Cărțile despre cărți reprezintă o nișă de lectură fascinantă pentru oricine pasionat de lectură. Era deci de așteptat ca cineva să scrie și despre cărțile destinate celor mai mici dintre cititori. Am ales trei apariții recente, pe care aș fi dat orice să le am în perioada în care începeam eu să citesc. Nu sunt niște manuale propriu-zise. Nici nu cred că o strategie care impune anumite cărți sau obiceiuri de lectură poate funcționa, pentru că ceva ce e obligatoriu ajunge adesea să fie respins, iar de bunele intenții se alege praful. Volumele de mai jos îți oferă, în schimb, niște repere și o serie de informații despre cum ia naștere o carte, despre cum se poate citi și, cel mai important, prin cel de-al treilea volum selectat, despre cum nu trebuie citit.
Florence Ducatteau și Chantal Petten, Vreau să știu: Cum se face o carte, Editura DPH
O carte ilustrată despre procesul complex pe care trebuie să îl parcurgă un text pentru a se transforma în acel obiect dezirabil aflat pe raftul bibliotecilor și pe care abia așteptăm să-l răsfoim. Aflăm informații utile pe care mulți cititori și mai ales scriitori aspiranți nu le cunosc. Scrisul cărții e doar prima etapă – cea mai dificilă, fără îndoială – dintr-un lung șir de acțiuni care se finalizează cu apariția cărții. Un text, odată scris, e trimis unei edituri care, după ce îl citește, acceptă – sau, vai, refuză – să îl publice. Urmează apoi etapa redactării, în care textul e luat la puricat de către un redactor sau mai mulți, e corectat și pus în pagină, ilustrat dacă e cazul și trimis la tipografie. În cele din urmă, ajunge în librării și în casele noastre. E o poveste întreagă, pe care volumul acesta reușește să o spună simplu și eficient. Informația e esențializată și transmisă într-un limbaj accesibil copiilor, fără artificii inutile. Vârsta pentru care e recomandată e 6+ ani.
Pamela Paul și Maria Russo, Cum să crești un cititor, Editura DPH
După cum reiese și din titlu, avem aici un ghid destinat părinților care își doresc ca copiii lor să ajungă cititori adevărați. Sarcina e mai dificilă decât pare, pentru că, în ciuda unei prejudecăți destul de des pusă în circulație, eu nu cred că e suficientă puterea exemplului. Sigur, contează mult că un copil crește într-o casă înconjurat de cărți sau că își vede părinții citind seară de seară, dar acestea nu sunt în niciun caz garanții că și cel mic se va transforma într-un cititor avid. Uneori e nevoie de mai multă implicare din partea adulților, iar acesta e punctul în care devine utilă o carte dedicată acestui subiect. Cartea prezintă metode bine detaliate și prin care să apropii un tânăr de lectură. Ea combină sfaturi legate de citit cu recomandări potrivite fiecărei vârste, ceea ce e iarăși de un real folos pentru niște părinți care nu au mereu timpul și disponibilitatea de a fi la curent cu tot ce apare pe piață, mai ales că în momentul acesta oferta de cărți dedicate tinerilor e mai bogată ca oricând.
Ca un roman e o carte clasică a lui Daniel Pennac care conține celebrul decalog al drepturilor imprescriptibile ale cititorului. Pentru cine nu știe, asta e o listă pe care, dacă am citi-o în număr cât mai mare, am putea-o folosi pentru a apropia de cărți și de lectură o sumedenie de copii și tineri. Pentru că există – și aici va trebui să mă credeți pe cuvânt – foarte mulți cititori aflați la început de drum care de-abia așteaptă să fie conduși printr-un univers uneori arid, uneori prietenos, dar întotdeauna încărcat cu promisiuni cărora le poți rămâne fidel o viață întreagă: cel al cărților. „Dacă vrem ca fiul meu, fiica mea, tineretul să citească, este urgent să le acordăm aceleași drepturi pe care ni le acordăm nouă”, zice Pennac, și are mare dreptate. Nu mă pot abține să nu redau aici aceste drepturi în totalitate, lăsându-vă să aprofundați justificarea fiecărui drept chiar în paginile cărții:
1. Dreptul de a nu citi. 2. Dreptul de a sări pagini. 3. Dreptul de a nu termina o carte. 4. Dreptul de a reciti. 5. Dreptul de a citi orice. 6. Dreptul la bovarism. 7. Dreptul de a citi oriunde. 8. Dreptul de a spicui. 9. Dreptul de a citi cu voce tare. 10. Dreptul de a tăcea.
Ca un roman a apărut la Editura Arthur în traducerea Ilenei Cantuniari și e o lectură obligatorie pentru orice împătimit de citit. Glumesc, desigur. N-are cum să fie obligatorie, pentru că dacă ar fi așa, ar încălca regula 5. Citiți-o așadar doar dacă vreți, ca pe o carte isteață, profundă și foarte bine scrisă.
