Julia Kerninon s-a născut în 1987 la Nantes. Are un doctorat în literatură americană și câteva romane publicate și premiate. Cartea Liv Maria (2020) a obținut Prix des libraires. E un roman care analizează fațetele unei femei (Liv Maria) puternice și fragile – în același timp. Curajoasă și onestă, cu diferite identități în aceeași viață.
Liv Maria trăiește pe o insulă bretonă. Tatăl, norvegian, e un cititor împătimit și transmite Mariei pasiunea pentru lectură. În norvegiană, liv înseamnă viață. Unchii din partea mamei o învață pescuitul. La cei 14 ani, ea conduce mașina cu dezinvoltură. Viața liberă și fericită se întunecă atunci când Liv e victima unei agresiuni sexuale. E trimisă la Berlin, la o rudă. Din acest moment începe un periplu frenetic. Apoi Chili, Irlanda, plecări și reveniri, dublate de călătorii interioare impregnate de dorința acută de libertate. Aventuri, dragoste, maternitate – sute de vieți sub semnul lui fugit irreparabile tempus. Planul factual e ordonat, plasat între concizie și elipse temporale. La Berlin se îndrăgostește de profesorul de engleză Fergus, un irlandez căsătorit, tată a trei copii. Liv Maria înțelege legea corpurilor care se ating, scânteile îmbrățișărilor, apoi focul devastator. Mai târziu, ea va pricepe cum „o binecuvântare poate să devină o rană imposibil de cicatrizat”. Fergus se va întoarce la familia lui, părinții Mariei mor într-un accident. Ea se reîntoarce pe insula natală și se ocupă de o pensiune pentru turiști, însă vârtejul vieții o trimite în Chili. Jocul hazardului i-l scoate în cale pe Flynn, cu care se căsătorește. Suntem aproape de tragediile antice, deoarece Flynn e fiul lui Fergus (care murise între timp, alunecând în propria-i casă… de aceea Liv nu mai primise vreun semn de la el). Maria e conștientă că trebuie să trăiască sub povara unui secret de nemărturisit – ea și soacra au iubit același bărbat.
Din când în când, Maria se oprește, asemenea lui Sisif, din valurile vieții, reflectând asupra propriului destin. La un moment dat vede o balenă moartă, întinsă pe nisip, „demnă și monumentală”. Dă la o parte cele două maxilare mirosind a sânge putred și intră în gura balenei, ca într-un cuib, ca să plângă pentru balenă, dar și pentru ea. Liv Maria are doi copii, apoi vine bucuria librăriei. Ea, marea cititoare, se ocupă acum de o librărie modestă, care o leagă de copilărie, de pasiunea tatălui pentru citit. Librăria devine oaza ei, sub semnul versului lui Yeats: „Și în luminișul meu singur voi trăi”. Adesea ea simte colții culpabilității: iubirea ei din vara berlineză pentru Fergus, tatăl soțului ei. Fergus, care a învățat-o engleza, dar și volutele voluptății. Un mort… viu, întrucât zilnic se vorbește despre el, iar la masă există întotdeauna un scaun gol pentru el. „Fergus trăia în Liv Maria ca o fantomă, ea îl reînvia instinctiv în fiecare zi”. Câteodată își uită „părinții morți, țara natală abandonată, amanții pierduți și părăsiți, minciunile ascunse…” (traducerea îmi aparține). Noaptea, după ce a făcut dragoste cu soțul ei, își vede corpul „ca un teritoriu divizat în mai multe națiuni”. Zile pline, copiii, librăria, aniversări, obiecte acumulate, anotimpuri, ani, inerție.
Deodată, după 11 ani de căsnicie, într-o noapte când toți dormeau, gândește: „sunt o mamă, sunt o mincinoasă, o fugară, dar sunt liberă”. Imediat a luat o hotărâre… Normal că nu voi devoala finalul-surpriză.
Romanul excelează prin parcursul sinuos al unei femei care își controlează viața, dar devine adesea victima hazardului, învățând mereu lecțiile libertății. O narațiune fluidă și o acumulare de vieți într-una singură.
