La Editura Rao – 2024 – a apărut un volum elegant, tradus de Tudora Șandru Mehedinți: Ne vedem în august de Gabriel García Márquez. Ediția a fost îngrijită de Cristὀbal Pera, care consideră că munca la respectiva ediție a fost „aceea a unui restaurator în fața pânzei unui mare maestru”. Există și un prolog conceput de fiii scriitorului, care relatează condițiile vitrege în care a fost scris romanul: pierderea memoriei lui Márquez, care a afirmat că ar trebui distrusă cartea. Numai că fiii n-au distrus-o, iar după zece ani au considerat că textul are merite încântătoare și „printr-un act de trădare am hotărât să punem mai presus plăcerea cititorilor săi”.
Să vedem epicul… O femeie matură căsătorită – Ana Magdalena Bach – vine pe insula unde e înmormântată mama sa. E căsătorită cu Doménico Amaris, bărbat cu educație aleasă, distins, director al Conservatorului Provincial. Fusese campion universitar la toate: canto, oratorie, natație, tenis de masă. O căsătorie fericită, reușită. Pe insulă, Ana stă la hotel și, pentru prima dată în viață își înșală soțul: „precum fulgerul morții, a răzbătut-o conștiința brutală că se împreunase și dormise pentru prima oară în viață cu un bărbat care nu este al ei”. Și care i-a lăsat… 20 de dolari, o bancnotă care „arsese preț de un an pe fundul genții, în chip de flacără eternă a amantului necunoscut”. Ceea ce găsește Ana pe insulă nu e iubirea vieții ei, ci un amant diferit de fiecare dată. Iat-o într-o camionetă cu bărbatul despre care va afla peste trei ani că era escroc, proxenet și criminal, într-o plăcere inimaginabilă a forței sălbatice dominate de tandrețe. O aventură în fiecare an, spărgând rutina căsniciei. O dependență descoperită? O revanșă? Începea să simtă „fluturi în piept”. Poate că acei bărbați i-au deschis ochii asupra realității căsniciei ei. Trăise o fericire convențională? Ascunsese gunoiul sub covor?
Suntem în Caraibe, unde „migdalii păreau pomi de Crăciun cu ghirlande de beculețe colorate”, iar casele din lut și trestie au acoperișuri din frunze de palmier. Mai apoi străzi cu nisip arzător în fața unei mări în flăcări. Ana merge în cimitir și dă mamei un raport amănunțit despre viața ei. Anii trec… Din nou un 16 august, feribotul, insula, taxiul, florăreasa, buchetul de gladiole, hotelul, cimitirul și aventura, ca o „manevră postumă a mamei sale”. Deodată ea reflectează subit: de ce maică-sa făcea călătorii în insulă și de ce a vrut să fie înmormântată acolo? Nu cumva…? Oricum, Ana trăia acum o viață dublă, totul devenise o schimbare majoră. Secret? Minciună? Evadarea din confort? La fiecare revenire acasă își pune întrebări despre conduita soțului. Oare și el…? La 46 de ani, este ea o femeie liberă sau se află la începutul unei vieți adulterine? Regăsim în carte temele dragi lui Marquez: efemeritatea iubirii, echilibrul între sentiment și plăcere. Puterea narativă a cărții convinge, iar traducerea e limpede, curgătoare, magică. Finalul e absolut surprinzător. Desigur, nu-l voi devoala.
