Poet, eseist, critic literar și traducător, José Manuel de Vasconcelos s-a născut la Lisabona în 1949. Opera sa cuprinde mai multe volume de poezie și de critică. Colaborează la reviste literare importante din Portugalia și din străinătate. Participă la numeroase congrese, colocvii și festivaluri literare internaționale. De profesie avocat – și din pasiune pentru cunoaștere erudit și poliglot, José Manuel a tradus din limbile spaniolă, italiană și franceză în limba sa maternă scriitori precum Frederico García Lorca, Eugenio Montale, Umberto Saba, Paul Valéry. A coordonat mai multe reviste de literatură și de antropologie. Colaborator la Observatorio Permanente sugli Studi Pavesiani nel Mondo, publică în limba italiană studii și eseuri despre opera lui Cesare Pavese. Ca vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Portughezi, José Manuel de Vasconcelos se implică activ în viața literară.
Teatru Personajele principale intră, ies, actori buni și actori slabi mulți figuranți totul se rezumă la marcaje, scenografii și costume inutile interminabila piesă ne însuflețește din când în când, însă cea care învinge e plictiseala căscatul sfâșie sala câteva pauze un suflu venit dintr-o altă realitate dar totul până la urmă e doar iluzie și piesa nu se mai termină – cineva a închis ușile teatrului pe din afară Pavană Dar vino infanta mea moartă în ritmul aiastei pavane surâsul să-ți legeni cu mâna de ceară acum nevinovată adă-mi plăcerea, pacea jinduită să uiți a buzelor lividitate în care moartea vine să se îmbrace și rău să te căinezi de-a căilor nepotrivire ce fruntea fremătândă ți-a acoperit-o de făgăduinți în noaptea primăverii tale mă bântuie aievea amintirea mută-n care-ai fost zidită Mi s-a spus că nu mai ești decât o barcă albă o diademă de sunete pulsând sub un clopot de lumină o armonie senină culeasă din cea mai dură piatră trezește-te acum în tristul tău așezământ, sfâșie cețurile unde, fără pricină, ai fost întemnițată și desculță pornește alergând în urma soarelui încă strălucitor dimineața iarăși vei hălădui ia-ți înapoi abisul năzuinței și năruie chinovia lacrimei dăruiește-te lunii deasupră-ți ea meditează în ist deșert te-aștept să-mi vii izbăvită din mrejele somnului, pretutindeni cu tine voi fi Bateau mouche Deja încărunțiți umblăm de colo colo prin orașul lichid sfâșiat de vise și pietrele din pavaj în privirea când veselă când tristă ca niște pești în apa pierdută a amintirii saltă mai devreme sau mai târziu disperarea o să muște deși mâinile vor orbi zdrobit va fi demonul dimineților fără viitor pe apă apar primele cute ale luminii plăpânde și iar se zdruncină ziduri între voce și neant * Glastră goală printre flori, primăvară suspendată în peisaj și corpul tău ce radiază de armonie în timp ce vorbești câinele urmărește muște lătrând iar marea, în zarea îndepărtată, e un havuz de muguri albi imenși În câteva ore negura peste noi, toată, se va prăvăli și atunci vom mai putea doar să vorbim despre clipa de acum Deocamdată însă las lătratul să-mi asalteze urechile în timp ce, în privire, cu patimă mistuitoare, închid molcoma linie a gâtului tău sublim Poem Era ca și cum vântul mi-ar sufla prin păr când ți-am atins corpul gol, și era ca și cum ar fi avut în el un sens al acestei nedrepte tăceri care părea să-și fi aflat început în acest trup ce-mi scapă printre degete când îl întâlnesc pretinde că e și floare și nisip se parfumează cu nopți pline de suspine, intime destăinuiri și, ca o stea la capătul unui telescop, se deschide, surprinzând lumina crudă din cioburile cuvintelor ce dorm împreună Traducere de Denisa Crăciun
