Poftiți la masă: traduceri literare și gastronomie (IV)

Articolul face parte din efortul Asociației Române a Traducătorilor Literari (ARTLIT) de a evidenția faptul că o cultură sănătoasă și deschisă la ce se întâmplă în lume are nevoie de o armată de traducători foarte buni, care participă activ la circulația producțiilor literare și, pe această cale, a ideilor dominante în epocă.

Start
369 vizualizări
Citiți în 31 de minute

Vă mai aduceți aminte cu ce se hrănesc personajele din cărțile citite în copilărie? Cu ce trăiesc Tom Sawyer și Huckleberry Finn, Alice în Țara Minunilor, Degețica, muzicanții din Bremen, Burattino, Habarnam, Cuore, Pinocchio sau Rahan? Lista poate continua. Nici în copilărie și nici în adolescență nu am avut niciodată ocazia să vorbesc despre acest subiect, nici la școală și nici în alt context. Altele erau perspectivele asupra lecturii. Nu erai încurajat să vorbești neîntrebat. Îmi imaginez acum ce-ar fi fost dacă la cenaclul literar Mihai Eminescu de la Palatul Copiilor din București, pe care îl frecventam săptămânal în gimnaziu, ar fi avut loc măcar o discuție despre ce mănâncă personajele din cărțile pe care le citim acasă, în condițiile în care, în ultimii ani de dinainte de 1989 rafturile din magazinele alimentare erau mai mult goale și până și noi, copiii, stăteam la cozi interminabile pentru un carton cu ouă, un pachet de unt sau un kilogram de banane. Mediul de viață ne transmitea că literatura și hrana erau două domenii complet diferite, deci nu aveau nimic în comun.

Și totuși, în prima poveste despre care îmi aduc aminte că m-a marcat emoțional, lupul o mănâncă pe Scufița Roșie. Când mi-a povestit-o mama prima oară, încă nu puteam să vorbesc corect. În altă zi, când am rugat-o să mi-o mai spună o dată – „Dzi loți! Dzi loți!” –, pur și simplu nu înțelegea ce vreau de la ea. Am început să plâng de frustrare și și-a dat seama într-un târziu că „loți” înseamnă „roșie”. După ce am înțeles că s-a prins, m-am luminat la față și, cu lacrimi în barbă, i-am spus iar: „Daaa, dzi loți!” Mai târziu, după ce învățasem să pun discuri la pick-up, aveam unul mic cu Scufița Roșie de la Electrecord, pe care uneori îl ascultam de mai multe ori în aceeași zi. Mă fascina frisonul transmis de actorii principali: „Bună-ziiiua, Scufiiiță Roooșie!/ Mulțumesc frumos, lupule./ Încotrooo așaaa de dimineaaață?/ La bunicuța./ Daaar ce duci acolo în coooș?/ Cozonac și vin…” Lupul opera prin învăluire, lungind vocalele, dar fetița răspundea scurt, fără urmă de teamă. Prima față a discului se încheia cu acel crescendo care îmi dădea fiori de fiecare dată: „Vai, bunicuțo, ce gură înspăimântătoare ai!/ Ca să te pooot înghițiii mai biiine!” Și lupul o înfuleca, iar ea țipa îngrozită între colții lui ascuțiți.

De atunci a curs ceva apă pe Dâmbovița și, pentru multă lume, încă nu există nicio legătură între literatură și hrană, între lectură și consum. Ce consecințe are acest lucru asupra nivelului de trai și, mai precis, asupra numărului de persoane care citesc cărți în România? Ce treabă are Ileana Cosânzeana cu napolitana sau Rebreanu cu calcanu’? Este un subiect de cercetare complex care merită mai multă atenție din mai multe unghiuri, așa cum se întâmplă prin alte părți de pe glob. În lumea anglofonă, de exemplu, doar în ultimele trei decenii, s-au publicat peste o sută de studii critice despre reprezentările hranei în literatură, inclusiv în literatura pentru copii și adolescenți. Din fericire, prin traduceri, a ajuns și la noi preocuparea pentru acest subiect, cel puțin în mediul editorial și cel universitar.

