/

Editorial nr. 4/2022

543 vizualizări
Citiți în 3 de minute

Scriitorul se profesionalizează încetul cu încetul și la noi. Nu atît în practica gestionării producției proprii – deși se observă un avans important și aici –, cît mai ales în chiar procesul de creație. Acestei „nobile îndeletniciri” i s-a recunoscut în sfîrșit partea care ține de meșteșug. Prin urmare, de-a lungul ultimilor ani au apărut mai multe cursuri de formare pentru scriitori, aproape toate ținute de scriitori autodidacți, cărora cu siguranță le-ar fi plăcut ca, la vremea lor, să aibă șansa pe care ei înșiși le-o oferă acum altora.

Cred că formula aceasta – curs de formare pentru scriitori – e cea mai adecvată traducere a englezescului creative writing course. Ea sugerează o idee cu care toți formatorii sînt de acord: dintr-un astfel de curs ies tot atîția scriitori cîți au intrat. Doar că ceva mai calificați, puțin mai bine (in)formați. Și ăsta nu e deloc puțin lucru! Talentul are cu siguranță cea mai mare importanță în domeniul acesta, iar lipsa lui e ușor de simțit oricît de corect ar fi construit un text literar (deși cine poate spune categoric ce e corect și ce nu în literatură?), însă există unele dedesubturi, să le spunem mecanisme, la care un scriitor ajunge de unul singur mai anevoie și de care, odată conștientizate, se poate folosi în moduri cu adevărat creative. Acestea fac obiectul lecțiilor despre scris, pe acestea le găsim într-o mulțime de cărți de curs semnate, îndeobște în Occident, de nume mai mari sau mai mici ale literaturii.

Că fenomenul a luat amploare în România e evident nu doar după numărul de cursuri de formare pentru scriitori din ultimii ani, ci și după numărul și mai ales calitatea scriitorilor tineri debutați de-o vreme încoace.

Și tot acest fenomen a făcut ca o carte precum Despre scris. Autobiografia unui meșteșug de Stephen King să ajungă la a treia ediție, iar acum să apară pe primul loc la categoria „Critică și istorie literară” în topul de vânzări Cărturești, cum puteți vedea în acest număr al revistei noastre.

Poate că acum, în sfîrșit, ar fi cazul să inițiem un program susținut de cursuri de formare pentru cititori. Propun să începem cu profesorii de Română.

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu