Editorial nr. 5/2022

153 vizualizări
Citiți în 3 de minute
1

Așa cum video-ul a ucis radioul și rețelele de socializare, blogul, prevăd un viitor nu foarte îndepărtat în care influentele platforme de streaming vor încasa lovituri dure din partea vlogurilor. Despre televiziuni nici nu mai are rost să vorbim; steaua lor a apus deja demult; nici nu mai știu de cînd n-am deschis TV-ul pe altceva decît pe Netflix sau YouTube. Nu mai aștept nimic de la televiziuni, programul lor nu se mai suprapune nici în literă, nici în spirit cu programul meu. În schimb, am ajuns să-mi alcătuiesc propriul program de emisiuni, adică vloguri la care sînt abonat și pe care le urmăresc cu prima ocazie după ce sunt anunțat c-a mai fost publicat un episod.

Am în primul rînd emisiuni-serial-reality show de travel, cum ar fi „Haihui în doi”, cu episoade excelent filmate și montate de cuplul de tineri protagoniști, dar și „Cristi și Ralu”, cu o regie mai laxă, dar la fel de informativi și pasionați de călătorie. Este apoi „Best Ever Food Review Show”, o producție de anvergură gen food travel, amintind de emisiunea „No Reservations” a regretatului Anthony Bourdain. Pentru family life există „Familia Mateș”, un vlog cu o evoluție nu neapărat fericită, călcînd cam tare în ultimul timp pedala comercialului. Un segment aparte s-a conturat ca urmare a pandemiei, cu constrîngerile ei privitoare la… distanțarea socială, în vlogurile despre traiul off-grid, în izolare, adică, departe de civilizație. Cei doi americani mutați în pădurile Canadei Jake și Nicolle sînt un exemplu excelent. Dar îl avem și pe românul Cezar Machidon. În privința muzicii, soprana și profesoara de canto Elizabeth Zharoff a făcut din „The Charismatic Voice” un show minunat, analizînd în detaliu piese ale unor formații hard rock dragi mie. În programul meu am inclusiv și un vlog realizat pe frontul din Ucraina, numit „Operator Starsky” și ținut de un ofițer de presă al armatei ucrainene.

Am lăsat la urmă vlogurile literare. Sigur că am și din acestea, cel mai interesant din ultima vreme fiind „Biblioteca lui Gelu”, extensia video a site-ului O mie de semne ținut de poetul și prozatorul Gelu Diaconu. Îl recomand fără rest. Viitorul mediilor audiovizuale cred că aici se găsește. Şmecheria, ca în cazul rețelelor de socializare, e cît de bine va ști fiecare dintre noi să joace rolul directoru

Mircea Pricăjan s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teza despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Editura Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Editura Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Este membru al Asociației Române a Traducătorilor Literari, în intervalul 2003-2020 a fost redactor al revistei de cultură Familia, iar din anul 2021 este redactor-șef al aceleiași publicații.

1 Comment

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial nr. 4/2022

Scriitorul se profesionalizează încetul cu încetul și la noi. Nu atît în practica gestionării producției proprii

Editorial 2-3/2022

Trăim sub iluzia afurisită a linearității, cînd în fapt totul pe pămînt se întîmplă ciclic. Rotația

Editorial 1/2022

Culturile mici sînt mici din multe pricini, însă pe-un loc fruntaș aș spune că este dorința

Editorial 11-12/2021

Ne-am obișnuit să spunem că din literatură nu se poate trăi și ne-am obișnuit să credem

Editorial 10/2021

Încă dinainte să vină pandemia de Covid-19 peste noi și să ne transforme pe toți –