalimul îl cunoștea pe Isus. Demonizarea personajului este rezultatul conflictelor dintre sectele evreiești (creștinismul fiind una dintre ele) din lumea romană, piatra de temelie a calomniei istorice care aruncă vina trădării lui Isus asupra lui Iuda și a tuturor evreilor:

Dar mi-am dat seama mai ales de faptul că aceasta nu era o poveste nevinovată: Iuda cel din Evanghelii este chiar sursa otrăvită a vechiului arhetip al evreului etern demonizat și acuzat.

()

Nici o altă poveste n-a generat atât de multă ură, atât de multă violență, atâta vărsare de sânge și persecuție, atâta ucidere în masă, ca povestea asta despre trădare, despre treizeci de arginți și un sărut. (pp. 31-32)

Perspectiva lui Amos Oz poate părea neobișnuită celor care au citit Biblia doar din punctul de vedere creștin. Ea este însă rezultatul unor cercetări istorice susținute, bazate pe arheologie și pe studiul surselor multiple. Joseph Klausner, fratele bunicului lui Amos Oz, unul dintre întemeietorii cu un veac în urmă a Universității Ebraice din Ierusalim a publicat două volume despre Isus din Nazaret. În România, în 2004, a apărut în traducere cartea Arestarea, procesul și moartea lui Iisus, semnată de Haim Cohn, fost judecător la Curtea Supremă a Israelului, istoric și expert în dreptul iudaic antic. Argumentele despre imposibilitatea trădării lui Iuda și a judecării lui Isus de către Sanhedrin, așa cum sunt prezentate și interpretate în Evanghelii, abundă.

Amos Oz și David Grossman sunt, desigur, pasionați de Biblie ca sursă istorică și ca referință morală. Eroii lor sunt despărțiți de peste un mileniu de istorie și de evoluție a doctrinelor religioase. O lectură în paralel a celor două eseuri dezvăluie însă tulburătoare asemănări între felul în care biografiile lor sunt inserate în fluxul narativ al Bibliei și chiar între destinele lor. O primă similitudine poate fi remarcata în felul în care Samson și Isus sunt plămădiți și introduși în narațiunea biblică. Nașterea lui Samson este anunțată mamei sale, ca și venirea pe lume a lui Isus, de un înger, într-un episod care premerge și prevede Buna Vestire. Figura mamei lui Samson, căreia nici măcar numele nu îi este dezvăluit în Biblie, este dezvoltată semnificativ de David Grossman în Mierea leului. Ea este cea căreia i se arată de trei ori îngerul și cea care primește mesajul complet despre destinul deosebit al copilului pe care îl va purta în pântec și căruia îi va da naștere. Avem aici de-a face cu unul dintre cele mai frumoase și mai patetice personaje feminine ale Vechiului Testament – o femeie care trebuie să se lupte cu Manoe, soțul ei, și cu lumea din jur pentru a-și dovedi cinstea și care apoi ia asupra ei povara creșterii unui prunc cu destin deosebit, destinat măreției dar și tragediei.

Dacă mama lui Samson o anunță pe Sfânta Fecioară, se poate spune că întreaga celulă familială Manoe – mama fără nume – Samson prezice destinul Sfintei Familii. Episodul mierii leului, care dă și titlul cărții lui Grossman, creează contrapunctul emoțional între destinul „samsonic” și fațeta domestică a personalității lui Samson. Povestea se petrece la finele mileniului al doilea, cu peste trei mii de ani în urmă, într-o perioadă în care celula familială tradițională era în formare, iar eroii, inclusiv Samson, duceau o viață sexuală activă, cucerind femeile cu forța sau cu frumosul. Samson însuși va avea o primă experiență conjugală, apoi vă recurge în Gaza la serviciile unei prostituate, pentru ca, în final, singura sa dragoste adevărată și cea fatală, pentru Dalila să fie și adulteră. Destinul special înseamnă – ca și la Isus – părăsirea familiei și renunțarea la orice vis de viață conjugală normativă:

Trei oameni pe lume. Un cuplu al cărui fiu a fost „naționalizat” încă dinainte să se nască. Un fiu care s-a născut, de fapt, orfan. Cât de dificilă este misiunea dublă și contradictorie a lui Samson în viață: să fie el însuși, cu toate înclinațiile sale neobișnuite, și în același timp, să fie credincios părinților, de care se deosebește atât de mult. Îi vom lăsa pentru o vreme: toată mierea din lume nu poate îndulci momentul. (p. 44)

