/

Linia Kármán
(fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din Linia Kármán de Andreea Răsuceanu, roman apărut în colecția „Fiction Ltd” a Editurii Polirom.

484 vizualizări
Citiți în 13 de minute

Romanul va fi lansat marți, 31 octombrie 2023, începând cu ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38, București).

Alături de autoare, vor vorbi: Carmen Mușat, Daniela Zeca, Florina Pârjol

Va modera: Nadine Vlădescu


„O intelectuală aflată într-o stare posttraumatică și o adolescentă desțărată pornesc într-o excursie spre rădăcini. Călătoria e, deopotrivă, o ciocnire între generații, o incursiune în istoria familiei și a C.-ului, o experiență de (auto)cunoaștere și regăsire, o aventură în căutarea sensului existenței. Tema fierbinte a emigrației românilor de azi în Occident se oglindește în transmutarea unor italieni pe pământ românesc, la mijlocul veacului al XIX-lea. Poți trece «Linia Kármán» fără explozie sau năruire? Numai marea literatură reușește să surprindă nuanțele infinitezimale și imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán e un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/din spații geografice și biotopuri diverse, ci și în ceea ce privește propriul sine, identitatea și alteritatea, prezentul și trecutul, realitatea exterioară și cea psihologică, viața și moartea, adevărul și ficțiunea. Andreea Răsuceanu este o prozatoare extraordinară, o creatoare originală de lumi actuale și apuse, zdruncinate de drame individuale și colective, conturate cu precizie realistă și învăluite într-o copleșitoare poezie a crepuscularului.” (Gabriela Gheorghișor)

„Ultimul volum al trilogiei satului C., Linia Kármán, e o poveste fascinantă, în care trecutul se amestecă permanent în prezentul narațiunii. Frecventele suprapuneri temporale, discontinuitatea cronologică, jocul cu perspectivele narative, alternarea vitezelor cu care curge textul fac din trilogia Andreei Răsuceanu una dintre cele mai subtile și convingătoare aventuri narative contemporane. Oamenii și locurile – care se recompun treptat, din perspective multiple – dobândesc, în paginile cărții, dimensiuni mitice, într-un melanj original de realism și lirism. Linia Kármán e un roman intens, impecabil scris, cu personaje vii, ale căror povești de viață continuă să te urmărească și după ce lectura s-a încheiat.” (Carmen Mușat)


FRAGMENT

„ — Ascultă, Petruţa, Iana a încercat să se sinucidă? Mai demult, când era în şcoala primară?

Am hotărât s‑o sun încă de aseară, după ce Iana a adormit, ar fi trebuit s‑o fac mai devreme, încă de când am plecat. N‑a părut deloc surprinsă, bineînţeles că ştia de plecarea Ianei, ce‑mi închipuiam despre ea? Iana era aproape majoră şi obişnuită să călătorească singură peste tot.

— Ce tot spui? Cine ţi‑a zis asta?

— Ea, ea mi‑a povestit că a vrut să se arunce pe fereastră, mă rog, a încercat şi voi aţi oprit‑o în ultimul moment.

— Nu‑mi amintesc nimic de genul ăsta, Iana a avut o copilărie dificilă, până s‑a adaptat, dar nu‑mi amintesc să fi mers niciodată aşa de departe.

Îmi vine să‑i spun că mi‑a povestit scena cu atâtea amănunte, încât mi‑e greu să cred că a inventat. Îmi vine să o întreb cum de poate vorbi cu atâta uşurinţă despre lucruri atât de grave, dar în loc să fac asta îmi aud vocea laşă, subţire, pe care o urăsc cel mai mult ieşind la suprafaţă doar ca să spună:

— Aşa e cu copiii, dar până la urmă se adaptează.

De unde ştiu eu asta? Nu am copii, cu atât mai puţin unul scos din mediul lui şi cu probleme. De unde ies cuvintele astea fără sens, care ar trebui să umple nişte tăceri? Mă gândesc că Iana are dreptate, lumea nu e decât un loc unde se trimit mesaje întârziate pe WhatsApp, unele în care nu găsim niciodată cuvintele potrivite. Câinele galben al laşităţii îşi trage botul ascuţit înapoi sub pământ.

— Uite, Petruţa, mie‑mi place de Iana şi mă bucur că facem drumul ăsta împreună, oricum trebuia să mă întorc la C. să rezolv nişte lucruri cu casa, deci s‑a nimerit foarte bine. Dar tu crezi că pentru ea e‑n regulă? Cum v‑aţi hotărât să o trimiteţi aici? Sau a fost dorinţa ei?

— A fost un concurs de împrejurări, îmi spune, cu dicţia traducătorului consecutiv de altădată. N‑a vrut să meargă cu noi în vacanţă.

Cu noi, adică ea şi Şerban încă îşi făceau vacanţele împreună sau era vorba de altcineva?

