Despre Big Bangul Jarmilei Horáková

95 vizualizări
Citiți în 11 de minute
1
Jarmila Horáková, Big Bangul care n-a avut loc, Arc, Chișinău, 2023

Voi începe, pentru început, cu cîteva „lămuriri” destinate cîrcotașilor care ridică mirați din sprîncene cînd văd că-mi permit să mă ocup, din cînd în cînd, de poezie. Pentru a le alunga „mirarea”, iată cîteva explicații pe-nțelesul tuturor. După ce am redeschis, împreună cu alți cîțiva idealiști (eufemism!) studioul de Radio Cluj și am înființat TVR Cluj, am condus secția cultural-muzicală unde, printre altele, timp de cinci ani am realizat portrete de poeți atît din țară, cît și de peste hotare. Am și scris despre cărțile lor în diverse reviste literare. Apoi am tradus zece volume de poezie elvețiană contemporană de expresie germană și două antologii apărute la Editura Bibliotecii Revistei Familia. Am făcut parte ani de zile din juriul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet, ba de cîteva ori am fost și președintele acestui juriu. Am recomandat debutanți și am scris rînduri pe coperta a patra a volumelor în cauză… Cam ăstea ar fi oarece „lămuriri” pentru bîrfitori…

Și-acum să trec la subiect, și anume la Jarmila Horáková și la al său debut în poezie intitulat Big Bangul care n-a avut loc. Jarmila Horáková este profesoară la Universitatea Carolină din Praga unde predă limba și literatura română. Este și traducătoare din literaturile română și polonă. O fire voluntară, pasionată de România, de oamenii și cultura acestei țări. Pot afirma fără rezerve că este îndrăgostită de limba și literatura română și faptul că debutează cu poezii scrise direct în această limbă îmi întărește afirmația. Pentru mine, volumul Jarmilei  Horáková a fost o mare surpriză. Am pornit lectura lui cu oarecare ezitare, ca să nu-i spun neîncredere, dar încă de la primele pagini mi-a captat atenția, iar cu cît înaintam în lectură bucuria descoperirii unei voci poetice cu amprente originale devenea tot mai evidentă. „Poezia aduce liniște./ Plutești pe imagini uneori ciudate, străine,/ care nu-ți aparțin./ Te întorci în realitate./ Deschizi ochii și vezi,/ că lumea a rămas aceeași./ Doar ție/ ți-a căzut un fir de păr.”

Jocul cuvintelor și cel al conotațiilor din poemele sale adesea minimaliste este plin de farmec, de subtile ironii și autoironii, într-o jucăușă alternanță de-a rîsul-plînsul. „Am visat/ că sunt grasă,/ veselă și pufoasă/ ca o uriașă/ minge elastică./ În mine se află doar/ aer, apă și grăsime/ care protejează/ inima și sufletul/ de orice mișcare,/ de toate emoțiile./ În spațiul meu lăuntric/ nu se găsește/ nimic altceva/ decât inerție.” Uneori melancolia nu îmbracă neapărat sentimentul de nefericire copleșitoare exact atunci cînd se află în mijlocul paradisului, după cum o zice Emil Cioran, un autor de altfel drag poetei, ci are sonoritățile unui joc de copil încă neatins de ideea sinuciderii. „A căzut peste tine/ tristețea toamnei/ a căzut în pântecul tău gol/ care ar vrea/ să fie încă o dată plin/ în loc să ții/ cură de slăbire./ Toamna te cuprinde/ bate vântul/ și tu ca o frunză/ zbori și habar n-ai/ unde vei ateriza.”

Aparenta „simplitate” a versurilor lipsite de „podoabe” mai mult ori mai puțin sclipitoare oferă o imagine crudă a sentimentelor umane, fără agresivitate, dar și fără echivocuri. „Bărbații sunt fragili./ În jurul lor/ trebuie să pășești/ încet și liniștit/ ca o felină,/ ca să nu se spargă./ Trebuie să taci./ Sunetul cuvintelor/ îi doare./ Trebuie să devii/ o cu totul altă persoană,/ să nu mai fii tu însăți.”

