Despre mișdronism

Un personaj pe care nu poate să-l simpatizeze nici un cititor este Miș Dron, protagonistul principal din romanul Ora păianjenului. Eventual, doar cel care se regăsește în vreuna din laturile personalității sale. În vreuna din modalitățile sale cameleonice de a cîștiga simpatia celor cu care vine în contact, celor cărora are interes să le intre în grații. Pînă și numele său este unul care „sună” a meschinărie, diminuat pe cît posibil, ca și cum celui care-l poartă îi este teamă să și-l dezvăluie în întregime. De fapt, poate nici nu este cu adevărat numele său, el se recomandă așa, pentru a-și ascunde, și în acest fel, adevăratul caracter. În roman, Miș Dron nu are vîrstă, nu i se descrie aspectul fizic, nici îmbrăcămintea, nici situația socială. Nu are familie, doar o mătușă cu care preferă să vorbească doar la telefon. Îi place mult ora în care ziua începe să-și piardă din puteri și este atacată de umbre. L’heure d`araignee, cum îi zic francezii, cînd nici farurile aprinse nu ajută cu nimic vizibilitatea pentru șoferi, nici neoanele din vîrful stîlpilor stradali, nici becurile, cînd totul este neclar, ambiguu, mînjit cu semiîntuneric. Ora cînd păianjenului își poate țese pînza în care să-și prindă prada. Așa gîndește și Miș Dron. Este un voluptos al amurgului, al clipei vesperale. Șiretenia, sentimentul izbînzii prin ipocrizie, examenul minuțios al comportamentului celui pe care vrea să-l cucerească, iată doar cîteva trăsături ale personalității lui Miș Dron. El locuiește într-un bloc cu peste trei sute de apartamente peste care și-a propus să fie șef, mai exact, să fie ales președinte. Un bloc unde, firesc, locuiesc oameni de toate categoriile sociale, de la simpli muncitori la profesori universitari. Pe intelectuali, Miș Dron îi urăște cel mai mult. Desigur, lucrul acesta nu-l poate bănui nimeni. Miș Dron se adaptează perfect în discuții cu „blochiștii”. Știe să discute cu fiecare pe limba lui, să le gîdile orgoliile, să se prefacă extrem de amuzat de bancurile lor, extrem de interesat de cursurile care le predau etc. Își calculează, cu deosebită atenție, orice gest. Își adaptează conversația în funcție de poziția socială și… inteligența celui cu care discută. Totul calculează perfect pentru a intra în grațiile unui număr cît mai mare de votanți. Pentru a-și atinge scopul. Înalta funcție de președinte de bloc! În singurătatea apartamentului său, face proiecte de legi stricte pe care toți locatarii vor fi obligați să le respecte, desigur, după cel el va ajunge pe scaunul de conducere dorit. Aceste „legi” mișdroniste sînt dure, absurde, grotești, periculoase pentru majoritatea categoriilor sociale care viețuiesc în blocul enorm, înălțat pe malul apei, la marginea orașului! Pînă la alegeri, Miș Dron împarte în jurul său numai zîmbete cameleonice extrem de convingătoare, încît nimeni nu va intra la bănuieli. Citește chiar și cîteva cărți ale unui profesor colocatar, doar pentru a putea dialoga cu el și a-l flata. De teamă să nu i se descopere intențiile cele adevărate, cu mătușa lui, pe nume Pinica, vorbește doar la telefon. Așa va proceda pînă după alegeri. Dacă ar vizita-o, cum îl tot roagă să o facă, și s-ar afla față-n față cu iubita lui mătușă care-l cunoaște bine, i-ar putea dibui adevăratele scopuri și strica planurile, desigur involuntar. Va merge la ea doar după votări. Romanul se încheie cu alegerea lui Miș Dron în funcția de președinte de bloc. Ora păianjenului a apărut, prima ediție, în anul 1984!! la editura Albatros unde director era Mircea Sîntimbreanu care a riscat maxim, publicînd romanul pe propria lui răspundere. Romanul a avut opt referate. Șapte dintre ele erau total nefavorabile. La începutul anului 1990, autorul a cerut să vadă și el acele referate, dar i s-a spus că… s-au pierdut la revoluție. Cu siguranță, unii dintre semnatari ocupau deja funcții importante în proaspăta democrație, pozînd în luptători cinstiți, ba poate chiar lăudîndu-se c-au fost dizidenți! Oricum, mișdronismul nu a pierit în noua democrație (și nici nu are cum să piară vreodată), se accentuează, ia noi forme, se folosește de noi metode… În încheierea sumarelor mele rînduri fac o mărturisire: autorul romanului se numește Radu Țuculescu. Asta ca să nu existe nici o… confuzie!