/

Nehotărâţi

Cei care ezită hamletian, se chestionează filozofic la nesfârșit, pe ei și lumea din jur, sfârșind, inevitabil, într-o altă categorie, cea a nefericiților sau a celor ce pierd.

442 vizualizări
Citiți în 5 de minute

Deosebit de antipatice mi se par personajele dintr-o anumită categorie: cea a nehotărâților. Cei care ezită hamletian, se chestionează filozofic la nesfârșit, pe ei și lumea din jur, sfârșind, inevitabil, într-o altă categorie, cea a nefericiților sau a celor ce pierd. Întâmplător sau nu (sau poate pur și simplu pentru că personajul feminin în literatura română capătă rareori amploarea necesară unor asemenea zbateri lăuntrice, iar dacă ele există, nu sunt luate în serios, ci expediate ca „simțiri”, „emoții”, „sensibilități”), personajele acestea sunt masculine, și mă gândesc acum la doi tineri care sunt contemporani, despărțiți de numai câțiva ani, aflați în plin proces de maturizare intelectuală, căci de cea emoțională mai puțin poate fi vorba: Felix Sima (G. Călinescu, Enigma Otiliei) și Ștefan Gheorghidiu (Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război).

„Nobilul” Felix – care nu se poate hotărî să-și pericliteze promițătoarea carieră în medicină pentru dragostea frivolei Otilii, asupra căreia planează mereu incertitudinea morală – e de fapt incapabil să facă o alegere sau să-și impună punctul de vedere. Pe de altă parte, Ștefan Gheorghidiu, hamletian, contorsionat, autocentrat, trăiește dramatic iubirea pentru o tânără femeie acuzată pe rând de promiscuitate morală, de vulgară dorință de înavuțire, de parvenire socială etc.

În primul caz, pusă pe seama tinereții, a lipsei de experiență, a absenței unei „educații sentimentale”, inacțiunea lui Felix trece mai puțin observată. Incapacitatea lui decizională, concretizată în imaginea tânărului necopt, nesigur, a orfanului hipersensibil devine cumva atașantă și cititorul îl „iartă”, îndreptându-și acuzator arătătorul spre o Otilie ambiguă în comportament, dar cu evidente calități morale: își periclitează siguranța financiară, nevrând să tulbure delirul arghirofil al bătrânului ei „tată adoptiv” (pe care, de altfel, îl ocrotește aplanând toate conflictele familiale, indiferent de consecințe), parează (sau ignoră) elegant acuzele mizerabile ale Aglaei, care merg până la sugerarea unor legături incestuoase, pe lângă permanenta referire la Pascalopol ca la cel care o întreține pe Otilia, îl respinge pe Felix pentru a nu-i pune în primejdie viitorul profesional etc.

În cel de-al doilea, Gheorghidiu sfârșește prin a fi autorul unei largi selecții de considerații misogine, multe bazate pe o presupusă culpă conjugală (care se dovedește a fi, în final, falsă, când bănuielile îi sunt în sfârșit infirmate de fapte concrete). Umilindu-se în fața întregii lumi – propria soție, camarazii de arme și superiorii din ierarhia militară, colegi și prieteni –, Gheorghidiu este autorul propriei suferințe, alimentate continuu de o percepție hipertrofiată a întâmplărilor din jur, cum singur afirmă că posedă. El este cel care își hrănește și perpetuează nefericirea, augmentând-o, oscilând în permanență, motivația sa rămânând neclară până la final. Un mecanism de autoflagelare care, împins la extrem,  devine în cele din urmă antipatic, atunci când angrenează în malaxorul lui distructiv și viețile altora.

Percepuți mai degrabă ca victime ale feminității frivole, nestatornice, incapabile de o înțelegere superioară a lucrurilor, cei doi fac pereche bună în categoria sus-amintită, a nehotărâților (auto)distructivi.

ANDREEA RĂSUCEANU este scriitoare și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998–2002), secția română-engleză. În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (UB). Între 2010 și 2013 a beneficiat de o bursă postdoctorală POSDRU, incluzând un stagiu de șase luni la Universitatea Sorbonne – Paris 3, finalizată cu lucrarea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară. A predat cursuri de presă culturală românească, cultură și civilizație română, limbă și literatură engleză. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste literare precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Revista 22, Bucureştiul cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe.
Prima ei carte, Cele două Mântulese, a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. La Editura Humanitas a publicat Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (2016), carte nominalizată la premiile revistei Observator cultural, Dicţionar de locuri literare bucureştene (2019, împreună cu Corina Ciocârlie), și romanul O formă de viață necunoscută (2019).
Este coautor al volumelor Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bookătăria de texte și imagini 2 (Pandora-M, 2016), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan, 2015), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016).
În anul 2016 a lansat o emisiune difuzată de TVR 2, Povești citadine. Din vara lui 2017 coordonează seria de literatură contemporană a editurii Humanitas.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”

Totul e relativ

De la bun început vă previn: eu nu cred că un personaj literar reușit poate fi

Urâții

Lipsa de înțelegere, de empatie, am spune acum, îl face pe Ibrăileanu să-l considere pe Chiriac