Destinele lui Samson și Isus vor expune celor care le studiază biografiile și pildele și alte paralelisme. Ambii își vor petrece o mare parte din viețile pământești printre străini. Samson este predestinat să-și salveze poporul de amenințarea filistenilor, dar pentru a realiza aceasta se amestecă printre ei, se căsătorește și iubește femeile lor, și va muri în mijlocul lor, luându-i pe mulți dintre ei cu el în moarte. Isus are un destin diferit, predicile sale sunt destinate evreilor, se naște și trăiește ca un evreu al timpurilor sale, dar moartea sa va fi printre și de mâinile străinilor romani, ocupanți ai Iudeei captive. Atât Amos Oz cât și David Grossman subliniază destinul universal al eroilor lor și semnificația umanistă a sacrificiului fiecăruia în parte.

În fine, tema finală comună a destinelor lui Samson și a lui Isus este trădarea. Fiecare dintre ei este trădat și își vă găsi sfârșitul pământesc între dușmani. Ambii își cunosc finalul și își asumă destinul: Samson pentru a-și salva poporul și a-i înlesni o victorie care nu putea fi obținută prin forța armelor, Isus pentru a mântui întreaga omenire. Samson este trădat de Dalila, singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat. De trei ori a încercat să-i testeze sentimentele și de trei ori femeia i-a răspuns prin minciună și amăgire. A patra oară, el însuși își dezvăluie secretul puterii sale și își deschide drumul spre moarte și împlinirea soartei. Isus al lui Amos Oz este doar în aparență trădat de Iuda. În fapt, în acest eseu și în romanul său Iuda, Amos Oz ne prezintă o perspectivă diferită și despre ultimele zile ale lui Isus, dar și despre însăși noțiunea de trădare și personajul trădătorului. În orele finale ale vieților lor, și Samson, și Isus îl cheamă pe Părintele Ceresc. Sunt strigăte, sunt întrebări. Cei doi, precum toți marii eroi ai Bibliei, interoghează și caută să înțeleagă căile unei divinități ale cărei forțe și intenții nu sunt totdeauna clare supușilor. Răspunsurile, eroii Bibliei le găsesc mai degrabă în ei înșiși.

Cât de relevantă este lectura acestor eseuri biblice, astăzi, în 2023, dincolo de interesul firesc pe care îl stârnesc două texte care se încadrează într-o lungă tradiție, scrise de doi dintre cei mai aleși prozatori contemporani? Este de remarcat, cred, că ambii scriitori sunt profund ancorați în realitatea lor contemporană. Concluziile lor sunt actuale, legate de direcțiile spre care se îndreaptă naționalismul evreiesc contemporan, relațiile dintre evrei și alte popoare, originile antisemitismului și combaterea argumentată a acestuia. Această abordare este derivată și ea din tradiție. Studiul și pildele eroilor Bibliei sunt pentru evrei – și pentru scriitorii lor – o cheie pentru înțelegerea trecutului și o busolă pentru orientarea în incertitudinea viitorului.

Dan Romașcanu s-a născut în București, în 1953, unde a trăit până în 1984. A urmat liceul Sfântul Sava, iar în 1977 a absolvit facultatea de Automatică și Calculatoare.
S-a căsătorit în 1981 cu Liliana și exact la un an după nuntă s-a nascut fiul lor cel mare Liviu. Cel mic, Avi, a venit pe lume în 1988, după stabilirea în Israel.
Printre pasiunile sale se numără filmul, literatura, istoria, muzica bună aproape de orice fel, călătoriile, sportul și, în special, fotbalul vizionat din fotoliu, și, desigur, Internetul, care îi este și pasiune, și profesie, și mod de viață.
Este colaborator al site-ului cultural filme-carti.ro încă de la înființarea acestuia și, începînd cu seria a VI-a, este colaborator extern (Israel) al revistei Familia.

1 Comment

  1. O posibilă cale de a interpreta creator atât demersurile lui David Grossman și Amos Oz, cât și legătura corectă și legitimă pe care Dan Romașcanu o stabilește între cei doi importanți autori israelieni este cartea paradigmatică a lui Martin Buber, Eu și Tu, tradusă în românește de Ștefan Augustin Doinaș. Moștenirea hasidică pe care o fructifică Martin Buber așază dialogul în temeiul relației speciale dintre identitate și alteritate.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Note de lectură”