Inflația de informație și bombardamentul publicitar din sursele media sau din căsuța de e-mail sunt realități ale anilor post-pandemici și ale beligerantului 2022 pe care îl trăim. Din facultate am ieșit cu un singur deziderat, acela să-mi găsesc mereu informația de care am nevoie. Mă tem că, la mai bine de un deceniu de la momentul absolvirii, parametrii care guvernează search-ul joacă în altă ligă și nu mai au aproape deloc de-a face cu estetica sau cu originalitatea. Trăim în era creatorilor de conținut. Oare George Bacovia, dacă ar fi trăit astăzi, s-ar fi regăsit și el printre aceștia?
Legea marțială a internetului din prezent conține: SEO (Search Engine Optimization – practic, tacticile care păstoresc poziționarea cât mai sus în Google pe un anumit cuvânt-cheie), influencerii de pe Instagram și Tik Tok, reclama plătită de pe Youtube și Facebook, dar și PPC (pay per click – plata la fiecare click efectuat pe un anunț din Google). Un tovarăș vechi al nostru și care nu va pleca prea curând din zona promovării este micul ecran, care rămâne ultimul bastion pentru un public vulnerabil și captiv la manipulare. Dar despre acest subiect cu o proximă ocazie.
Vindem albume prog cu aceeași strategie cu care vindem pantofi? Ei bine, prima întrebare care se pune, în cazul muzicii progresive (cu variațiile ei înspre post-rock și stoner-rock), este: cum aflăm noutățile din acest câmp muzical, mai ales când nu se investesc bani în canalele de marketing? Nu am habar dacă Opeth (trupa suedeză a lui Mikael Åkerfeldt) concurează pe motorul de căutare Google pentru cuvântul-cheie progressive metal sau dacă Riverside, despre care am scris în numărul anterior, cumpără reclama de la noua entitate zuckerbergiană, Meta. Ceea ce știu însă e că îți poți sistematiza strategia, astfel încât să nu ratezi albume esențiale ce se lansează an de an.
Revenind: Se pot vinde albume sau bilete la concerte de rock progresiv cu „mix”-ul de marketing folosit, de pildă, la comercializarea pantofilor sau a parfumurilor? Depinde foarte mult de piață, iar în România am mari dubii că are cineva din zona rockului de nișă suficienți bani să pornească o asemenea cruciadă online. Ca să nu mai vorbim de cât de puțin se câștigă din genul ăsta de afacere. Cunosc organizatori de festivaluri care vin cu bani de acasă pentru a nu bloca continuitatea demersului și pentru a nu priva o comunitate/mână de oameni de șansa de a-și vedea formația favorită din, să zicem, Norvegia. Să mai spunem și că majoritatea căutărilor de trupe în motorul de căutare (92% se efectuează cu Google) au un scop strict informațional, nepresupunând achiziționarea unui album sau a vreunui articol promoțional.
Astfel, alternativa viabilă prin care pot fi descoperiți artiști emergenți, promițători, dar „despre care nu a auzit decât bunica basistului”, o constituie de câțiva ani încoace blogurile, canalele de Youtube, podcasturile și, desigur, Spotify, al cărui algoritm de recomandări mi se pare tot mai de încredere.
The Dying Option (TDO) (2022) este discul care a avut impactul cel mai puternic asupra mea dintre toate cele 400 de albume pe care le-am parcurs în 2022: agresivitate atenua(n)tă, elemente de atmosferă fără a face paradă de ele și un tonus germano-scandinav în care echilibrul e atins cu o precizie chirurgicală.
Probabil că printr-una dintre ramurile acestei galerii subterane am ajuns și la MCC [Magna Carta Cartel], o trupă greu de încadrat; de amorul artei, îi vom asocia cu un rock alternativ scufundat într-o supă progresivă. The Dying Option (TDO) (2022) este discul care a avut impactul cel mai puternic asupra mea dintre toate cele 400 de albume pe care le-am parcurs în 2022, până la momentul scrierii recenziei: agresivitate atenua(n)tă, elemente de atmosferă fără a face paradă de ele și un tonus germano-scandinav în care echilibrul e atins cu o precizie chirurgicală. Așa funcționează MCC în 2022, consecință a EP-ului din 2017, intitulat The Demon King. Acolo însă, accentele noir nu erau atât de pronunțate, iar teritoriul întunecat nu fusese decât parțial asumat.
Primul contact cu MCC a venit într-o vineri dimineață în deja legendarul playlist cu noutăți de la Spotify. Prima piesa în rulaj: Silence. We could take care of your feelings/ Leave them to die/ In silence.[1] Primul gând: sună a Ghost de pe albumul Meliora (2015). Nu foarte multe date pe Google, dar am găsit, totuși, o informație prețioasă: solistul de la MCC a activat, între 2010 și 2016, în deja faimoasa trupă Ghost. Martin Persner s-a ocupat de chitara ritmică, având pseudonimele „Omega” și „Nameless Ghoul”. Ghost e un band în care membrii își ascund identitățile și nu cunoaștem întotdeauna cine și ce cântă, mai ales vocal. Putem cel mult să ghicim sau să ne strecurăm, à la paparazzi, în sala de repetiții.
Dacă ar fi să rezum sentimentul pe care mi l-a trezit acest disc de la bun început, aș spune că Pet Shop Boys și Paradise Lost s-au închis două luni într-un bungalow și nu au ieșit de acolo până ce produsul final nu a generat electronic ashes and dust (cenușă și praf electronice)[2]. E exact genul de piesă pe care îți vine s-o arăți colegilor la o petrecere corporate. De Crăciun sau în team-building. Una singură; eu aș merge pe Don’t Look Now, cea mai elaborată piesă de pe album. E un melanj aproape perfect între starea hipnagogică și parasomnie.
You saw the light at the thought of being you/When stil/lNow you’re at it again/Let’s make a bet about/Your post-orgasmic chill/And still/Just still now you’re at it again/Yes, now you’re at it again
TDO are un sound eteric, la granița rockului alternativ cu post-rockul. Nu e nimic de disecat aici, energia e una care să altereze diafanul. De altfel, [Magna Carta Cartel] își încadrează albumul într-o zonă de rock, una dezinteresată de mizele onirice. Un album în care piesa Valkyria, la care a contribuit și Tobias Forge, liderul Ghost, pare să construiască un apus (alături de suita finală de cântece), în opoziție cu deschiderea ce funcționează ca un răsărit.
Așadar, în loc să imersăm MCC în mașinăria de marketing a anului 2022 (mai bine lăsăm această discuție experților în domeniu), mai degrabă vă invit să savurăm acest Tantum Ergo cu iz de mosc.
[1] „Am putea avea grijă de sentimentele noastre/ Să le lăsăm să sucombe/ În liniște” (trad. A.Z.).
[2] Parafrază din piesa #3 (Darling) de pe album.
