„Eu eram student când am pus bazele acestui festival dintr-un singur motiv: vedeam că filmul românesc e mult mai apreciat în străinătate, regizorii noștri obțineau foarte multe premii, dar la noi în țară filmul românesc era văzut așa ca o chestie ciudată, stranie, un lucru la care te duci doar pentru un spectacol de gală.
Când ajungi la un film românesc, sunetul e prost, nu știi cum să reacționezi la anumite situații, și atunci, cu colegii mei de la Jurnalism, am zis hai să creăm un festival în care să comunicăm, să dialogăm cu regizorii, cu actorii, cu scenariștii, să cunoaștem echipe, să vedem cum se face un film. Așa s-a născut acest festival, dintr-o simplă dorință de a cunoaște mai multe lucruri, de a sta la povești și nu știam unde o să ajungem pentru că eram studenți.
Am apelat la prieteni, unul avea un restaurant, cineva ne-a ajutat cu cazarea, am avut 3 invitați la prima ediție – au fost 3 zile. În 3 zile am adunat în jur de 3500 de spectatori la cinematograful Victoria din Iași, și după acea primă ediție pilot, ne-am dat seama că e un public care are nevoie de așa ceva. Ceea ce m-a bucurat și mă bucură în continuare foarte mult e faptul că acest festival a crescut odată cu noi, echipa din spate. Noi am trecut de statutul de student, fiecare a făcut un master, alții s-au reorientat în carieră, dar ne ocupăm în continuare să facem evenimente culturale, dar locomotiva noastră este acest festival care a crescut de la an la an. (…)
Am încercat să creionăm o hartă culturală în care mă bucur că există și Iașiul prin acest festival unic. El e unic, nu pentru că spunem noi sau vrem să ne lăudăm, dar asta au spus-o și invitații, iar tot ce se întâmplă aici e legat de filmul românesc.
Dacă avem și o expoziție de fotografie, e tot legată de filmul românesc, dacă avem concerte, e tot legat de trupe care au la bază muzica românească sau se duc la rădăcini. E o atmosferă foarte plăcută, media de vârstă a echipei e până în 30 de ani și toți invitații noștri se simt foarte bine. Chiar spuneau că ospitalitatea moldovenească le place foarte mult.”, a mărturisit Andrei Giurgia, directorul SFR, în discuția cu bloggerul Cristian Șimonca, la podcastul Cronicari Digitali.
Remarcat pentru rolurile de pe scenă și marele ecran, cunoscut și recunoscut pe plan internațional, actorul Marcel Iureș este invitatul special al celei de-a 13 ediții a unicului festival dedicat exclusiv filmului românesc – Serile Filmului Românesc. În perioada 3-7 august 2022, Marcel Iureș va fi sărbătorit la Iași, alături de prietenii, colegii de pe scenă și toți cei care îl iubesc pe actorul cu peste 50 de roluri în film și peste 30 de roluri în teatru.
În podcastul Cronicari Digitali, directorul festivalului care aduce la un loc pe lângă filmele românești și mai multe generații de actuali și viitori cinefili a vorbit despre cum decurg pregătirile pentru Serile Filmului Românesc 2022.
„Ediția de anul acesta e una fără aceste restricții pandemice. Lucrăm de ceva timp la ea, pentru că invitatul pe care îl sărbătorim, după o perioadă în care am tot așteptat, a răspuns da pentru SFR. E vorba de actorul Marcel Iureș, un artist complet, fie că vorbim de film, fie că vorbim de teatru, de voce, de narare, de voice over. E un personaj cu totul și cu totul fabulos pentru că are și o carieră internațională când vorbim de filme. A trebuit să așteptăm și niște răspunsuri pentru că va fi și o retrospectivă – Marcel Iureș la SFR –, și atunci am dedic să difuzăm și două filme din străinătate. E o ediție care arată foarte bine, cu Marcel Iureș invitat special, cu o parte dintre colegii de scenă cu care a lucrat de-a lungul timpului, am ales câte un film din fiecare etapă importantă, o să prezentăm și un spectacol de teatru. Va veni împreună cu George Mihăiță, într-un spectacol care are la bază un text de Cătălin Ștefănescu.
O să avem și filmul «Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?» în regia lui Alexandru Dabija care pornește de la textul lui Marin Preda, «Moromeții».
Am încercat să aducem tot ceea ce este nou, o parte din filme sunt în avanpremieră, o parte sunt chiar în premieră absolută. Avem grijă și de filmele românești din trecut. Ne vom desfășura în 7 spații din Iași, în proporție de 30% proiecțiile vor fi în aer liber, restul în săli, cinematografe și sunt peste 30 de evenimente din ce am numărat noi. Vreau să precizez că festivalul se întâmplă anul acesta în perioada 3-7 august, cu peste 60 de invitați și momente importante, unice și chiar în timpul festivalului se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda.
(…) Pentru Centenarul Marin Preda am ales 3 filme care pornesc de la texte scrise de Marin Preda, cu trei regizori și foarte mulți actori invitați. Am primit și confirmarea că cei doi copii ai lui Marin Preda vor veni la Iași și îi vom cunoaște în carne și oase.(…) Avem și filme pentru cei mici, pentru că niciodată nu-i uităm. O să vedem «Copacul dorințelor» în regia lui Andrei Huțuleac. În distribuție se regăsește și un actor din Iași care are rolul principal, e vorba de Teodor Corban.
Vor fi și trei premii de excelență anul acesta, așteptăm cu mare drag să putem face acest lucru și bineînțeles, să vedem ce face și noua generație de cineaști care vine din spate, pentru că au câteva filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului și cam așa se prezintă lucrurile. Avem și o gală pe care noi am inaugurat-o de anul trecut, Cinememoriam se numește. Sunt personalități, nume importante care au trecut pe la noi la festival de-a lungul timpului sau din păcate n-am reușit noi să-i aducem și nu mai sunt alături de noi și avem așa câteva momente în care ne reamintim, facem și câte un montaj video.
Anul acesta o să povestim despre Florina Cercel, despre Luminița Gheorghiu, o mare actriță pe care din păcate am pierdut-o recent sau de Ion Dichiseanu care a fost un mare admirator al festivalului nostru. Cam așa arată festivalul în acest moment: cu filme care s-au lansat fie în 2020, fie anul trecut sau chiar anul acesta și ceea ce mă bucură foarte mult e că o să avem un concert foarte așteptat sau interesant chiar în deschidere, miercuri, pe 3 august în Piața Unirii din Iași. De la ora 18:00 o să ne întâlnim cu Bogdan Simion și Lăutarii de mătase, muzică românească de la origini, așa cum știm cu toții și sunt convins că publicul o să primească cu mult interes acest spectacol”, spune Andrei Giurgia, în podcastul Cronicari Digitali, realizat de Zaga Brand și Asociația HUMART.
Directorul SFR i-a mărturisit lui Cristian Șimonca, cunoscut din blogosferă pentru proiectul său Blogu lu Otravă, că anii de pandemie au adus mai multe provocări pentru organizatorii de evenimente, dar a pregătit terenul pentru ediții mai complexe. „Au fost foarte multe provocări la care nu mă așteptam, pe care nu mi le imaginam, dar iată că odată cu festivalul, deja ne-am pus la punct și suntem pregătiți pentru orice”, a punctat Andrei Giurgia în podcastul Cronicari Digitali, care vine cu episoade noi în fiecare zi de joi și vineri.