/

Japonia, surorile și întâiul sânge

336 vizualizări
Citiți în 6 de minute

Cine e, deci, Amélie Nothomb?  Poate fi revăzut pe Netflix filmul Teama, realizat de Alain Corneau, după romanul Stupeur et tremblements de Amélie Nothomb, scris în 2001 și recompensat cu Marele Premiu pentru roman, decernat de Academia Franceză. Cartea a fost tradusă la noi de Dragoș Bobu – Uimire și cutremur (Polirom, 2002). Născută în 1967 în Japonia,  scriitoarea e fiica unui ambasador belgian. Trăiește în Japonia, China, SUA și scrie romane echilibrate și expresive, extrem de convingătoare. Igiena asasinului a devenit un best-seller. A mai scris Atentat, Peplum, Mercure, Cosmetica dușmanului, Metafizica tuburilor etc. Japonia înseamnă triumful tehnologiei. Lui Roland Barthes politețea îi apărea ca fiind prin excelență un exercițiu al vidului. Viața personală nu trebuie să transpară. Interesele întreprinderii  trebuie puse pe prim-plan. Cum începe romanul Uimire și cutremur? Cu sosirea ei la ultimul etaj al imobilului (autoarea fructifică experiența personală pe care a avut-o în Japonia, înarmată cu luciditate și umor). Acolo, domnul Haneda era șeful domnului Omochi, care era șeful domnului Saito, care era șeful domnișoarei Mori. „Iar eu nu eram șefa nimănui” – conchide autoarea pe 8 ianuarie, 1990, când liftul o „scuipa” la ultimul etaj, iar fereastra din capătul holului „m-a aspirat ca hubloul spart al unui avion”.

Citesc în franceză romanul ei din 2022, Editions Albin Michel – Le livre des soeurs/Cartea surorilor. Părinții celor două fetițe trăiesc într-un fel de „bulă edenică”, într-o lună de miere perpetuă. Egoism sau inconștiență? Fetele tolerează dragostea exagerată a părinților, își văd discret de viața lor, fac parte dintr-un grup muzical de rock. Tristane e complexată, suferă că e ternă, fără sare și piper, o ajută pe verișoara Cosette să moară, deoarece, oricum, ar fi ucis-o anorexia și suferă când Laetitia, sora ei, se îndrăgostește. Cele două surori se construiesc singure, fără invidii, devin inseparabile, model de afecțiune pură, necondiționată. Părinții devin un cuplu caricatural, cufundați într-o iubire hipertrofiată (ironie și fantastic stil Nothomb!). Ajunsă la Paris, Tristan descoperă că orașul „era literatură”. Acasă i se interzicea să citească, să nu facă figură aparte. Fraza care m-a frapat: „cuvintele au puterea pe care le-o dăm”. Excelent spus, doar că în acest roman A. Nothomb cultivă platitudini și detalii incoerente.

Îmi place mai mult romanul recent Premier sang/ Întâiul sânge, Albin Michel, 2023, o carte autobiografică tandră, crudă, ciudată, premiată (Prix Renaudot), care îl are drept personaj pe… Patrick Nothomb, tatăl său, crescut de bunicii materni cu afecțiune și răsfăț maxim. La 16 ani, e teribil de deștept. Bon-Papa îl va duce la celălalt bunic, la Nothomb din castelul Pont d’Oye, ca să devină mai bărbat, mai dur, mai pregătit pentru viață. Grand-Papa Nothomb e un baron decăzut, donquijotesc, care se dă mare poet. În jurul său, cei 13 copii mor de foame. O atmosferă demnă de Dickens…  Patrick are insomnii și spaime, ascultând cucuvelele nocturne. „Eram mândru că am supraviețuit” – mărturisește el – „îmi plăcea să aparțin la ceata aceea de copii sălbatici”. Acolo trăiește o existență paralelă cu cea a adulților. Nimeni nu se plângea de nimic, iar bunicul, cu poeziile sale rizibile, „trăiește într-un fel de poveste, unde femeile sunt prințese” (traducerile îmi aparțin). Peisajele sunt absolut mirifice, Patrick le adoră, le prețuiește, le visează. Are un defect major: leșină la vederea sângelui… proaspăt. E călcâiul său asumat de la Ahile citire. Va fi consul, va fi ostatic în Congo, dar fortificarea de la castel îl va proteja. Ajunge în fața plutonului de execuție. Gata, nu devoalez finalul. Afirm că romanul e un omagiu adus tatălui său, decedat la 83 de ani, în 2020. Că autoarea a riscat și a scris la persoana întâi – un gest de iubire și de forță. Cu fantezie, umor, ironie, precizie, simplitate. O scriitură energică și fluidă.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea străină”