Pe 25 octombrie, a fost lansată la Oradea, în librăria Cărturești, a doua ediție a cărții regretatului poet orădean Sergiu Vaida (1957-1997). Apărută la Cartea Românească, Într-o lumină aurie reia, cu mici diferențe, volumul apărut în 2017, în Biblioteca Revistei Familia. Cum Sergiu nu apucase să-și adune poeziile în volum, a rămas în sarcina noastră, a celor care l-am cunoscut, să ducem la îndeplinire această misiune, deloc ușoară.
Prin anii ’80, când frecventam cu toții cenaclul orădean Iosif Vulcan, am compus, în joacă, mai multe parodii, în stilul poeților locului. N-a scăpat, evident, nici Sergiu Vaida. La vremea respectivă, poezia a fost scrisă cu o intenție mărturisit parodică. Acum, ea este un omagiu. (Al. S.)
Dar prietenul meu Virgil tocmai ieșise din sala de judo schițându-mi în aer fentele și piruetele lui o ploaie de pinguini apatici îmi invada rănile de pe trup creierul meu stâng juca table cu dreptul și chiar atunci biblioteca mea pe rotile sări pe fereastră și încă-mi amintesc cum bucătăria veni la mine în vârful picioarelor restul nu știu degeaba mă întrebați (dar numai în aparență căci în spatele casei o întâlnire neașteptată dintre degetele mele superbe și craniul lui Lombroso ar fi acoperit acum lumea cu un uriaș văl de mireasă și atunci iată care e salvarea: SE IA O CEAPĂ ȘI SE TOACĂ MĂRUNT, SE IA ALTĂ CEAPĂ ȘI SE TOACĂ MĂRUNT, SE IA ÎNCĂ O CEAPĂ ȘI SE TOACĂ MĂRUNT PÂNĂ LA LACRIMI…) dar ce e această ploaie de pinguini apatici ce este acest Geist und Seele eu al cui câine sunt?
