Acasă, departe
(fragment de roman)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Acasă, departe de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția Ego. Proză.

422 vizualizări
Citiți în 10 de minute

Romanul lui Adrian G. Romila dezvoltă într-un triptic interconectat teme precum exilul, călătoria, întoarcerea acasă, speranța, periferia. Ca-ntr-un panoptic cu oglinzi paralele, părțile trimit unele la altele și se reflectă reciproc prin numeroase analogii și corespondențe. Trei timpuri și trei lumi se concentrează în tot atâtea personaje omonime care trec în moduri diferite prin experiența înstrăinării, a neîmplinirii și a imprevizibilului. Un tânăr ofițer de marină italo-valah cu studii în Franța revine la București, în vara lui 1835, chemat de tatăl său pentru o misiune politică secretă la Constantinopol. Un universitar la litere din Constanța lui 2019, exclus subit dintr-o bogată viață afectivă și intelectuală, descoperă că scrisul nu e deloc o activitate lipsită de consecințe. În sfârșit, sclavul poetului Ovidius exersează frumusețile limbii latine alături de stăpânul său pe pământurile de la marginea lumii civilizate, în ultimii ani ai exilului tomitan. Deopotrivă roman de aventuri, exercițiu metaliterar, thriller istoric, bricolaj autobiografic și parabolă existențială, povestea prinde în țesătura sa inextricabilă polivalența de totdeauna a literaturii. Ea poate vorbi despre o mulțime de lucruri: fapte temerare, comploturi tenebroase, mirajul depărtărilor, războaie, suferințe, moarte, libertate sau iubire. Dar peste toate, ea propune un pariu identitar, folosindu-se de autorul ei. Mai eficientă ca oricare altă tehnică submarină, literatura poate scoate la lumină chiar și misterul unei epave scufundate. Iată încă una dintre mizele spectaculoase ale acestei cărți.

„Cum știm de la Curtius, metafora corabiei era pentru medievali reprezentarea cea mai frecventă a literaturii. Și pentru Adrian Romila literatura a fost dintotdeauna o călătorie, una navală, în sensul cel mai literal al termenului – implicând deopotrivă riscuri majore & descoperiri așijderea. Și viceversa: călătoria a însemnat întotdeauna modul suprem de existență al literaturii, forma cea mai adecvată de transpunere a fantasmei în real. Acasă, departe este cartea lui de blazon, intersectând spectaculos cele două suprateme: personajul Romila călătorește & se descoperă în numele autorului Romila – într-un roman care pune în contiguitate surse dintre cele mai diverse: de la Manoil al lui Bolintineanu la Levantul lui Cărtărescu, de la Jules Verne la Radu Tudoran, de la Joseph Conrad la Pynchon. Ceea ce rezultă e o carte admirabilă, deopotrivă pour les enfants et pour les raffinés – una dintre cărțile acelea rare care pot converti un călător la literatură. Și viceversa.” (Radu Vancu)

„Dacă Umberto Eco ar fi rescris Toate pânzele sus! cu Metamorfozele lui Ovidiu pe birou, ar fi ieșit Acasă, departe, acest triptic romanesc în care avatarurile livrești ale lui Adrian G. Romila pornesc în aventuri marine prin istoria ultimelor două milenii. Un spectaculos melanj de genuri literare, vorbind cu fantezie, inteligență și umor despre marile teme ale identității, libertății și exilului, un roman-corabie pe care cei mai temerari dintre cititori se pot îmbarca pentru o călătorie cum alta n-a mai fost.” (Marius Chivu)


Fragment

Călugărul îşi puse sacul pe umăr şi o luă înspre port, dar se opri deodată şi se‑ntoarse din nou la pasarelă, foşnindu‑şi sutana jerpelită. Cei trei încă nu apucaseră să se desprindă de copastie ca să meargă sub acoperişul de pânză din mijlocul brigantinei.

— Tinere, se adresă călugărul direct lui Adrian Romila, dumneata eşti ofiţer, nu?

Adrian Romila, luat pe nepregătite, răspunse repede, privindu‑şi nedumerit tovarăşii:

— Da, de marină! În marina franceză! Am făcut şcoala la Brest.

— Aşa, la Brest! Brest… Asta pe unde vine, dacă nu te superi matale?