Dacă urmărim oferta editurilor românești, atât pe rafturile din librării și de la târguri de carte, cât și în spațiul digital, observăm că există în ultimii ani un interes sporit de a prezenta pe înțelesul copiilor diverse aspecte legate de hrană, cu morala mai mult sau mai puțin la vedere. Cele nouă cărți comentate în continuare – șapte de ficțiune și două de non-ficțiune – au apărut în ultimii opt ani la nouă edituri diferite, traduse din engleză, suedeză, germană, franceză sau rusă și sunt concepute special pentru copii, unele dintre edituri fiind orientate spre acest segment de vârstă.

Dacă facem o scurtă analiză imagologică a celor nouă coperte, se poate observa că un posibil lector aflat la vârsta copilăriei poate să se identifice cu fetița din fața unei tejghele, cu o alta, mofturoasă, așezată la masă în bucătărie ori cu una pescuind pe malul unui lac sau cu băiatul fericit că a găsit biletul câștigător în ambalajul de ciocolată ori cu altul care plantează morcovi în grădină. Pe o singură copertă iese în evidență un adult care, nu întâmplător, are de transmis un strop de înțelepciune și pe care copilul îl poate identifica, în principal, fie cu tatăl, fie cu bunicul. Una dintre cărți are ca personaj principal un lemur, iar pe copertă este însoțit de o capră, un porc și câteva umbre de găini: faptul că o parte dintre personajele romanului sunt animale contribuie la restabilirea legăturii naturale dintre om și regnul animal, care în unele zone urbane s-a destrămat. Cele două cărți de non-ficțiune din listă nu au un personaj central, ci pun accentul pe două concepte esențiale ale lumii moderne: piața, ca verigă economică principală în lanțul de aprovizionare, și rețeta, ca simbol al ordinii în context gastronomic. Locul unde se petrece acțiunea contează și el: în patru dintre cărți suntem la o fermă sau în mediul rural, iar în alte trei în câte un orășel; în schimb, cărțile de nonficțiune deschid mult mai mult perspectiva asupra lumii printr-o varietate de piețe și rețete care cultivă spiritul internațional.


Cărțile comentate sunt traduse de:

Andreea Caleman, Christina Anghelina, Gabriela Trășculescu, Anca Măgurean, Arina Elena Alecu, Teodora Tănase, Gabriella Eftimie, Vasile Ernu și Roxana-Cristina Gheorghe

Andreea Caleman, traducătoare din limba suedeză

Este cineva care nu o cunoaște pe Pippi Șosețica? Cine a citit măcar o carte despre aventurile ei știe că este o fetiță pistruiată, cu părul roșu, plină de viață și impredictibilă, curajoasă și independentă. Are o inimă așa de mare și un simț al dreptății atât de bine dezvoltat, încât poate face orice ca să își ajute prietenii, motiv pentru care este iubită și de copii, și de adulți. A fost creată de scriitoarea Astrid Lindgren la mijlocul secolului trecut și a devenit faimoasă în întreaga lume prin traduceri și adaptări. Din seria adresată copiilor cu vârste de 4-9 ani, apărută la editura Cartea Copiilor, volumul Pippi Șosețica la cumpărături (2023) ne-o prezintă intrând în mai multe magazine din orășelul în care trăiește. Primul dintre ele este prăvălia unde se vând dulciuri. „Câțiva copii se uitau cu jind la bunătățile din vitrină: borcane mari, pline cu bomboane roșii, albastre și verzi, șiruri lungi de fursecuri cu ciocolată, grămezi întregi de gumă de mestecat și acadele. Da, nu era de mirare că micuții se uitau lung și oftau. N-avea niciunul niciun sfanț, nici măcar o monedă cât de mică.” Ce face Pippi Șosețica în situația asta? Păi cum ce? Se folosește de puterile ei de superfetiță pusă pe fapte bune și până la urmă prietenii ei mănâncă dulciuri pe săturate. Cartea are 28 de pagini și conține ilustrații de Ingrid Nyman.

Christina Anghelina, traducătoare din limba engleză

Un copil care tânjește după dulciuri este și Charlie din romanul Charlie și fabrica de ciocolată de Roald Dahl. Băiatul acesta provine dintr-o familie săracă, în care doar tatăl are un loc de muncă, într-o fabrică de pastă de dinți. „Nici măcar bani să ia de-ale gurii nu aveau. Singurele alimente pe care și le puteau permite erau pâine cu margarină la micul dejul, cartofi fierți cu varză la prânz și supă de varză la cină.” Când se duce și se întoarce de la școală, băiatul trece pe lângă un magazin cu „munți de ciocolată în vitrină”, din care însă el nu are cu ce să cumpere. Șansa de a gusta ciocolată există doar o dată pe an când primește un baton de ziua lui, pentru care familia face economii, la care se uită multe zile înainte de a se atinge de el și din care ia câte o fărâmă timp de o lună întreagă. Dar cea mai mare tortură este că locuiește lângă fabrica de ciocolată, aflată în proprietatea lui Willy Wonka, „creatorul a peste două sute de feluri diferite de batoane de ciocolată”. Într-o bună zi, viața lui Charlie se schimbă pentru că devine unul dintre cei cinci copii pe care proprietarul îi primește în fabrică. Potrivită pentru copii de școală primară, cartea are 192 de pagini și ilustrații de Quentin Blake, a fost tradusă pentru Editura Arthur în 2023 și se continuă cu volumul Charlie și marele ascensor de sticlă.

Gabriela Trășculescu, traducătoare din limba engleză

Dar nu toate personajele sunt la fel de cunoscute. De exemplu, Alfie și grădina de legume de Shirley Hughes ne arată un băiețel care trăiește la țară cu părinții și sora lui și merge zilnic la grădiniță. Alfie are o ascunzătoare într-un tufiș din curte și, firește, îi place să se joace acolo. El știe că tot ce mănâncă vine de la supermarket, inclusiv legumele, așa că izbucnește în râs când tatăl său îi spune că vrea să cultive ceva în propria lor grădină. La viața lui, Alfie încă nu a pus mâna pe lopățică decât ca să se joace la groapa cu nisip sau pe plajă. La început, săpatul i se pare tare plicticos, dar, pe măsură ce din pământ își fac apariția tot felul de mici vietăți și fire verzi, devine tot mai curios. Când tatăl lui dă foc la frunze și ierburi uscate, este de-a dreptul fascinat. Iar când băiețelul plantează primele semințe – de morcov – și le udă entuziasmat cu furtunul, se simte în al nouălea cer: ud și murdar din cap până-n picioare, „un adevărat grădinar”. Dar de ce a ales Alfie să planteze morcovi și nu altceva? Rămâne să aflați din paginile cărții, care promovează grădinăritul, alimentația sănătoasă și o relație mai prietenoasă cu animalele, are 32 de pagini și a apărut la editura Litera în 2024.

Anca Măgurean, traducătoare din limba franceză

Ce facem când copiii au oroare de anumite legume și nu vor deloc să le mănânce? Didactica Publishing House are o colecție denumită Educație Pozitivă, care include și cartea Cum am început să ador legumele de Béatrice Grumler. Adresată în special familiilor cu copii de grădiniță, volumul îmbină textul și imaginea cu sfaturile pentru părinți. Clara este o fetiță care ar vrea să mănânce doar ce are ea chef și urăște legumele. Pur și simplu, nu se simte bine când aude de ele, când le vede în fața ochilor sau când le miroase: simte greață, amețeală sau dureri de cap. Mama insistă, dar degeaba: fetița preferă să nu se atingă de nimic. Ne sună cunoscut? Totuși, există o soluție posibilă pentru a asigura starea de bine. Cartea propune o combinație între stimularea pozitivă a celor cinci simțuri, fermitate și bunăvoință în stabilirea limitelor, precum și implicarea copilului:  Clara alege fructe și legume la piață, taie legume pentru tocană, supraveghează oala când fierbe, astfel încât simte că este luată în seamă și valorizată, se simte importantă și, în cele din urmă, înțelege de ce e bine să mănânce și legume. Apărută în 2023, cartea are 28 de pagini și ilustrații de Leonie Koelsch.

