Geaca lui Kafka
(fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Geaca lui Kafka de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2021.

125 vizualizări
Citiți în 7 de minute

Roman al unei dilematice maturizări, Geaca lui Kafka se constituie dintr-o succesiune de episoade din copilăria şi tinereţea unui narator solitar ce pare a căuta să-şi depăşească însingurarea printr-o apropiere de tatăl său, de unii dintre colegii de şcoală sau de diferite personaje feminine de care se simte atras. Evoluţia sa interioară, deloc evidentă, trebuie descifrată în scenele cu încărcătură metaforică în care îşi prezintă experienţele marcate de angoase şi obsesii. Ca pentru a complica decodarea, între astfel de scene care fac loc adesea straniului şi macabrului, atunci când nu sunt pur şi simplu delirante, se strecoară pasaje parcă scoase din manuale de anatomie şi fiziologie, apoi fragmentele unui discurs eseistic despre evoluţia culturii în secolul XX. Remarcabilă este cu siguranţă întrepătrunderea firească a realului cu fantasticul în redarea a ceea ce, dincolo de etapele unei maturizări, ar putea fi o dificilă ascensiune dinspre confuzie şi întuneric spre lumină şi sens.


Anaklasis-ul lui Penderecki a străpuns liniştea serii. Stoluri de lilieci îşi luau zborul din toate ungherele în care se adăpostiseră peste zi, spintecând aerul în căutarea sursei de sânge pe care o detectau. Anticipând un atac, am rupt-o la fugă. Am trecut pe lângă gloata mereu prezentă la fumoarul cârciumii, pe lângă privirile curioase şi uneori ostile ale celor de acolo şi am luat-o în josul străzii. Vagabondul se găsea tot în parcarea supermarketului, doar că de data asta nu mai era singur; pare-se că unul dintre angajaţi, ieşind afară să fumeze, intrase în vorbă cu el. Comunicau cu familiaritate, ceea ce mi-a dat de înţeles că vagabondul era un apropiat al magazinului. 

Dinăuntrul unuia dintre magazinele de pe stradă se simţea mirosul dulceag al vinului fiert. Într-adevăr, pe un carton răpciugos plasat în faţa intrării, ca meniurile din faţa unor restaurante, era scris: „VIN FIERT 4L/PAHAR“. Pe dată, mi-a dispărut orice urmă de teamă şi precauţie şi am frânat pentru a intra în magazinul cu pricina. Paharul de carton plin ochi îmi ardea palmele. Am pus capacul şi am sorbit cu grijă. Dincolo de usturimea fierbinţelii am distins într-adevăr o aromă dulce, plăcută, cu scorţişoară atât cât trebuie. Detestam scorţişoara atunci când era în exces sau când o găseam sub formă de cioburi pe clătite, de pildă, şi când o dădeam de fiecare dată la o parte, amintindu-mi de scoarţa de copac. 

Am încercat odată să muşc dintr-o bucată de scoarţă de copac pe care o ridicasem de pe jos. Când mi-am apropiat faţa de ea, am văzut zeci de furnici trebăluind de-a lungul şi de-a latul ei, descurajându-mi orice curiozitate. Aş fi putut să rup o bucată de pe un copac, dar asta ar fi însemnat să rănesc copacul şi nu voiam să fac asta. 

Mergând pe trotuarul îngust de pe lângă turnuri, evitând oamenii care se uitau oriunde, numai în direcţia de mers nu, mi s-a făcut brusc sete. Aveam chef să beau o bere. Aproape m-am ciocnit cu cineva, un băiat. Mulţi băieţi din oraşul ăla preferau să se lovească de oameni decât să se dea la o parte şi să facă loc. 

Am coborât la metrou, ştiind că vreau să merg în campusul de la facultate. Acolo mi-am luat cina şi am băut câteva beri. Ca de obicei, mesele erau aproape în întregime ocupate. Am reuşit să găsesc una lângă uşă. De fiecare dată când cineva deschidea uşa, simţeam un curent rece lovindu-mă în spate, dar era în regulă. În fond, eu alesesem să vin acolo. 

Berea mi-a fost adusă de o fată care arăta ca un mix între pirat şi motociclist. Înaltă şi slabă, foarte atrăgătoare. I-am cerut o pizza şi încă o bere. După ce mi-a adus pizza, uşa s-a deschis din nou în spatele meu, fără să se mai închidă la loc. Enervat, m-am întors; am văzut stând în prag un băiat japonez, cu ochelari, îmbrăcat în trening. Nu ştiam că şi la japonezi era obiceiul ăsta prost de a purta trening pe stradă; poate se molipsise însă de la statul în ţara asta. Fie că m-a văzut uitându-mă la el, fie că i-am părut cea mai abordabilă figură din bar la ora aceea, japonezul a venit lângă mine şi mi-a întins mâna. I-am răspuns la salut. Avea pielea moale şi umedă. Mă simţeam stânjenit şi speram că avea să plece în curând. 

Teodor L. Nedeianu (n. 15 ianuarie 1996, Craiova), câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2021, este absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, unde a obţinut licenţa şi masteratul în filosofia culturii. În prezent se pregăteşte pentru un doctorat la aceeaşi facultate.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”

Romi

Toți au ceva de spus și, curând, poveștile lor se însumează într-una singură. Numai eu alerg

Întoarcerea

Tata nu are gagici. Tata are demență alcoolică și e obsedat de stația spațială, iar Zvezda

TOKYO 2020

Totul se petrecuse în ziua de 20 martie, când și el făcuse zob o farfurie.