În curtea leilor

Mai mult am sperat într-o luptă pe viaţă şi moarte
cu trâmbiţe sunând pe metereze nisip aspru şi vânt
ce bubuie în coifuri dar în loc de asta o luptă între câini

arborele sequoia plantat în memorie cu ce se hrăneşte
singurătatea mea nu mai măsoară nici întunericul

mai mult am crezut într-un cerc de foc
arzând pe crestele zidurilor luminând cerul
cerul luminând! dar înţeleptul cetăţii
a zis: „vom pune stavilă acestor revărsări superbe
acestor deghizări tăişul unei simple pietre
sculptate de mâna unui nerod îl vom opune...”

dar cine pe cine sfâşie acum în curtea leilor
pentru ce aceste steaguri ca norii zdrenţuiţi de furtună
şi de ce pustiul urlă între coapsele femeii şi de ce
nimeni nu mai moare plângând

arborele meu sequoia plantat în memorie cu ce se hrăneşte