Poeme

el îți va da și ție o pernă care să nu-ți mai sară de sub cap ca o piatră ori ca ochiul de fiară

386 vizualizări
Citiți în 3 de minute
1

Ai grijă ce îți dorești…

                                                                  lui Nichita Stănescu

Animal fantasmagoric în fața noastră stai
dă-ne inima hai dă-ne inima ta
să hrănim cu ea mulțimile înfometate
de cuvinte nu vom mai avea în rărunchi ori în măduva oaselor
ca ierburile rele vom năpădi pământul
înainte să te faci una cu luna te rugăm
lasă-ne inima inorogule lasă-ne-o nouă
la temelia lumii s-o zidim
mai aproape de cer vrem să fim
și de lumina celorlalte lumi

Tu pari să nu înțelegi
tot dai din cap nedumerit ne privești
și-ntr-un final cu arșița ochiului posomorât
nisipul din clepsidră-l închegi
apele încremenesc în fântâni
nemișcătoare-s toate
nici un freamăt nici un zbor
doar o pasăre în zori – pesemne cuprinsă de milă –
cântă de zor la viață să ne readucă
pe noi și lumea noastră adormită

V

Pădure încă verde îți este părul
deși unele fire prind a străluci
amețitor ca zăpada

verde ți-e mâna ce scrie pe ape
încă neaflată de uscăciunea
din spărtura ultimei oglinzi
nimeni nu mai iese
decât abur scrâșnet de dinți ori neștirbită fericire

cu steaua aprinsă la căpătâi
încerci să atingi vălul miresei de dincolo
la sânul ei gura copilului
supse lacrimi pe ascuns șarpele
băuse tot laptele

seceră de o mână ciungă ținută
unduitoare ca luna frântă peste ciuturi
coada de șarpe verde îți este răpită
la cea de-a doua venire
osândiți la viață
veșnic suntem
brazi sacrificați de Crăciun

De la îngerul legământului

                                                       lui Salah Stétié

Beznă și frig
ploaia toarnă

de s-ar lumina de ziuă
poate ai găsi o poartă și-o cărare
spre țara cățelei unde nimeni nu așteaptă
pe nimeni

de-o rază de soare
te-ai prinde
cum viețuiesc ei acolo
odihniți preafericiți și nicicând plictisiți
să tot șadă în pântecul pământului

le-ai scris o carte
cu aceeași mână smulsă din rădăcini
aprinde o torță și vezi-i chipul celei sau celui ce sunete adună pe loc
harfa beznei și frigul asasin dispărea-vor
văpaia ei vie vine de la îngerul legământului
el îți va da și ție o pernă care să nu-ți mai sară de sub cap
ca o piatră ori ca ochiul de fiară

DENISA CRĂCIUN (n. 8 octombrie 1977, Craiova), cercetător asociat la Universitatea Clermont-Auvergne (Franța), este doctor în literatură comparată, poetă și traducătoare de poezie.
Volume de poezie: Cennare è foccu di ogni vita (Cenușa și focul oricărei vieți, Universitatea din Corté, Corsica, 2006), Incipit vita nova (Editura Timpul, Iași, 2018), Între sistolă și epistolă (în curs de apariție la Editura Eikon din București).
Traduceri din franceză în română de poezie, proză și critică literară din Jacques Baron, Philippe Delaveau, Gherasim Luca, André Breton, Tristan Tzara, René Daumal, Robert Desnos, Guillaume Apollinaire, Louis Aragon, Paul Eluard, René Char, Victor Brauner, Patrick Waldberg, Colette Thevenet, Evelyne Sinnassamy, Thomas Vercruysse, Renaud Camus, Petre Răileanu, Salah Stétié, Vénus Khoury-Ghata, Issa Makhlouf, Emad Fouad, Adam Fethi, Jean Poncet, Lili Frikh. Traduceri din română în franceză: volumul Drumețul incendiar de Gellu Naum și volumul Sora mea de dincolo de Ileana Mălăncioiu, precum și poeme de George Vulturescu și de Mircea Ciobanu.

1 Comment

Lăsați un răspuns la MIHAI PĂCURARU Anulați răspunsul

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

7 poeme inedite

Soarele citește, Fragede anotimpuri, Cinematografie, Ca o fanfară, Poetică, Scenă și Gesturile

Poeme din Iarba păcii

O selecție de poeme din volumul L’erba della pace („Iarba păcii”), aflat în pregătire, cu prezentarea

Poezii

„De un an și jumătate a învățat limba română atât de bine, încât poate deja să-i