Arina Elena Alecu, traducătoare din limba germană

Ce nu se potrivește aici? de Ralf Butschkow este o carte care are în prim plan o fetiță pe nume Lisa și este construită pornind de la o idee editorială ingenioasă cu scop comunicativ. De obicei, imaginile dintr-o carte pentru copii „ilustrează” ce se povestește prin cuvinte. Cartea aceasta este însă diferită. Imaginile sunt neobișnuite, în sensul că nu reflectă normalitatea textului, ceea ce îi face pe copii să reacționeze, să-și exprime opinia spontan, fără să fie neapărat întrebați. De exemplu, ouăle de la ferma bunicilor sunt mai mari decât găinile. În grajd, pe lângă purcei și cal, mai sunt o cămilă și un hipopotam, deci animale sălbatice. Purceii mănâncă din farfurie cu tacâmuri și se uită la televizor. Bunica umblă pe role prin bucătărie. Afară, morcovii cresc în copac și vacile poartă ochelari. Există o trecere de pietoni în lanul de grâu. Și așa mai departe. Copiii sunt invitați să descopere toate aceste „greșeli” intenționate, care îi ajută să deosebească realitatea de ficțiune, lumea naturală de lumea imaginară. Cartea apărută la editura Meteor în 2021 are 32 de pagini și prezintă soluțiile corecte la sfârșit.

Teodora Tănase, traducătoare din limba germană

În Mucki salvează ferma de Florian Beckerhoff, cu ilustrații de Barbara Scholz, povestea se învârte în jurul unui lemur timid, originar din insula Sumatra și adoptat de fermierul Bernd după ce fusese abandonat de circul unde lucra. Mucki, animal nocturn, încearcă să înțeleagă animalele de la ferma de produse bio și își dă seama că aceasta are probleme cu producția și cu finanțele și că o fermieră concurentă, doamna Șunculiță, are de gând să o preia. Pentru a evita colapsul, Mucki se hotărăște să îl ajute pe Bernd și să afle cauza pentru care laptele se strică și ouăle se sparg. Împreună cu o capră șchioapă, Mucki se ocupă de mobilizarea celorlalte animale, ca să poată împiedica înstrăinarea fermei și în același timp să poată supraviețui cu toții schimbărilor. La început întâmpină dificultăți pentru că animalele domestice sunt refractare și îl disprețuiesc, el fiind un străin nou-venit. Cu toate acestea, le câștigă simpatia prin istețime și reușesc împreună să facă față provocărilor. Povestite cu umor și cu zvâc, întâmplările cu aluzii la management organizațional, spionaj economic, negocieri de criză, diversitate culturală și securitate alimentară pot fi o lectură plăcută atât pentru copii, cât și pentru adulți. Apărută la editura Booklet în 2024, cartea are 128 de pagini și se adresează mai ales copiilor de școală primară.

Gabriella Eftimie, traducătoare din limba suedeză

Spre deosebire de alte cărți în care reprezentarea hranei nu este prea departe de sensul culinar, Tortul de clătite de Sven Nordqvist este o parabolă care îi pune pe gânduri pe micuții cititori, fiind în același timp o invitație la dezbateri. Cartea a apărut în seria Pettson și Findus la editura Pandora M în 2016. Pettson este numele personajului principal, un domn care trăiește într-o casă de la țară, bucurându-se de viața liniștită aproape de natură. Totuși, o parte dintre săteni spun că Pettson este cam sărit de pe fix, pentru că vorbește mai mult cu motanul, ba chiar îi face tort de clătite când vine ziua acestuia sau scoate patefonul pe pajiște, ca să alunge un taur nărăvaș. De fapt, toate aceste acțiuni neobișnuite au o logică precisă și, prin combinarea textului cu imaginile, cititorii de vârste mai mici sunt invitați să o descopere. În cele din urmă, tortul de clătite constituie un pretext culinar pentru a pune sub semnul întrebării „gura lumii” în contrast cu așa-zisa „nebunie” a lui Pettson. Deși ar fi putut rămâne un inadecvat într-o lume rurală, se dovedește că Pettson nu este deloc nebun, ci gândește mai mult și în secvențe mai elaborate decât o pot face ceilalți. Cartea are 32 de pagini și este potrivită pentru copii cu vârste între 5 și 10 ani.

