Mai mult am sperat într-o luptă pe viaţă şi moarte cu trâmbiţe sunând pe metereze nisip aspru şi vânt ce bubuie în coifuri dar în loc de asta o luptă între câini arborele sequoia plantat în memorie cu ce se hrăneşte singurătatea mea nu mai măsoară nici întunericul mai mult am crezut într-un cerc de foc arzând pe crestele zidurilor luminând cerul cerul luminând! dar înţeleptul cetăţii a zis: „vom pune stavilă acestor revărsări superbe acestor deghizări tăişul unei simple pietre sculptate de mâna unui nerod îl vom opune...” dar cine pe cine sfâşie acum în curtea leilor pentru ce aceste steaguri ca norii zdrenţuiţi de furtună şi de ce pustiul urlă între coapsele femeii şi de ce nimeni nu mai moare plângând arborele meu sequoia plantat în memorie cu ce se hrăneşte
În curtea leilor