Jarmila Horáková crede că mulți dintre poeți, dacă nu chiar toți, încearcă să dezvăluie lucruri esențiale despre ei, despre noi, despre om și despre lume, însă adesea ei sînt trădați de cuvinte (asta poate pentru că nu reușesc întotdeauna să le găsească pe cele potrivite…), de numărul limitat al literelor, și atunci își pierd curajul, își închid inimile, trag perdelele și adorm… Dar în finalul poemului, dîra de ironie a poetei are un discret gust amar și lasă cititorii (numiți telespectatori) să găsească ei singuri un răspuns: „Dragi telespectatori,/ în mod sigur vă veți descurca./ Am lăsat în urma noastră/ resturi învăluite în tăcere,/ poftiți, le găsiți acolo.” Din viața simplă, domestică, cea de zi cu zi, aproape de rutină, poeta dă naștere unor versuri încărcate discret cu emoții rafinate: „Transpir cuvinte./ Ies din mine ca sudoarea…” ori: „Viața mea e simplă./ De dimineață până seara/ mă ocup de casă./ Pregătesc mâncarea,/ spăl vasele, rufele,/ pe mine însămi, soțul, copiii, fac curățenie…”, adesea cu umor bine temperat, amintind de marii scriitori satirici cehi precum Hašek, Hrabal ori Marek: „Un bărbat afemeiat/ este ca un cârnat afumat:/ în loc de fum,/ el este pătruns de mirosurile/ tuturor paturilor/ prin care a trecut…”

Dragostea poetei pentru România transpare în cîteva poeme fără nicio urmă de ambiguitate, rostită cu cît mai simplu, mai direct, cu atît mai impresionant, mai sincer, fără ieftine efuziuni sentimentale (și-mi permit de data asta să reproduc întregul poem intitulat Colecționara): „N-aș fi crezut/ că mi se poate întâmpla tocmai mie./ După atâția ani/ în care m-am ferit de orice emoție,/ într-o dimineață m-am trezit/ acasă cu o colecție de doruri./ Este într-adevăr bogată,/ conține doruri de diferite culori și forme,/ nici nu știu de unde au apărut/ în asemenea cantități enorme./ Sunt între ele și exemplare rarisime,/ scumpe și valoroase,/ unele ar costa cât/ timbrul albastru de 2 penny din Mauritius./ Dar colecția este prea mare/ pentru apartamentul meu modest,/ nici măcar eu cu viața mea cu tot/ nu încăpeam acolo./ N-am ce să fac, trebuie să-mi vând colecția./ Scriu un anunț/ și-l trimit în România,/ țara lor de origine,/ poate că acolo se va găsi un cumpărător/ pentru toate aceste doruri venetice/ care s-au îngrămădit în jurul meu,/ sufocându-mă.”

Poeta jonglează adesea abil în poeziile sale cu schimbări de ritmuri și tonalități fără a produce disonanțe decît pe cele pe care ni le provoacă însăși viața de zi cu zi și ne lasă cu cîte un semn de întrebare, ca în următoarele versuri care mi-au amintit de sonoritățile partiturilor lui Igor Stravinsky: „Un pahar de vin gol,/ dimineața/ pe masă/ ia forma/ unui semn de întrebare… Cui bono?”

În încheierea rîndurilor mele îmi asum riscul de a afirma fără ezitare că Big Bangul poetei Jarmilei Horáková… a avut loc! Cu brio, întru numele poeziei, și putem aștepta cu încredere un nou volum semnat de ea.

Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gîscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017), Femeia de marțipan (2020), Crima de pe podul Garibaldi (2022) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntîmplă cu trenul ăsta? (2004), Bravul nostru Micșa! (2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană, franceză.

1 Comment

  1. Jarmila Horáková este unul dintre exemplele fericite ale interculturalității. Stăpânind subtilitățile limbii și literaturii române, pe lângă acelea ale polonei, dar venind dinspre spațiul ceh, autoarea se încumetă, iată, cu succes, după cum depune mărturie Radu Țuculescu să scrie poezie direct în românește, publicată la o prestigioasă editură din Chișinău. Ilustrarea interculturalității nu este deloc un simplu exercițiu traductologic, ci o constantă și benefică relație de semiotică și simbologie, prin care comunicarea devine totalizatoare, fără a risca niciun moment să alunece în totalitarism. Și aceasta pentru că respectul pentru alteritate e nu doar proclamat și asumat, ci trăit efectiv în complicatele acte culturale în care spațiile etno-lingvistice sunt puse să interacționeze. Iar a ajunge să scrii poezie direct într-o limbă căreia îi consacri efort științific și administrativ aproape zilnic este nu doar o probă de virtuozitate în sine, ci și un suprem exercițiu de admirație. Chapeau, Jarmila Horáková!

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”