Editorial nr. 6/2022

115 vizualizări
Citiți în 3 de minute

În agitația lumii de azi e tot mai greu să gîndești. Bombardați cu informații adesea îndoielnice, majoritatea înșelătoare, avînd ca scop atragerea atenției noastre, cînd nu de-a dreptul capturarea ei cu orele, cu zilele, adevărata luptă pe care o purtăm este pentru păstrarea intimității deopotrivă în gînd și în faptă. Globalizarea comunicării are și acest efect secundar: aneantizarea individualității în potopul de individualități clamînd prim-planul; banalizarea personalităților cu adevărat puternice prin amestecul lor în ciorba cu de toate a rețelelor de socializare funcționînd pe baza unor reguli încă mult prea laxe. Nu vreau să repet deja celebrul diagnostic pus de Umberto Eco, dar țin să-l invoc aici măcar în acest fel… subversiv.

Cei care au în lista de prieteni de pe Facebook scriitori știu că aceștia dispar cu lunile, ritualic, atunci cînd asaltul gîlcevilor online devine prea greu de îndurat, atunci cînd simt nevoia întoarcerii la sine pentru a scrie, pentru a citi, pentru a gîndi pur și simplu într-o liniște aparte, pe care doar acest nou soi de escapism o poate oferi. Iar alți scriitori (îi numesc aici pe toți cei din categoria wordsmiths-ilor, meșteșugarii cuvintelor) nici nu iau parte, din capul locului, la marea „dezbatere” virtuală…

Mi s-a întîmplat și mie de-a lungul timpului s-o rup cu rețelele perioade mai lungi sau mai scurte și-am descoperit de curînd că mi-e tot mai greu să găsesc motive serioase de-a mă întoarce. Intervalele de absență din societatea virtuală sînt cu adevărat prolifice, în miezul lor simt cum cresc lucruri care, chiar de nu se materializează imediat, formează magma din care, cu răbdare și atenție, se pot forma ulterior munți. Mintea noastră e-un organ care nu cunoaște odihna. Iar atunci cînd e lăsată fără unii stimuli, își întinde tentaculele spre teritorii noi. Își caută de lucru. Devine cu adevărat activă și creativă.

Nu-mi fac iluzii că noua realitate va deveni curînd vechea realitate sau că schimbarea, atunci cînd se va produce, va fi esențialmente în sensul (re)găsirii dreptelor măsuri. Mă bucur, în schimb, că încă putem recurge, la răstimpuri, la măsura profilactică a autoizolării. S-a dovedit nu o sigură dată că aceasta ne poate scăpa, ca societate, de adevărate catastrofe.

Mircea Pricăjan s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teza despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Editura Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Editura Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Este membru al Asociației Române a Traducătorilor Literari, în intervalul 2003-2020 a fost redactor al revistei de cultură Familia, iar din anul 2021 este redactor-șef al aceleiași publicații.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial nr. 5/2022

Așa cum video-ul a ucis radioul și rețelele de socializare, blogul, prevăd un viitor nu foarte

Editorial nr. 4/2022

Scriitorul se profesionalizează încetul cu încetul și la noi. Nu atît în practica gestionării producției proprii

Editorial 2-3/2022

Trăim sub iluzia afurisită a linearității, cînd în fapt totul pe pămînt se întîmplă ciclic. Rotația

Editorial 1/2022

Culturile mici sînt mici din multe pricini, însă pe-un loc fruntaș aș spune că este dorința

Editorial 11-12/2021

Ne-am obișnuit să spunem că din literatură nu se poate trăi și ne-am obișnuit să credem