1. Cum s-a conturat ideea romanul „Regele din Bissap”?
Am locuit aproape trei ani într-un sat din vestul Camerunului, în ceea ce clișeistic numim „Africa profundă”. Aici am coordonat un studiu despre o țesătură tradițională bamileke și în tot acest timp am descoperit nenumărate similitudini cu locul copilăriei mele, din adâncurile Olteniei. Superstiții, obiceiuri, ceremonii ancestrale, același mers pe vârfuri printre desișurile interdicțiilor și permisiunilor, asemănări între cele două ținuturi care păreau să graviteze unul înspre celălalt într-un nimb indigo.
Ca moașă și țesătoare a celor șapte sate care se îmbulzeau între colinele pitice, Bunica mea era o persoană cheie în comunitate. Din războiul ei de țesut ieșeau marame de borangic mai fine decât petalele de ochiul boului care îi umpleau curtea, sau covoare cu omuleți albi și albaștri care răsăreau printre animale și păsări. Culori și simboluri regăsite la zece mii de kilometri depărtare.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Ne-am înțeles și bine (textul și cu mine), ne-am mai luat și la trântă… A durat cât o sarcină, până s-a luminat, nouă luni, iar apoi am rescris foarte mult. Cu totul, doi ani; de fapt a durat cât o sarcină de elefant.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Regele din Bissap”?
Cel mai mult îmi doresc sa fie citit.. 🙂
Orice cheie de lectura e binevenită, n-am o rețetă anume.
Dar dacă trebuie neapărat dat un răspuns, cartea în sine e o țesătură și fiecare capitol centrat pe Iris (eroina romanului) reprezintă câte un simbol. Și ca la orice urzeală, modelele, adică personajele, se întrepătrund, se revelează și se completează reciproc.
