/

Cel mai antipatic personaj!

Sigur că el e singurul vinovat de biruința ori eșecul personajelor pe care le-a creat.

80 vizualizări
Citiți în 9 de minute

Problema e foarte complicată și solicită nenumărate au contraire-uri. Tocmai fiindcă nu e simplă deloc, Paticologia literaturiiprecizează foarte limpede pentru orice știutor de carte sau autor, că, de departe cel mai empatic (în sensul de comunicator!) personaj literar, de-a lungul timpului, este scriitorul. Care nu ține nici de sym-, nici de – îmi pare rău de sugestia întrebării – anti-. Ci doar de em-. Sigur că el e singurul vinovat de biruința ori eșecul personajelor pe care le-a creat. Fiindcă amândouă, și izbânda lor, și dezastrul au la bază, de fapt, armături de emoție. Or, o narațiune înseamnă, înainte de toate, măcar un fior, un tremur, un frison, într-o proporție mult mai mare decât intelect. Dar, ca să faci să se nască aceste palpituri, trebuie mai întâi să le trăiești tu, ca scriitor. Tu trebuie să resimți aproape fizic trăirile personajelor tale. Ale tuturor acestora, fie ele eroi sau ticăloși. Așa că scriitoreala, doamnelor și domnilor, nu este o meserie pentru spirite sănătoase. Ci una schizofreniformă (din gr. schizein = a despica, a scinda, phren = minte, suflet). Un scriitor trebuie să fie schizoid, să aibă „manifestări” aproximative, care să-l aducă până aproape de granița cu forma clinică a dedublării, adică tulburarea disociativă de identitate. Dincolo de aceasta normalul nu mai rămâne decât o amintire. Sau, așa cum frumos își definea Françoise Sagan singură propria soartă, „scriitorul e un biet animal închis într-o cușcă, cu el însuși”!

Așadar, ca să încheiem flamboaiant secțiunea teoretică a răspunsului nostru, ne sprijinim, patriotic și first of all, pe Eugène Ionesco: „Un écrivain n`est jamais en vacances. Pour un écrivain, la vie consiste soit à écrire, soit à penser à écrire.” În fond, dacă Shakespeare ar fi fost preocupat doar de loisir și nu s-ar fi transfigurat conștiincios și cu seriozitate și-n Othello, și-n Regele Lear, și-n Hamlet, și-n Richard al III-lea, ba chiar și-n Ofelia, sărăcuța, astăzi nu i-am fi putut citi piesele de teatru… pardon! trăi. Și, somme toute, parcă pentru a turna gaz pe foc, Umberto Eco chiar vorbea într-un interviu de obscuritatea creată de dichotomia scriitor / personaj: „Le vrai mystère, c’est pourquoi on pleure sur la mort d’Anna Karenine alors qu’on sait que c’est un roman”…

Voi continua cu câteva exemple de personaje-scriitori, care mie îmi par empatici, ba chiar sym-patici, nicidecum anti-patici, din simplul motiv că, așa cum spunea o Doamnă de fier a literaturii britanice, „singura viață cu adevărat pasionantă e viața imaginară”!

  1. O întâlnire a lui don Julio Cortázar cu niște studenți caraibieni. Și cum scrieți?, l-a întrebat unul dintre ei. Uite, cum! Pun de cu seară o coală albă în mașina de scris și o las acolo peste noapte. Dimineața o găsesc, de cele mai multe ori, la fel. Dar câteodată…
  2. Paradoxul lui Pascal: Dacă mă încred în Dumnezeu şi El există, câştig infinit. Dacă mă încred în Dumnezeu şi El nu există, nu pierd nimic. Dacă nu am încredere în Dumnezeu şi El există, pierd infinit. Dacă nu am încredere în Dumnezeu şi El nu există, iarăşi nicio pierdere.
  3. Paul Géraldy – citat din Toi et Moi: Il n’ y a pas de péché, il n’ y a que des fautes de goûts.
  4. Anonim: Aproapele tău ești tu, pentru că el este cel mai aproape de tine. Iubește-ți aproapele! devine astfel Iubește-te pe tine însuți!… Parcă e lumina mai limpede.
  5. Fraza cea mai lungă din „À la Recherche du Temps Perdu” numără 856 de cuvinte, apoi, conține cea mai celebră propoziție din opt cuvinte („Logtemps, je me suis couché de bonne heure”), cea mai scurtă din două cuvinte („Il regarda”) și cea mai frumoasă din 12 cuvinte („On n`aime que ce qu`on ne possède pas tout entier”).
  6. Albert Camus et ce qu’il appelait la comédie de Paris. Lorsqu’on lui a demandé pourquoi il n’avait pas répondu à l’attaque vicieuse de Simone de Beauvoir contre lui, dans Les Mandarins, Camus a donné une réponse que nous devrions tous garder à l’esprit lorsqu’il s’agit des requins et des serpents: «Parce que vous ne discutez pas des choses avec un égout.» (Pentru că nu poți să ai discuții cu o gură de canal!)
  7. VIAȚA: Primul Război Mondial. 1,4 milioane de morți. Ultimul soldat mort: Pierre-Auguste Trébuchon, ucis pe malurile Meusei, în ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 10.50, adică exact cu zece minute înainte de a se „suna” încetarea focului, în a 11-a oră a celei de-a 11-a zi a lunii a 11-a, din anul 1918.
  8. NATURA: Forezia (din greaca phorēsis = a fi purtat, a fi transportat) este o ciudățenie din lumea animală, când indivizii unei specii mai puțin mobili sunt transportați pe distanțe mari de reprezentanții altor specii, fără însă ca între cele două organisme să existe relații de parazitism Acest „obicei” este adoptat de diverse animale care își caută noi surse de hrană sau de către paraziți, atunci când își caută o nouă gazdă. Numit și suckerfish sau sharksucker, cel mai celebru caz este al peștelui-ventuză (Remora remora), care se fixează pe rechin.
  9. N-am amintit nimic despre adevăr. Fiindcă e dificil de a spune adevărul, căci nu există decât unul, dar el este viu și, de aceea, își schimbă mereu înfățișarea. (Franz Kafka).
  10. Nu mai insist, fiindcă pot da impresia de agresiune, iar insistența agresivă, în literatură, poate fi numită prostie militantă… Scuze !

Florin Toma, născut la 22 martie 1953, este absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București, 1979. Primele lecturi de proză: la cenaclul Junimea, condus de Ov.S. Crohmalniceanu. Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1990. Debut: proză în România literara (prezentat de Radu Cosașu), 1978.
Cărți: Petru Comarnescu – Kalokagathon (îngrijire ediție, cu acad. prof dr. Dan Grigorescu), Eminescu, 1985; Peisaj cu fluturi noaptea, nuvele, Cartea Româneasca, 1986; O mie nouă sute nouăzeci și doi/sisteme de supraviețuire, interviuri (în colaborare cu Lucian Vasilescu), Mediaprint, 1992; Incontinentul româno-american, interviuri cu Diaspora din SUA și Canada (ilustrații: Constantin Marinescu-MARC), AMGRIN, Montréal, 1998; Moștenirea Familiei Bildungsroman, roman, Cartea Româneasca, 2005; Ceremoniile lui Avramuț sau Trei nuvele sexemplare, (nuvele în curs de apariție).
Colaborează la Radio România Cultural, la emisiunea Arte frumoase.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”

Totul e relativ

De la bun început vă previn: eu nu cred că un personaj literar reușit poate fi

Urâții

Lipsa de înțelegere, de empatie, am spune acum, îl face pe Ibrăileanu să-l considere pe Chiriac