Moș Gerilă, libertate și alte simulacre de adevăr

Premiat la Festivalul de la Veneția, unde a primit distincția pentru cel mai bun film, trofeul FIPRESCI, mențiune specială pentru imagine (pentru Boróka Biró) și trofeul Bisato d’Oro pentru scenariu, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu, Anul nou care n-a fost, înfățișează șase povești legate între ele prin retorica fricii, restituind un film în care doar intuim Revoluția, în care privirea retrospectivă a spectatorului regăsește lumea absurdă de atunci, nevoia de a trăi sub alte auspicii, mai bune.

Scrisoarea periculoasă către Moș Gerilă a unui elev de școală primară, în care se dezvăluiau adresa completă, numele părinților și dorințele familiei pentru Crăciun, compromisul pe care actrița (interpretată de Nicoleta Hâncu) nu vrea să îl facă și caută disperată o modalitate de a nu o înlocui pe tânăra care fugise din țară și care rostea mesajul de sfârșit de an; invitată să recite Pluguşorul patriotic pentru programul de Revelion al televiziunii, actrița caută să fie bătută de un vecin, cântă până dimineața cu geamurile deschise, mănâncă gheață, doar-doar va răguși și nu va fi nevoită să își arate fața la televizor, numai că nici vânătăile nu o salvează, nici vocea răgușită, doar detunăturile de afară. Alte istorii – a celor doi tineri care vor să fugă din țară și sunt prinși la graniță (iar „tratamentul” le este aplicat fără milă) ori a securistului care încearcă să își „așeze” mama într-un apartament nou, fiindcă vila în care stătuse toată viața urma să fie demolată, ca urmare a sistematizării cartierului Uranus – pun în valoare o lume pe care atât tinerii, cât și vârstnicii vor să o părăsească, rămânând fideli libertății spiritului lor.

Cadoul de Crăciun, cel mai premiat scurtmetraj românesc (având 200 de selecții internaționale și 72 de premii, printre care premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj european din 2019, Premiul Gopo, la care se adaugă și alte distincții, deopotrivă la Berlin, Clermont-Ferrand, Cottbus și la TIFF) este parte integrantă a peliculei lui Mureșanu, cu câteva cadre care surprind frustrarea eroilor de a deconspira, odată cu scrisoarea adresată lui Moș Crăciun, și fricile lor cele mai pure, că mesajele sunt citite, că vulnerabilitățile sunt speculate, că sunt, cu toții, simpli pioni și că nu pot schimba decât piese mici – și totuși, cât de importante aceste reașezări! Gelu (interpretat de Adrian Văncică) este muncitor într-o fabrică. Prezentul lui se schimbă aberant la cina pe care o ia alături de fiul său, aflând de conținutul scrisorii trimise de către băiatul său lui Moș Gerilă.

Nesiguranța, insinuările, fricile, consecințele gesturilor (și chiar ale gândurilor neduse până la capăt), nevoia de a trăi altfel, multe dintre neliniștile noastre dintotdeauna ca popor sunt intarsiate în fresca unui București în care destinele mai multor personaje, deși desprinse din istoria mare, se intersectează în banalitatea vieții. Evoluează în această tragicomedie a lui Bogdan Mureșanu actori ca Iulian Postelnicu (Ionuț Dincă, un ofițer de securitate), Emilia Dobrin (Margareta Dincă, mama securistului), Mihai Călin (Ștefan Silvestru), Ioana Flora (Mariana, soția lui Gelu), Ada Gales (Camelia Dincă, soția lui Ionuț), Nicoleta Hâncu (Florina, o actriță), Andrei Miercure (Laurențiu Silvestru). Iulian Postelnicu a primit, în 2020, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal, grație rolului său din filmul Arest, regizat de Andrei Cohn.

Acțiunea se desfășoară într-o singură zi, asemenea tragediilor antice – înaintea Revoluției din decembrie 1989, în care exponenții unei lumi încremenite în proiect (cum li se pare tinerilor care decid să fugă din țară trecând Dunărea la Cazane) sau a unei fortărețe găunoase, în pragul demolării (cartiere întregi, supuse sistematizării, sunt doborâte la pământ) ori a unei cetăți cu blocuri înalte și apartamente înghesuite caută soluții personale la situații irezolvabile.

Anul nou care n-a fost de Bogdan Mureșanu surprinde, in nuce, ideea că în fiecare dintre noi stă germenele unei insurecții, chiar cu sacrificarea stimei de sine, a prezentului (șubred, imperfect) sau a vieții (cum e de, pildă, fronda Margaretei Dincă de a rămâne până la moarte în casa ce urma să fie demolată).

Cele șase povești distincte, aparent independente inițial, sunt ligaturate prin istoriile de viață pe care regizorul le surprinde cu umor și multă maturitate artistică. Anul nou care n-a fost de Bogdan Munteanu restituie, la 35 de ani de la Revoluție, printr-o privire ba mucalită, ba condescendentă, o lume stăpânită de frici diverse, de carențe numeroase, dar și eroi la care nu ne-am fi așteptat.