Sylvie Verheyde aduce în atenția publicului una dintre figurile paradoxale ale Franței anilor ’60: Madame Claude, alias „regina” prostituției, pe numele său real Fernande Grudet, născută pe 6 iulie 1923, la Angers. Karole Rocher (actriță cunoscută pentru Braquo – 2009, Polisse – 2011, dar și pentru Paris la blanche – 2017), o interpretează pe Madame Claude, prezentând cu naturalețe setea de a poseda și de a deține controlul într-o societate care echivalează femeia cu o marfă de consum. Dintr-o narcisiacă posesivă, capabilă să-și abandoneze fiica, Madame Claude trece peste inerentul stigmat social, devenind cea mai puternică femeie din capitala pariziană, cu acces direct la rețeaua poliției sau la importanți demnitari.
Modalitatea în care Sylvia Verheyde o prezintă pe Madame Claude este la limita între patetismele de romanță și docu-ficțiune. Filmul începe promiţător, are un ritm destul de alert până în clipa în care, din rațiuni nebănuite, se diluează excesiv. Importante devin, în schimb, micile rupturi de tensiune aplicate din vreme în vreme. Despre viața acestei femei extrem de dedicate meseriei sale, dar și inconștiente de mizele jocului la nivelul la care se situa, Just Jaeckin a regizat în 1977 The French Woman, cu Françoise Fabian în rolul lui Madame Claude.
Verheyde a regizat Stella (2008), Confesiunea unui copil al secolului (2012) și Între câini și lupi (1991), dovedind un interes surprinzător pentru psihopatologia (pre/post)adolescentină. Odată cu Stella – la care semnează nu doar regia, ci și scenariul – Verheyde tatonează mediul școlar (fiindcă eroina, de numai 11 ani, joacă poker foarte bine, dar nu se descurcă grozav cu regulile limbii franceze), interesul regizoarei apropiindu-se de derapaje socio-politice, inechități, erotism. Scurtmetrajul din 1991 (Entre chiens et loups) dezvăluie o poveste de dragoste plină de dileme, aducându-i regizoarei și scenaristei, deopotrivă, diverse nominalizări și Premiul Canal+.
Alături de Karole Rocher, îi regăsim în Madame Claude pe Garance Marilier, Roschdy Zem, Pierre Deladonchamps, Paul Hamy, Garance Marillier (Sidonie), cunoscută pentru rolul din Raw (2016), și-a început cariera cinematografică în 2011 în scurtmetrajul Junior (2011), regizat de Julia Ducournau. A jucat și în It’s Not a Cowboy Movie (2012). Până să se apuce de actorie, s-a specializat în trombon și percuție. Roschdy Zem, șarmantul Jo Attia care o apără pe Madame Claude de delatori și escroci, a jucat în The Cold Light of Day (2012), alături de Henry Cavill și de Bruce Willis. A regizat Chocolat (2016), un film intrigant, care surprinde apoteoza și decăderea clovnului Chocolat, primul performer de culoare care a revoluționat dinamica programului de circ, cucerind Parisul Belle Époque printr-o coregrafie originală. Dar cel mai provocator film în care a jucat Zem este Bad Faith (2006), un film despre incompatibilități etnice și religioase.
Curios prin puterea dialogurilor și chiar prin forța expresivă a unor scene, filmul lui Verheyde nu face mai mult decât o sinteză a climatului socio-politic al anilor ’60. Oricât de puternică are impresia că este, Madame Claude nu va reuși să eludeze noile reguli ale Republicii. Principiul inițial, potrivit căruia dacă se chivernisește bine e aranjată pe viață este răsturnat de jocul perfid al serviciilor secrete. Întrebată de un reporter la începutul anilor ’90 (după perioada exilului american, după anul de detenție, când trecuse deja de 70 de ani) dacă are vreun regret, Madame Claude – păstrându-și deopotrivă misterul și forța retorică – răspunde univoc: „Aucun regret, aucun remord.” – „Niciun regret, nicio remușcare.” Dincolo de complicități afective, de secrete incomode ori de foamea de putere, Madame Claude a devenit legendară și prin considerarea prostituției drept o meserie ca oricare alta. În plus, momentele de fericire iluzorie sunt o garanție a existenței. Ducând o viață extrem de echilibrată, marcată de disciplină, lipsa alcoolului și chiar de o invizibilitate socială, Madame Claude știe să contabilizeze fericirea altora: „Eu stau liniștită aici, iar fetele mele trudesc prin Paris. Afacerea merge bine. Iau 30%. Tarifele: 500 de franci pe două ore. Banii curg. Dacă mă chivernisesc bine, sunt aranjată pe viață.” Care este arma sa? Discreția: unii o consideră bărbat, alții nici nu cred că există. În plus, filozofia celei mai cunoscute femei din Franța este simplă: „Am înțeles repede că bărbații ne consideră niște curve. Și am decis să devin regina curvelor. Să ne facem din trupuri arme și armuri. Să nu mai pătimim.” Dosarele noilor „prieteni” ies la suprafață, concurența din Pigalle joacă murdar. De asemenea, scandalul asasinării iugoslavului Stefan Marković, fost secretar și bodyguard al lui Alain Delon, va culmina, în 1969, când Pompidou este ales președinte al Republicii și, astfel, destinul lui madame Claude – pecetluit.
Pentru eroină, dragostea e o boală. Sexul este doar o experiență de epidermă, iar „fetele” sunt niște „angajate” frecventate de elita pariziană, care țintesc să ajungă actrițe; printre acestea, Sidonie, o tânără cultivată, originară din Lyon, căreia îi plac fetele, băieții, luxul și viteza. Sidonie stăpânește binomul sexualității; este inteligentă, senzuală, explozivă, rafinată. Mai mult decât atât, învață repede. Are, în egală măsură, dorința de răzbunare. Propria fiică o repudiază pe Madame Claude, în vreme ce Sidonie și-o alege ca mentor. Numai că dorința de răzbunare a lui Sidonie față de tatăl său (ce făcea parte din elita politică franceză și care o abuzase în copilărie), destabilizează până la prăbușire lumea matroanei, o lume cinică en tout cas, astfel încât întregul eșafodaj se surpă vertiginos sub propriii ochi.
