Editorial nr. 5/2022

791 vizualizări
Citiți în 3 de minute
1

Așa cum video-ul a ucis radioul și rețelele de socializare, blogul, prevăd un viitor nu foarte îndepărtat în care influentele platforme de streaming vor încasa lovituri dure din partea vlogurilor. Despre televiziuni nici nu mai are rost să vorbim; steaua lor a apus deja demult; nici nu mai știu de cînd n-am deschis TV-ul pe altceva decît pe Netflix sau YouTube. Nu mai aștept nimic de la televiziuni, programul lor nu se mai suprapune nici în literă, nici în spirit cu programul meu. În schimb, am ajuns să-mi alcătuiesc propriul program de emisiuni, adică vloguri la care sînt abonat și pe care le urmăresc cu prima ocazie după ce sunt anunțat c-a mai fost publicat un episod.

Am în primul rînd emisiuni-serial-reality show de travel, cum ar fi „Haihui în doi”, cu episoade excelent filmate și montate de cuplul de tineri protagoniști, dar și „Cristi și Ralu”, cu o regie mai laxă, dar la fel de informativi și pasionați de călătorie. Este apoi „Best Ever Food Review Show”, o producție de anvergură gen food travel, amintind de emisiunea „No Reservations” a regretatului Anthony Bourdain. Pentru family life există „Familia Mateș”, un vlog cu o evoluție nu neapărat fericită, călcînd cam tare în ultimul timp pedala comercialului. Un segment aparte s-a conturat ca urmare a pandemiei, cu constrîngerile ei privitoare la… distanțarea socială, în vlogurile despre traiul off-grid, în izolare, adică, departe de civilizație. Cei doi americani mutați în pădurile Canadei Jake și Nicolle sînt un exemplu excelent. Dar îl avem și pe românul Cezar Machidon. În privința muzicii, soprana și profesoara de canto Elizabeth Zharoff a făcut din „The Charismatic Voice” un show minunat, analizînd în detaliu piese ale unor formații hard rock dragi mie. În programul meu am inclusiv și un vlog realizat pe frontul din Ucraina, numit „Operator Starsky” și ținut de un ofițer de presă al armatei ucrainene.

Am lăsat la urmă vlogurile literare. Sigur că am și din acestea, cel mai interesant din ultima vreme fiind „Biblioteca lui Gelu”, extensia video a site-ului O mie de semne ținut de poetul și prozatorul Gelu Diaconu. Îl recomand fără rest. Viitorul mediilor audiovizuale cred că aici se găsește. Şmecheria, ca în cazul rețelelor de socializare, e cît de bine va ști fiecare dintre noi să joace rolul directoru

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

1 Comment

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu