*
era cald, nu ca azi,
când cerul arată ca o pungă umflată cu aer
gri-albăstrui.
era cald, nu ca azi,
când soarele mă privește
de sus
ca un ochi bolnav de cataractă.
fluturii zburau amețiți de zăpușeală atunci,
consistența timpului se măsura în praful de pe verandă
și-n creșterea pânzei de păianjen dintre cele câteva margarete
cu care mă-ntorceam de obicei de la câmp.
mă uitam la artificiile de vinișoare sparte de pe obrajii tăi
și la cămașa cu care erai îmbrăcat,
cămașa ta albă,
cămașa pe care o port eu acum pe dedesubt,
port cămașa unui om mort,
cămașa ta albă.
vorbeai însuflețit, vocea avea carne
atunci,
era cald,
pe cer,
niciun nor cu culoare de cositor,
pe cer
doar dâre de avion,
ațe din cămașa ta albă.
*
penumbra după-amiezii de vară
ca un oftat de om obosit.
deschid poarta.
mușcate roșii,
profilate pe peretele alb al casei,
în oale orfane de-o toartă,
cu smalțul sărit.
m-așteaptă.
stă pe prispă și coase.
acul împunge etamina.
uite-acuș termin!
firul dus lung, îl rupe,
ține, să ai de la mine,
ți-a făcut baba
o carpetă cu două pisici!
sub aplecarea împăcată a pomilor,
vacile rumegă cu ochi
îndreptați spre un nicăieri doar al lor.
să știi de la mine:
animalele astea presimt!
*
pământul ca un plămân
de porc aburind.
copiii aleargă,
alunecă, se ridică.
în sacoșele puse pe capete,
bureții de lapte.
mirosul de tihnă din casă,
o mână întinsă:
lighean, să vă spălați pe picioare!
haine uscate la întâmplare,
știți voi
ce,
care!
inspiră, respiră
cu plămânii lor mici de oameni.
*
primăvară,
popcorn, pomi-expandați,
pe trecerea de pietoni,
în morții mă-tii de vacă,
o femeie c-o mătură-n mână,
de paie, cu coadă lungă,
în morții mă-tii de vacă
care-ai plecat în America!
un cerșetor își ridică ciotul de braț amputat,
strigă:
Superman te iubește,
și zâmbetul lui fals crește.
turiștii străini,
relaxați,
fucking cheap,
I thought it will be more expensive.
engleză, franceză,
italiană, spaniolă,
o mamă își ține fetița de mână,
îi zice a d*acu de sticlă.
mama râde cu toată gura,
are dinții stricați,
pereți cu graffiti,
în betoane-i
povestea noastră,
povestea noastră
ar fi putut, mai bine,
să nu înceapă,
povestea noastră
ca o stradă
trecută-n grabă de o femeie c-o mătură-n mână,
o mătură cu o coadă lungă,
strada ca o cratimă între lumi,
o primăvară,
care ține de duminică până luni.
*
e noapte,
omul de jos se uită la omul de sus
și omul de sus la omul de jos.
arta:
bătrân bolnav
în spital cu
fes Hello Kitty pe cap.
moartea, nemuritoare,
bate la ușă cu copită de țap.
obrajii fierbinți,
nu strigă, strânge din dinți,
ochii ca merele plutitoare
înțeleg c-a venit,
că e moartea,
nimic nu mai doare.
*
boabele mari și repezi de transpirație ale acordeonistului.
hai să plecăm,
repeți cu tonalitate egală și insistentă.
el, semn de nu vreau să aud, caută,
cu o mică răsucire a capului,
chelnerul.
atenția absentă la cântecul acompaniat de muzica
burdufului care
presează căldura și fumul gros de țigară.
probabil că
retorica prostească a declarațiilor de dragoste
are farmecul ei,
te gândești în timp ce-ți țugui buzele într-un selfie.
cu două săptămâni înainte,
la altă terasă, tu, picolița,
ma che bella giornata,
în stânga și-n dreapta,
ragazza, ragazza,
un gelato, per favore!
come si dice pizza in rumeno?
treceau ca minutele orele.
aici, acasă,
trecutul apasă.
*
ți-ai scufundat fața
în întunericul lipicios de pe palme
și nu te-am mai văzut.
eu m-am făcut mai mică,
dar adevărul din mine –
coca din care frământ
aluatul pentru colacii de mort –
a crescut.
Am citit cu plăcere. Iuliana scrie frumos.