/

Piese, mașini și personaje

Gradul de literaturizare a locului și rolului automobilului în viața eroilor din cărți depinde de  profilul cultural al segmentului social cărora ei le aparțin, de importanța pe care o acordă ei acestui produs

169 vizualizări
Citiți în 16 de minute

Mă număr printre multele persoane care au avut o mașină a familiei încă din adolescență, dar în același timp, și puținele persoane care nu au permis de conducere (!!!), adică „dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice” (cf. Legislației rutiere ’99, p. 10), și pentru care mașina este pur și simplu un mijloc de locomoție la care apelează atunci când se exclud alte modalități de parcurgere a unei distanțe (transport local, tren, avion). Experiența mea de utilizare a automobilului (ca pasager, nu ca șofer) este vastă, considerând istoria coabitării mele cu diverși șoferi (acasă – tata, fratele, soțul, fiii –, în viața socială – prieteni, colegi, cunoștințe etc.), dar cea mai memorabilă (chiar deprimantă!) a fost cea trăită în State în toamna anului 2017, când verișoara mea Liana m-a dus să-mi vizitez prietena din studenție, pe Smaranda F., acum rezidentă în San Marco, CA., angajându-se/ne la traversarea deșertului Mojave; timp de aproximativ 10 ore, am avut sentimentul unei expedițíi de-a dreptul selenare, simțindu-mă un explorator stângaci, speriat, nepregătit pentru pustietatea care ne înconjura. Am înțeles ce înseamnă să „ne mișcăm în spațiu”, și să „ne deplasăm în timp” (Crișan, 178:.51), să simțim cum, din loc în loc, „mișcarea dispare în viteză, în accelerare” (Baudrillard, 1996: 15), confirmând anumite legi ale fizicii/naturii, anume că „existența fizică a spațiului și timpului este determinată de existența fizică a materiei” și că „spațiul și timpul sunt forme de manifestare ale mișcării”, fiind „indisolubil legate de materialul în mișcare” (Florescu, 1980: 70), care, în cazul nostru, era automobilul.

Cultul/cultura automobilului

Dacă pentru mine orice mașină este pur și simplu un „vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum” (Ignat, 2007: 20), ea totuși aparține unei categorii de semne instrumentale, căci pe lângă funcția mecanică pentru care a fost inventată, ea îndeplinește și o funcție de comunicare, în cazul acesta, stabilind expresia unității dintre lumea noastră materială și cea conceptuală, o constatare pe care o împărtășesc și personajele cărora autorii lor le cer să fie participanți la un trafic; este un amănunt fictiv, cu semnificații relevante pentru circumscrierea identității, respectiv, a statutului lor social, ca în cazul potentului guvernator Dekker, al cărui automobil „era un Rolls-Royce mare și închis” care „înainta liniștit și aproape fără zgomot, în afară de susurul cauciucurilor pe șoseaua udă”, iar „Guvernatoul ședea în față, lângă șofer” (Linklater, 169: 291).

Gradul de literaturizare a locului și rolului automobilului în viața eroilor din cărți depinde de  profilul cultural al segmentului social cărora ei le aparțin, de importanța pe care o acordă ei acestui produs, exprimată prin regulile comportamentale la care se supun utilizatorii lui în existența lor cotidiană, demonstrând, prin atitudinea lor, faptul că orice cultură este făcută din „semnificații (idei), valori și norme”, iar „nucleul esențial al culturii este constituit din idei tradiționale și valori adiacente lor” (De Radkowski, 2000: 48); acestea din urmă sunt  ușor de identificat, spre exemplu, într-un spațiu citadin american, „fără beneficiul trotuarelor sau al semafoarelor, fiindcă orașul [o suburbie texană fictivă] nu era construit pentru pietoni”, căci „în orașul lor, numai cei mai săraci dintre săraci sau victimele care abia scăpau de niște infracțiuni mergeau pe jos” (Choi, 2021: 14); protagoniștii din acest oraș texan, Sarah și David, resimt frustrarea condiției lor de adolescenți fără permis de conducere într-un spațiu cultural în care, cum se știe, ieșirea din casă coincide cu urcarea într-o mașină: „Sarah îi dăduse instrucțiuni de orientare de la intrarea de vest, de care el nu ținuse cont știind că nu va veni din direcția aceea. Îi fusese prea rușine să explice asta, planul lui incluzând un drum cu mașina până la club, prea rușine că nu avea mașina lui, la cincisprezece ani neavând vârsta legală pentru a conduce (…); simțea acut lipsa aceasta cumplită a carnetului de conducere într-un oraș de mașini. Făcea parte din starea aceea dureroasă de tranziție, când nu mai erau copii dar încă nu aveau puterile de care se bucurau adulții. ’Străzile’ din complex nu erau deloc străzi adevărate, ci o metastază de trotuare sau alei” (15).

Asemenea oricărei practici culturale, conducerea unui automobil înglobează un ansamblu de cunoștințe, de abilități și priceperi, precum și un anume limbaj – codificat uneori –, un sistem de reprezentări, valori, simboluri, mituri, impuse indivizilor, și asumate de aceștia (vezi Chombart de Lauwe, 1982: 70), toate având o „influență hotărâtoare asupra modificării modurilor de viață, a practicilor, raporturilor sociale, modalităților de gândire și invers” (211), influență resimțită de Paul Casey, aflat la volanul mașinii sale, „un Mini Morris decapotabil,  într-o nuanță de verde-mâl (…). Eram la poalele unui deal lung și nu trecea nicio mașină. N-am fost niciodată un șofer imprudent, dar acum am călcat tare accelerația ca să urc panta în viteză. Și, după nici cincizeci de metri, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă deloc. Mașina accelera nebunește, chit că între timp luasem  piciorul de pe accelerație. Instinctiv, am călcat frâna. N-a folosit la nimic. Făceam două lucruri în același timp: intram în panică și gândeam limpede (…). Motorul huruia, frânele scrâșneau, mașina începea să se învârtească pe drum și aveam undeva între 65 și 80 de kilometri pe oră (…); apoi mi-a picat fisa: trebuia să o scot din viteză. Așa că am călcat ambreiajul și am dus schimbătorul de viteză în punctul mort. Isteria mașinii a scăzut și ne-am oprit la marginea drumului” (Barnes, 2018: 57).

