Trei răspunsuri despre romanul „Nu-i ușor să fugi de fericire” de la autoarea lui, Laura Frunză

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Nu-i ușor să fugi de fericire”?

Am început romanul mai mult ca un exercițiu. Aveam ideea principală în minte: doi oameni se reîntâlnesc la reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului și au o aventură. Ăsta era scheletul, mi se părea o premisă interesantă, dar nu știam ce se va întâmpla mai departe. Am scris primul capitol și l-am lăsat așa o vreme, apoi am început să-l dezvolt, să adaug personaje, să merg într-o direcție și am descoperit că povestea vine de la sine. Într-un final, a ieșit ceva la care nu m-am așteptat nici eu: un romance combinat cu povești de viață și cu un mic fir polițist care să adauge puțin suspans.

2. Cum a decurs scrierea lui?

A fost greu să scriu, mai mult pentru că nu aveam timp deloc să mă dedic acestei activități așa cum se cuvine. Am fost zilele trecute la FILIT și Markus Zusak a zis ceva de genul: „dacă aș scrie doar când am o mare inspirație, n-aș mai scrie deloc”. Cam așa a fost și cu mine, aveam, n-aveam mingea, dădeam la poartă. Adică scriam, chiar dacă a doua zi ștergeam tot. Am șters mult la acest roman, capitole, scene, finaluri. Am reluat de multe ori unele pasaje, pentru că nu ieșeau așa cum voiam eu. Dar mi-am impus să scriu constant și am reușit, într-o oarecare măsură, chiar dacă mi-au trebuit doi ani. Ca un „știați că”, n-am scris în ordine toate cele 12 capitole. Știam ce vor conține unele capitole, dar nu puteam să mă apuc de ele, erau anumite lucruri pe care mi-a fost greu să le pun pe hârtie pentru că-mi atingeau mie ceva dureros (deși povestea nu e nici pe departe inspirată din vreo realitate a mea sau a altcuiva, e 100% ficțiune). Cel mai greu mi-a fost să scriu finalul, l-am rescris de câteva ori, pentru că nu eram sigură cum anume vreau să se termine.

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Nu-i ușor să fugi de fericire”?

Asta e o întrebare grea. Cu curiozitate, cred. Mi-am dorit cel mai mult și mai mult să scriu un roman pe care să nu-l poți lăsa din mână, așa cum pățeam eu cu cele pe care le citeam în același stil, dar traduse. Intenția mea chiar asta a fost: să scriu un roman ca cele pe care le găsești la noi doar în traducere, în colecțiile adresate, în general, femeilor. Am fost surprinsă, însă, să primesc feedback bun și de la cititori bărbați, deci poate nu e exclusiv un roman pentru femei. M-aș bucura să le placă oamenilor povestea protagoniștilor mei, să pară într-o mare măsură credibilă. Și cel mai tare mi-aș dori să deschid o nișă, să nu le mai fie frică oamenilor să scrie ficțiune comercială și nici editurilor s-o publice. Pentru mine a contat enorm că am publicat la editura Trei, au făcut ceva grozav dintr-o carte de debut, pornind de la finisarea textului și a titlului și până la copertă și marketing, totul a fost la superlativ. Am auzit de oameni care au cumpărat-o doar datorită titlului sau a coperții și cred că asta spune multe despre cât de importante sunt aceste aspecte.