— În Franţa. Foarte departe de aici, spre apus, zâmbi mândru Adrian Romila, arătând o direcţia vagă cu mâna dreaptă.

— Aşa, în Franţa? Parcă am auzit de ţara asta! Sunt catolici, eretici papistaşi, nu?

— Sunt creştini, nu eretici, părinte, creştini ca sfinţia ta! răspunse atins Bresco. Din Sfânta Biserică a Apusului, de rit latin, cum se zice, cum dumneata eşti din cea a Răsăritului, de rit grec. Pe ei îi conduce papa de la Roma, pe cei ca sfinţia ta, patriarhul de la Constantinopol, la care ziceai că vrei să mergi.

— Cea dreptmăritoare! îşi făcu o cruce largă părintele, ca răspuns la afirmaţia cu Biserica Răsăritului. Şi acolo, la Brest, ai făcut scrimă în şcoală? Ştii matale, exerciţii cu spada!

Secundul făcu ochii mari şi se uită la Bresco şi la alba­nez, care se aşezară din nou cu mâinile sprijinite de copastie şi se uitau la călugăr.

— Am făcut, părinte! Sigur, orice militar face asemenea exerciţii! Şi cu spada, şi cu flinta, şi cu pistolul, cu tunul… Da’ de ce mă întrebi dumneata tocmai aşa ceva? De unde ştii dumneata de scrimă? Nu eşti faţă bisericească?

— Când eram în lume, am fost serjant la ruşi, făceam şi noi scrimă. N‑am fost toată viaţa călugăr, acum, la bătrâneţe…

— Bine, bine, părinte! Şi zi‑i, ce‑i cu scrima asta?

— Sabia de scrimă, ştii dumneata, aia de ezerciţiu, e aşa, mai moale, are lama ca o sârmă cu un şomoiog în vârf, să nu înţepe când împungi cu ea…

— Nu mă‑nvăţa sfinţia ta pe mine ce e o sabie de scrimă! se enervă Adrian Romila. Sunt foarte bun la duel, să ştii!

— Ei, dacă ai putea îndoi timpul precum o sabie de scrimă, continuă călugărul ridicând arătătorul drept, ai vedea dintr‑un capăt pe celălalt, fiu al lui Hristos, nu aşa? De la mâner la vârful cu şomoiog…

— Îţi baţi joc de mine, părinte? Sau nu înţeleg eu şarada sfinţiei tale?

— Nu te mânia, tinere, nu te mânia aşa repede! Dacă ai putea îndoi timpul precum o sabie din aceea subţire de scrimă, ziceam, ai vedea că n‑ar fi trebuit să pleci în călătoria la Constantinopol pe corabia asta! Trebuia să rămâi acolo unde ai zis, în… Franţa… la Brest…

— Da’ de ce n‑ar fi trebuit să plec? se miră secundul, devenit blând dintr‑odată.

— Fiindcă o să fie rău! Şi n‑o să ajungeţi unde aţi plecat! răspunse călugărul şi se‑ntoarse să plece, prevăzând că cei trei o să se mânie şi o să‑l alunge. Nici unde aţi plecat, nici de unde aţi plecat n‑o să ajungeţi.

Adrian G. Romila (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (2009, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (eseuri, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (2012, Premiul pentru Proză al USR, nominalizat la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, un fragment din roman a fost selectat în Anthology of Contemporary Prose from Iași, FILIT, 2013); Radio în zăpadă (povestiri, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (eseu, 2015); Mici schimbări în viață (povestiri, 2016); Zeppelin (roman, 2017, premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la „Scriitorul anului 2017”), Apocalipsis (2019). A contribuit cu texte în antologiile Editurii Polirom: Cartea copilăriilor (2016), Scriitori la poliție (2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (2017). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste „pe hîrtie” și pe internet. Este redactor la trimestrialul cultural Conta, editat la Piatra-Neamț.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”

Provizoriu

Prozele lui George Moise sunt ca un altoi de trandafir japonez pe o salcie. Într-un cuvânt,

Vârsta e doar un număr

Soarele amiezii lumina pereții salonului, patul și chipul inexpresiv al lui Richie Grecu, fostul director al

Stela
(fragment)

„Simona Goșu trece cu dexteritate la roman, păstrându-și interesul pentru spațiul domestic și pentru momente de