Cartea tinereții

4 poeme dintr-un volum inedit

38 vizualizări
Citiți în 7 de minute

Titanic

fericiți cei ce au prins loc la cinematograful Luceafărul
la filmul Titanic, fericiți cei ce l-au văzut pe Leo di Caprio
murind înghețat, fericit prietenul meu Sorinel care
a dus-o la film pe Bucă Diana și Bucă Diana l-a pus
să-i bage degetul acolo de câte ori apărea Leo
la sfârșit nu mai știai dacă plângea de durere, de plăcere
de proastă ce era, fericită Bucă Diana, semăna cu Sandy Bell
i se spunea Domnișoara-Fute-Tot ca doamnei Maia în Balanța
dar a plecat și Bucă Diana în Olanda și nu s-a mai întors
Sorinel a rămas cu amintirea asta
și cu degetul puțin cocoșat

sărbătoare

în blocul acela trăiau doar oameni înghesuiți în garsoniere
la etajul al șaptelea, cinci frați, o mamă paralizată
un tată absent, o singură seringă
la doi, un domn generos, cu chelie și trei prostituate adulte
la parter, doi frați gemeni loviți de aceeași dambla
paralizați, ochii mari, plini de uimire, îi îngrijea o mătușă
la cinci, o polițistă, o mână pe pulan și alta altundeva
în stradă, golanii poștesc bere la pet
fumează Winchester și speră
visează la Italia, ca Stendhal, la lupte de câini și cocoși
la dolari și la curve, la mister
pe stradă o haită de dulăi mereu sătui, mereu plictisiți
o cățea rătăcită ce mai stârnea orgii sălbatice, efemere
babele noastre sunt îngeri
dincolo, altă stradă, altă lume
mașini, nebunii, viteză
viața la noi: de la o clipă la alta
tristețe, nefericire, agonie, delir
ajungi să cazi în clipă
să crezi toate prostiile
omul e o anomalie
poetul e un parazit
societatea de consum, altă nebunie
pleci la pușcărie în exil metafizic
în tot blocul un singur copil
un țigănuș gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
în fiecare iarnă, de sfintele sărbători
merge din ușă în ușă, sărut-mâna, am venit cu colindul
nimeni nu-l lasă să spună colindul, îi pun banii în pumn
și închid repede ușa, și el urcă, urcă spre cer, tot mai bogat
cu banii în pumn, un țigănuș, gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
cel mai bun vecin din câți am avut, sărut-mâna, nenea
sărut-mâna, tanti, am venit cu colindul
să crești mare, hai Doamne ajută
și mâinile lui dolofane potrivind bancnotele
în funcție de denominație
la sfârșit are un teanc de parcă
a vândut cocaină în Napoli, Florida
peste cartier doar sânge și cer
și el urcă, tot urcă, urcă înainte
un țigănuș gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
cu banii în pumn, colindul uitat și lacrimi în ochi
tot înainte

mama

în restul anului
țigănușul din poemul anterior
stătea mereu pe trepte
prins între etajele trei și patru
așteptând ca pe Godot o mamă
care să-l cheme la masă cu glas omenesc
dar maică-sa e surdo-mută
nu știe cuvinte, scoate un fel de urlet fără sonor
pe scară mereu același miros
tocăniță cu cartofi, cartofi aduși din Polonia
din Slovacia, cartofii altora
în hol, la intrare, o femeie grasă care fură din gestiune
lipește un afiș, plătiți-vă datoriile, rămânem fără apă!!!
nu suntem animale
țigănușul gras și foarte politicos era mereu îmbrăcat îngrijit
surdo-muta nu îngăduia nicio scamă pe hainele sale
în garsonieră curgea apă, aveau căldură, tocăniță cu cartofi
o mamă, dulce, mamă, dragoste fără cuvinte, nopți triste
și în rest de niciunele

viața continuă

viața noastră
între ghena de gunoi
și cafe-bar non-stop
stăm acolo și bem
și în zori când vin gunoierii
nu știu de ce nu ne ridică
în rest, ce să vă mai povestesc
fără să fie neapărat adevărat
viața continuă
lângă ghenă un autoturism marca SAAB
superb, model ’93, acumula praf
al cui era oare acel SAAB nemișcat
pe care se pișau câinii, oamenii beți, copiii
ținuți de mânuță de bunici
cândva sub el intrase o minge de fotbal
șutată prost, dar cu anii s-a dezumflat
și nu se mai vedea, era acolo și nu se vedea
ca dragostea în familie
sălbaticii studenți în construcții
făceau uneori focuri de tabără din cursurile lor complicate
atunci urlau hău-hău-hău și era minunat
și era minunat pentru că era adevărat
vino, Dostoievski, să vezi frumusețea
frumusețea a salvat lumea
frumusețea a salvat acest poem
într-o zi o pisică vagaboandă a prins un gușter
a venit și mi l-a lăsat la picioare
s-a lins la cur și apoi a plecat
vino, Dostoievski, vino să vezi ce a mai rămas
din oameni, din pisicile fără stăpân, din gușterii morți
ce să vă mai povestesc eu vouă
moșii se înjură, damele obosite, domnișoarele triste
cu sindrom premenestrual permanentizat
fără să fie neapărat adevărat
viața continuă

Andrei Crăciun (n. 1983) a studiat în România, Spania şi Israel administraţie publică, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică. Din 2019 este doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati. Este poet, prozator, eseist, dramaturg şi gazetar. Se numără printre părinţii fondatori ai site-ului Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tînăr ziarist (2005), cel mai bun tînăr ziarist de cultură (2010), cel mai bun editorialist (2011) şi cel mai bun reporter din România (2012). Este tradus în italiană, spaniolă, portugheză şi neerlandeză în cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). A publicat la Editura Polirom publicat poemul-roman Aleea Zorilor (2017) şi continuarea sa, Şi fericirea era obligatorie (2019), şi biografia romanţată Cioran. Ultimul om liber (2020).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poeme

el îți va da și ție o pernă care să nu-ți mai sară
de sub cap
ca

7 poeme inedite

Soarele citește, Fragede anotimpuri, Cinematografie, Ca o fanfară, Poetică, Scenă și Gesturile