/

Poeme de José Manuel de Vasconcelos (Portugalia)

158 vizualizări
Citiți în 6 de minute

Poet, eseist, critic literar și traducător, José Manuel de Vasconcelos s-a născut la Lisabona în 1949. Opera sa cuprinde mai multe volume de poezie și de critică. Colaborează la reviste literare importante din Portugalia și din străinătate. Participă la numeroase congrese, colocvii și festivaluri literare internaționale. De profesie avocat – și din pasiune pentru cunoaștere erudit și poliglot, José Manuel a tradus din limbile spaniolă, italiană și franceză în limba sa maternă scriitori precum Frederico García Lorca, Eugenio Montale, Umberto Saba, Paul Valéry. A coordonat mai multe reviste de literatură și de antropologie. Colaborator la Observatorio Permanente sugli Studi Pavesiani nel Mondo, publică în limba italiană studii și eseuri despre opera lui Cesare Pavese. Ca vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Portughezi, José Manuel de Vasconcelos se implică activ în viața literară.

Teatru

Personajele principale intră, ies, 
actori buni și actori slabi 
mulți figuranți
totul se rezumă la marcaje, scenografii 
și costume inutile

interminabila piesă 
ne însuflețește din când în când, 
însă cea care învinge e plictiseala 
căscatul sfâșie sala

câteva pauze 
un suflu venit dintr-o altă realitate 
dar totul până la urmă e doar iluzie 
și piesa nu se mai termină –
cineva a închis ușile teatrului
pe din afară


 
Pavană


Dar vino infanta mea moartă
în ritmul aiastei pavane surâsul să-ți legeni
cu mâna de ceară acum nevinovată 
adă-mi plăcerea, pacea jinduită

să uiți a buzelor lividitate în care moartea vine să se îmbrace
și rău să te căinezi de-a căilor nepotrivire 
ce fruntea fremătândă ți-a acoperit-o de făgăduinți

în noaptea primăverii tale mă bântuie aievea
amintirea mută-n care-ai fost zidită
Mi s-a spus că nu mai ești decât o barcă albă 
o diademă de sunete pulsând sub un clopot de lumină 
o armonie senină culeasă din cea mai dură piatră

trezește-te acum în tristul tău așezământ, sfâșie cețurile 
unde, fără pricină, ai fost întemnițată
și desculță pornește alergând în urma soarelui încă strălucitor 
dimineața iarăși vei hălădui 

ia-ți înapoi abisul năzuinței 
și năruie chinovia lacrimei 
dăruiește-te lunii deasupră-ți ea meditează în ist deșert te-aștept
să-mi vii izbăvită din mrejele somnului, pretutindeni cu tine voi fi 


 
Bateau mouche

Deja încărunțiți  
umblăm de colo colo prin orașul 
lichid 
sfâșiat de vise 
și pietrele din pavaj
în privirea
când veselă când tristă 
ca niște pești în apa pierdută a amintirii saltă

mai devreme sau mai târziu disperarea 
o să muște 
deși mâinile vor orbi 
zdrobit va fi demonul 
dimineților fără viitor

pe apă apar primele cute 
ale luminii plăpânde 
și iar se zdruncină ziduri 
între voce și neant


*

Glastră goală printre flori, 
primăvară suspendată în peisaj 
și corpul tău ce radiază de armonie în timp ce vorbești 
câinele urmărește muște lătrând 
iar marea, în zarea îndepărtată, e un havuz de muguri albi imenși

În câteva ore negura peste noi, toată, se va prăvăli și atunci
vom mai putea doar să vorbim despre clipa de acum 
Deocamdată însă las lătratul să-mi asalteze 
urechile 
în timp ce, în privire, cu patimă mistuitoare, închid 
molcoma linie a gâtului tău sublim


 
Poem


Era ca și cum vântul mi-ar sufla prin păr 
când ți-am atins corpul 
gol, și era ca și cum ar fi avut în el 
un sens al acestei nedrepte tăceri 
care părea să-și fi aflat început
în acest trup ce-mi scapă printre degete când îl întâlnesc 
pretinde că e și floare și nisip  
se parfumează cu nopți pline de suspine, 
intime destăinuiri și, ca o stea la capătul unui telescop, 
se deschide, surprinzând lumina crudă din cioburile 
cuvintelor ce dorm împreună


Traducere de Denisa Crăciun

Denisa Crăciun și José Manuel de Vasconcelos (Foto: Iulian Ionașcu)

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”