/

Galeria antipaticilor

De aceea personajele intenționat antipatice sunt relativ rare, iar metoda cea mai eficientă de a menține interesul față de ele este de a adăuga o doză sănătoasă de umor.

Start
695 vizualizări
Citiți în 10 de minute

Poftiți, poftiți, intrați, sunteți bineveniți! Mă bucur să vă pot întîmpina în această Galerie a Antipaticilor. Intrați, vă rog, cu toții, și copiii!  Avem loc destul, cum vedeți, la noi nu e aglomerație ca la alții. La Eroine și Eroi Pozitivi se calcă în picioare, se ceartă pe Zorba, pe Pașadia și pe prințul Andrei Bolkonski, se împroașcă cu șampanie… Da, au șampanie acolo, a rămas de anul trecut cînd s-a făcut expoziția cu Poezia europeană modernă şi s-au luat la ceartă adepții lui Apollinaire cu cei ai lui Baudelaire, și împătimiții de Dylan Thomas cu toată lumea, și nu le-a mai ars de șampanie. Da, se poartă discuții înverșunate acolo, de asta uită să mai bea. Noi avem doar fresh de portocale. La Personaje Negative e mai puțină înghesuială, dar nu primesc de băut decît apă, să nu se ia la bătaie. Ieri de pildă s-au certat dacă Ion al Glanetașului acolo își are locul acolo sau în altă parte, dacă Iliada are personaj negativ sau nu, iar azi de dimineață au dezbătut dacă se poate vorbi despre eroi negativi și dacă un asemenea personaj poate fi fascinant sau poate avea farmec. Careva l-a invocat pe O‘Brien al lui Orwell, altcineva a venit de acasă cu Femeia în alb ca să le dea la cap cu contele Fosco. Da, avem o mulțime de ateliere. Pe lîngă astea, mai avem seminarul Personajelor Secundare care Ar Trebui să Fie Principale, cu beri artizanale produse local, clubul Feministelor, cu vodcă, și nişa Naratorului Nedemn de Încredere, cu ceai de roșcove și de fructe de pădure. Dar poftiți, veniți mai aproape! Da, asta e tot, intrarea și încă două încăperi. Unde încap cu toții, vă întrebați, că doar literatura e plină de personaje antipatice? Să vă arăt. Mai întîi avem, aici în încăperea mai mică, acele personaje pe care autorul le-a intenționat antipatice – nu odioase, băgați de seamă, ci antipatice. Nu sunt foarte multe, ziceți? Din cauză că asta e o întreprindere riscantă. De ce? Păi să ne spună cel mai tînăr dintre dumneavoastră. Sunt sigură că recunoști acest personaj. Dolores Umbridge, așa-i? Din cărțile cu Harry Potter? Spune-mi, nu-i așa că de cîte ori apărea doamna asta, îți venea să pui cartea deoparte și să faci altceva? Așa-i? De asta e riscant, vedeți, personajul antipatic e lipsit prin definiție de orice formă de farmec, dar nu e nici menit să stîrnească în cititor fiorul spaimei sau al oricărei pasiuni puternice, așa că ușor devine obositor. Iar autorul nu poate risca să-și vadă cititorul că preferă televizorul sau, mult mai rău, romanul vreunui autor concurent. De aceea personajele intenționat antipatice sunt relativ rare, iar metoda cea mai eficientă de a menține interesul față de ele este de a adăuga o doză sănătoasă de umor. Vedeți pe peretele acesta o întreagă galerie de personaje ale lui Jane Austen, de la îngrozitoarea doamnă Norris la incalificabilul domn Collins. Toți sunt antipatici, nu inspiră cititorului afecțiune și nici măcar compasiune, dar putem rîde de ei, ceea ce îi face, firește, interesanți.

Dar personajele antipatice neintenționat sunt cîtă frunză și iarbă, pentru că pe ele noi le facem antipatice, fiecare. Le găsiți în încăperea cealaltă. Vă rog să nu intrați toți odată! Nu, nu e foarte mare. Cum încap cu toții? Veți vedea într-o clipă. Nu, perdeaua rămîne trasă. O să intrați pe rînd cîte unul și antipaticii dumneavoastră vi se vor arăta. Asta vă neliniștește puțin? Probabil pe bună dreptate. Vă rog să poftiți! Nu se încumetă nimeni? Să intru eu să vă arăt cum se face? Bine. Vă rog să rămîneți cu toții aici și eu o să vă spun ce văd. Nu mișcați perdeaua, vă rog! Așa. Prima care se înfățișează este Amelia Sedley, sau biata Emmy, cum îi spune întruna Thackeray. Vă amintiți, așa-i, de Bîlciul deșertăciunilor? De acolo, personajul pe care toată lumea îl ține minte este Becky Sharp, nu biata Emmy, care răspunde la orice situație cu lacrimi și care nu reușește să ia nici o singură hotărîre corectă, dar pe care părintele ei literar ne-o înfățișează cu nesfîrșită tandrețe și compasiune. De altfel, de cîte ori un autor își aruncă apăsat întreaga aprobare în sprijinul unui personaj, reușește să-și scoată din sărite unii cititori. De pildă, iată-i aici!, acele personaje ale lui Tolstoi care sunt Tolstoi – Pierre Bezuhov sau Konstantin Levin. Sau, mai aproape de noi, eroul marelui roman transilvănean, contele Abády, pe care autorul l-a scos în evidență față de mediul uman în care se învîrte, ca pe un crin între spini. Împrejurările îl pot răni şi înfrînge, dar nici unele nu sunt din vina lui și nimic nu-i poate întina puritatea şi bunele intenții. Mai departe, domnule conte, faceți loc personajelor care se evidențiază prin pasivitate. Iată-l pe Fabrice del Dongo, care a avut o singură inițiativă la vîrsta de 17 ani, după care toate hotărîrile majore care îl priveau le-au luat alții. Iată-l și pe cel mai insuportabil dintre toți, Septimus Harding, personajul principal al romanului The Warden al lui Trollope. Acuzat în mod public de malversațiuni, lasă pe seama ginerelui său sarcina de a îl apăra și de a duce toate bătăliile în numele său, în timp ce el stă acasă, rozîndu-şi unghiile și făcîndu-și scrupule tardive și inutile, iar așa ceva… ce faci, copile?! Nu ți-am spus că numai o persoană are voie să intre? Uite, s-a aprins lumina, acuma gata, trebuie resetat  tot… de ce strigați așa? V-ați închipuit că o să se deschidă o ușă fermecată și o să iasă de acolo personajul în carne și oase? În costum de epocă dacă se poate… sigur că sunt oglinzi, ce credeați? Oglinzi mari pe toți pereții. Așa funcționează galeria noastră – intră vizitatorul, stă în fața oglinzii și ea îi arată personajele care îi sunt antipatice. Pentru fiecare vizitator altele, ale sale. De ce? Pentru că oglinda nu reflectă niciodată masca.

Ligia Ruscu (n. 1967) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi a obţinut titlul de doctor în istorie în anul 2001. În prezent predă istorie antică la aceeaşi universitate. A publicat trei cărţi, Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre (2002), Corpus Inscriptionum Graecarum Dacicarum (2003), Manual pentru istoria epocii elenistice (2009), şi numeroase articole pe teme de istorie antică. La Editura Polirom a publicat O dimineaţă la vînătoare (2014) și O căutare (2017).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”