— Vreau să spun, o aud, ghicindu‑mi parcă nedumerirea, cu mine sau cu Şerban. În plus, de câţiva ani, de când a intrat în adolescenţă, îmi pune mereu întrebări despre România, mă întreabă mai ales dacă mai avem pe cineva acolo. În afară de rudele lui Şerban, la care a fost de câteva ori. Cu Iana lucrurile au fost mereu complicate, mă aştept să mă facă pe mine vinovată pentru toate, aşa cum s‑a obişnuit.

Tac şi încerc să‑mi imaginez discuţiile astea dintre mamă şi fiică. Deşi sunt despre cu totul altceva, seamănă atât de bine cu discuţiile mele cu mama, întotdeauna cu un început de conflict în ele. Plutind în umbra unui resentiment chiar dinainte de a începe.

— De ce spui asta? Iana mi se pare un copil foarte inteligent, talentat, cred că are în faţă un viitor promiţător.

Ştiu că doar încerc, din nou, să umplu tăcerea, ştim amândouă că e un subiect mult prea complicat ca să‑l putem lămuri acum, la telefon, în timp ce mă gândesc cât mă va taxa compania de telefonie mobilă pentru această convorbire europeană, ultima oară am plătit douăzeci de euro pentru câteva SMS‑uri, dar atunci factura era pe firmă.

— Da, aşa e, la prima vedere şi când stai cu ea o scurtă perioadă. Eu mi‑am dat seama de mult că mă depăşeşte chestia asta şi nu mi‑am mai permis să mă simt vinovată, am şi obosit de la un moment dat, nu ne‑a fost nici nouă uşor aici şi…

„Chestia asta“? Adică maternitatea? Relaţia cu fiică‑sa? Viaţa lor de familie, în trei, printre străini?

— Nu trebuie să‑mi spui mai multe, Petruţa, voiam doar să vorbim puţin, să ştii în ce stadiu suntem. Adevărul e că nu o cunosc pe Iana, e la o vârstă dificilă şi e clar că are multe întrebări la care se aşteaptă să‑i răspundă călătoria asta. Mi‑e teamă însă că are aşteptări prea mari, că va fi dezamăgită de tot ce va găsi aici, de fapt, cred că e deja.

— Iana are mereu aşteptări prea mari, sfatul meu e s‑o ignori. Are mecanismul ei propriu de reechilibrare, după ce îi epuizează nervos pe cei din jurul ei, o ia de la capăt ca şi cum nimic nu s‑ar fi întâmplat. Sună‑mă dacă ai probleme.

Accentuează ultimul cuvânt, ca şi cum ce i‑am spus până acum sunt lucruri lipsite de importanţă. Îmi dau seama că e pe punctul de a închide telefonul şi eu n‑am aflat nimic din ce mă interesa. Mă simt ca şi cum aş fi nimerit în mijlocul unui război sângeros, care nu e al meu, dar care‑mi trezeşte amintiri atât de puternice, că nu ştiu cum să reacţionez.

— Şi ştii, Iana are o imaginaţie foarte bogată, nu te poţi baza pe ce spune. În plus, aşa dramatizează ea tot timpul. Oamenii au plecat dintotdeauna dintr‑un loc într‑altul, şi‑au schimbat radical vieţile, iar ea era oricum prea mică să fi perceput asta ca pe o traumă. Şi da, a fost dorinţa ei.

— …?

— Să vină în ţară, să te cunoască. Ţi‑a citit o carte şi a căutat pe Google tot ce a putut găsi despre tine. Oricum, i‑a intrat în cap că trebuie să facă asta, ca să‑şi poată termina proiectul video pentru LUCA. Poate faci tu în aşa fel încât să se vadă şi cu Ileana, îşi doreşte foarte mult, eu n‑am mai vorbit cu Anda de mai mult de zece ani. În fond, au acelaşi sânge, mai adaugă şi închide.”

Andreea RĂSUCEANU este prozatoare și critic literar. Cărțile ei au primit numeroase premii importante și nominalizări și au fost traduse în spaniolă, franceză și bulgară. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (2020), pentru care a primit Premiul Academiei Române pentru proză (2022), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, și nominalizări la Premiile revistei Observator cultural, Premiile „Sofia Nădejde” și Premiul Național de Proză Ziarul de Iași. Romanul s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022) și a apărut în spaniolă, la Editorial Confluencias (2022), și în bulgară, la ICU Publishing (2023). O formă de viață necunoscută (2018, 2022) a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu (2019) și premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România, și a fost nominalizat la toate premiile literare din România. A apărut în Franța, la editura Nouvel Attila-Seuil (2023). A debutat cu volumul Cele două Mântulese (2009). În 2013 a apărut Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Premiul Tânărul critic al anului 2013, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România și Premiile revistei Observator cultural; apărut în spaniolă, la Editorial Confluencias, în 2022). A continuat studiile de geocritică cu Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (2016) și Dicționar de locuri literare bucureștene (coautor, 2019), pentru care a primit Premiul AgențiadeCarte.ro, secțiunea eseu, publicistică, memorialistică.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”