Vasile Ernu, traducător din limba rusă

Prin piețele lumii de Maria Bahareva, cu ilustrații de Anna Desnițkaia, este o călătorie gastronomică și antropologică prin nu mai puțin de douăzeci și patru de piețe din douăsprezece țări, cu câte patru pagini dedicate fiecărui stat. Copiii se acomodează cu ideea de piață, diferită de mult mai frecventul supermarket din ziua de azi, află cele mai populare alimente ale locului în funcție de sezon și cum arată banii folosiți de localnici. De asemenea, învață câteva cuvinte și expresii utilizate la piață și se familiarizează cu rețete din bucătăria țării respective cum ar fi: tomaticán (o tocană de roșii din Chile), pad thai (tăieței cu pui din Tailanda) sau doro wat (tocăniță de ceapă cu pui din Etiopia). Vor fi surprinși de piața plutitoare din Amphawa, în Tailanda, unde produsele se vând din barcă, sau de piața marocană de pește din Essaouira, de la țărmul Atlanticului. Vor vedea că în unele piețe din China se vând și peste douăzeci de soiuri de orez. Copiii cu vârste mai mici se pot distra căutând diverse imagini și exersând numerele, culorile sau materialele, de exemplu cinci albine în Union Square din New York sau coșuri de nuiele în Piața Centrală din Budapesta. Imaginile generoase pot fi și puncte de plecare pentru conversații tematice, atât acasă, cât și la școală. Cartea a apărut în 2023 la editura Frontiera.

Roxana-Cristina Gheorghe, traducătoare din limba engleză

La începutul cărții de bucate intitulate Rețete pentru oameni mici și mari de Lizzie Mabbott, autoarea scrie mai întâi „o scrisoare pentru oameni mari”, în care se întreabă ce-ar fi dacă ne-am gândi la mâncare nu doar pentru plăcerea de a consuma, ci și pentru a ne distra, a socializa și a învăța. De asemenea, copiii află cât de mult contează să te hrănești în siguranță (să te speli pe mâini sau să nu te tai cu cuțitul) și care sunt principalele operații întâlnite la bucătărie. Cartea este structurată pe capitole: fructe, legume, produse care cresc în apă sau în pământ, lactate și ouă, paste, tăiței și colțunași și, în fine, cereale și pâine. Conține rețete destul de ușor de preparat, în combinații surprinzătoare cum ar fi salata cu mere, ceapă și salvie. Și, pe lângă faptul că aflăm în câte feluri poți să gătești un ou, putem încerca să preparăm ceva nou, de exemplu, menemen, adică un fel de omletă turcească. Prin combinația de text și desene colorate, cu un efect plăcut de familiarizare cu tema și implicare emoțională, cartea de 96 de pagini, tipărită la editura RAO în 2023, este pentru copii aflați cel puțin în școala primară.


Citiți PRIMAA DOUA și A TREIA parte a seriei ARTLIT „Poftiți la masă”.

Fotografie reprezentativă de la Mikhail Nilov, Pexels.com.

Monica Manolachi este lector la Universitatea din București, unde predă cursuri practice de engleză și spaniolă. În 2017, a publicat "Performative Identities in Contemporary Caribbean British Poetry", un volum de critică literară și culturală. Publică articole despre poezia anglofonă, precum și despre proza contemporană românească. Volumul "Antologie de poezie din Caraibe" a fost premiat pentru traducere la Festivalul Internațional de Creație Literară "Titel Constantinescu", ediția a X-a. Publică poezie în română și în engleză, cel mai recent volum fiind "Journeys in Europe / Călătorii în Europa" (Bifrost, 2022) alcătuit împreună cu poetul scoțian Neil Leadbeater.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „ARTLIT”