Între vârste

Volumul semnat de Mădălina Căuneac, Crisalidă, este o sumă de introspecții existențiale.

199 vizualizări
Citiți în 9 de minute
Mădălina Căuneac, Crisalidă, OMG, Alba Iulia, 2022

De câte ori murim și redevenim pe parcursul unei vieți? De câte ori ne metamorfozăm și ne schimbăm optica asupra existenței, asupra sinelui? Și, într-un final, care sunt elementele care ne definesc identitatea și cum relaționăm față de ele?

Toate aceste întrebări ni le putem pune după lectura volumului semnat de Mădălina Căuneac (Crisalidă), întrucât el este, în primul rând, o sumă de introspecții existențiale prin care poeta caută să (re)găsească cele mai intense forme ale trăirii, de la amintirile dulci și molcuțe legate de copilărie, la prezentul multifațetat din punct de vedere emoțional. Vorbim despre o istorie a coruperii treptate a inocenței prin expunerea la viață, proces atât autodistructiv, cât și benefic. Cartea Mădălinei Căuneac se expune în fața cititorului ca o ață plină de noduri ce se desfășoară de pe mosor, fir ale cărui încurcături reprezintă punctele de maximă intensitate.

Se prea poate ca versurile care sintetizează cel mai bine esența cărții să fie următoarele: „de pe straturile cele mai de sus ale zăpezii/ valuri strălucitoare de aer/ se desprind și alunecă în inima mea –/ cobor dealul, acum deșertic în imensitatea lui albă;/ mă duce înapoi spre casa copilăriei/ vegetație ca de tundră/ odată un verde infinit/ acum doar zăpadă și noroi înghețat” (epilog). Crisalidă prezintă o poetică tranzitorie care pendulează între prezent și trecut, între interior și exterior, între realitate și vis și care caută să blureze limitele dintre acestea, dând naștere unui spațiu intermediar în care trăirea alunecă într-o mare de melancolie și nostalgie. Un exemplu potrivit este poemul first trip: „îmi aduc aminte cum/ am văzut pentru prima data (sic!) marea împreună –/ era septembrie și rece în Oostende/ am traversat plaja dezgoliți/ și ne-am băgat până la genunchi/ în apă/ și – deși am simțit-o rece/ iar fiori electrizanți ni s-au urcat/ până-n cap –/ după câteva secunde/ a părut caldă/ ca o mătase”. Un alt exemplu concludent ar fi yellow mellow: „am visat/ în jurul meu mii de culori/ care au prins viață/ și lumini depărtate/ intermitente/ cu aură blurată/ adierile aerului/ line și pufoase// cu fiecare mișcare a trupului meu/ lăsam o cărare prin eter/ care se umplea imediat/ de suflarea celor din jur/ de sunete, de viață// era un vis/ dar/ era și realitate// eram parcă surescitată/ după atâta moarte”.

Cartea Mădălinei Căuneac se expune în fața cititorului ca o ață plină de noduri ce se desfășoară de pe mosor, fir ale cărui încurcături reprezintă punctele de maximă intensitate.

Titlul volumului este unul cât se poate de potrivit – crisalida reprezintă un înveliș protector care apare la lepidoptere în timpul procesului formativ, este forma dintre omidă și fluture. Iată, deci, titlul ales de Mădălina Căuneac este unul care marchează tocmai procesele metamorfice expuse prin poemele sale. Poemele de dragoste sunt unele dintre cele mai intense ale volumului, de multe ori poeta ajungând la concluzii existențiale prin acestea, concluzii care duc la o schimbare de atitudine față de relațiile interumane. În daddy issues vedem cum, atât timp cât atitudinea a fost aceea a unei „tămăduitoare”, care caută să rezolve probleme (poate) inexistente, atitudine prin care vocea poetică se urca pe un piedestal inutil, relațiile au fost ratate, întrucât tocmai ceea ce ar fi trebuit să însemne iubirea este transformat într-un proces unilateral de vindecare prin tămăduirea altora: „iubirile mele neîmplinite au fost de lut –/ bărbați care mi-au trecut prin viață/ bărbați fantomă transformați de regrete/ bărbați în transa traumei/ bărbați pe care credeam că pot să-i salvez/ dar care doar îmi oglindeau/ realitatea pe care o cunoșteam/ bărbați care mă îngenuncheau prin absență// voiam să fiu o Maria Magdalena/ care să le toarne mir pe răni/ vindecați/ să mă iubească cu tot trupul lor/ pe care l-am tratat cu mâini blânde/ cu toată mintea lor pe care am limpezit-o/ cu dragoste și răbdare// evident/ n-am reușit niciodată să salvez/ pe nimeni;/ n-am vindecat niciodată/ pe nimeni;/ și atâta timp cât m-am visat/ tămăduitoare/ nu m-a iubit nimeni”. O altă formă de a proiecta, de data asta asumând calități (poate) inexistente ale celuilalt, trăsături care pot sau nu să existe, dar de care poeta se dezbară, finalul poemului marcând o parțială maturizare, maturizare ce se translatează prin acceptarea vulnerabilității, o putem observa în Diego on my mind: „am visat la tine/ de când am știut despre iubire/ mi te imaginam diferit/ croit după un canon creștin/ și cu inimă ce se sacrifică/ dar te-am găsit/ când nopțile au devenit albe/ fără demoni evidenți/ ai anxietății și abandonului/ fără atașamente clare// […] și deși am visat la tine ca un gând într-o icoană/ te-am descoperit când ți-am ridicat bluza/ într-o noapte de decembrie/ când m-ai întrebat ce îmi doresc cel mai mult/ mi-am lipit burta de a ta/ și ți-am spus că vreau să-mi vezi toate rănile/ ca să știi cum să mă poți apăra”.  

Crisalidă este genul de volum care îmbină momentele de strălucire orbitoare, reprezentate îndeobște de versuri ce reușesc să sintetizeze mai multe planuri sinestezice într-unul singur, cu instanțele în care Mădălina Căuneac dă dovadă de lipsă de concizie. Per total, Crisalidă este un volum de poezie bun, al unei voci poetice abile care poate lăsa urme adânci în mâlul care a devenit în ultimii mulți ani poezia de limbă română.

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”