(Con)Textualizarea formulei d=v x t

Parcurgerea unei distanțe în cel mai scurt timp, adică obținerea unei rapidități maxime în atingerea punctului de destinație, reprezintă provocarea imediatității de azi într-o societate pentru care automobilul este unul dintre iconurile sale culturale, alături de vasta paradigmă a cyberculturii; de aceea, demitizarea acestei aspirații dezvăluie un context social, istoric, convențional, al personajelor  pe care autorii lor îl aleg cu intenția de a le structura acestora din urmă un profil specific, așa cum face Joanna Trollope cu Elinor, pentru care mașina „era o mașină. Avea să o ducă de la Barton la birou, și pe Margaret de la Barton la școală. Înseamnă că nu depindeau la nesfârșit de  Sir John și astfel nu îi erau îndatorate la nesfârșit” (Trollope, 2017: 128).

Ca exponat al unei culturi materiale recunoscute, apreciate, râvnite, automobilul denotă eforturile de transformare ale unei societăți din dorința sa de a fi parte din procesul de modernizare și progres al lumii ca întreg; drept urmare, inserțiile de natură rutieră sau automobilistică în textele scriitorilor de azi subliniază dezvoltarea unui comportament și a unei practici culturale generate de nevoia unei conformități în stabilirea propriei identități în spiritul acceptării și integrării noastre, respectiv, a personajelor, într-un grup (vezi Mair, 2019: 113). Cartea Annei Burns prezintă un mod de gândire și de acțiune al protagoniștilor,  puși în fața celebrului artefact industrial și apropriat mai ușor sub forma unui puzzle format din piesele sale componente: „Poate-iubitul e amator de piese de mașini. Mă uitam [naratoarea] la el cum se uita la mașina lui (…), bucata de pe covor (…) era o piesă din exterior, se punea în partea din față a vehiculului (…); mașina de la care provenea era o epavă când ajunsese la el la service (…). Piese vitale lipsă, diferențialul lipsă, pistoane ieșite prin capacul de la tacheți, aproape tot tacâmul (…). Din câte reușeam  să-mi dau seama (…), mașina asta fusese una din alea de la începutul secolului XX, râvnită, veselă, agresivă, rapidă, zgomotoasă și care nu excela la partea cu frânatul (…); împreună cu băieții (…) hotărâseră să dezasambleze ce mai rămăsese din ea (…); poate-iubitul s-a ales cu piesa asta de pe covor, o piesă care în momentul de față îi provoca accese de bucurie pură. – Compresor de supra alimentare (…), asta era tehnologie avansată. Spulbera concurența” (Burns, 2019: 28).

Chiar dacă statutul meu e diferit, trebuie să admit că atunci când automobilul este alăturat unui personaj, mă las convinsă de intenția autorilor de a dovedi valoarea e care acesta o reprezintă, asemenea oricărui alt semn cultural, anume, un model de energie în ansamblul sistemelor sociale, precum și faptul că, în evoluția sa, a devenit un simbol recunoscut al civilizației tehnologice și un factor esențial în consolidarea unei atitudini de viață pozitive, atât din perspectivă hedonică – „starea subiectivă de bine definită ca obținere a plăcerii, de evitare a durerii, de satisfacție în viață” –, cât și din cea endemonică – starea psihologică de bine, definită conform criteriului semnificației și dată de măsura în care o persoană este pe deplin funcțională” (Mair, 2019: 31),  activă și angajată în tumultul cotidian.

 Referințe

Barnes, Julian, 2018, Singura poveste, București: Nemira (trad.  Radu Paraschivescu)

Baudrillard, Jean, 1996 (1983), Strategiile fatale,  Iași: Polirom (trad. Felicia Sicoie)

Choi, Susan, 2021 (2019), Exercițiu de încredere, București: Humanitas Fiction (trad.Mihaela Buruiană)

Burns, Anna, 2019 (2018),  Lăptarul, Iași: Polirom (trad. Mihaela Ghiță)

Chombart de Lauwe, Paul-Henry, 1982 (1975), Cultura și puterea, București: Editura politică, Colecția Idei contemporane (trad. Rola Mahler)

Crișan, Constantin, 1978, Nostalgia comunicării. Eseuri de sociologia literaturii, Cluj-Napoca: Dacia

De Radkowski, Georges-Hubert, 2000(1996),  Antropologie generală,  Timișoara: Amarcord (trad. Florin Ochiană)

Florescu, Mihai, 1980, Materie și mișcare. Opinii contemporane, București: Editura Științifică și Enciclopedică

Ignat, Dragoș-Andrei,  2007, Curs complet de legislație rutieră, București: Editura Prometeus

Linklater, Eric, 1969, Juan în America, București : Editura pentru Literatură Universală (trad. Dan A. Lăzărescu)

Mair, Carolyn, 2019 (2018), FASHION. Psihologia modei, București: Prior (trad. Andreea Dana Corbeanu)

Trollope, Joanna, 2017 (2013), Rațiune și simțire, București: Litera (trad. Irina-Marina Borțoi)

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Rubrici”

In memoriam Vangelis

„Succesul şi creativitatea pură nu sunt foarte compatibile. Cu cât ai mai mult succes, cu atât