/

Poeme din Iarba păcii

O selecție de poeme din volumul L’erba della pace („Iarba păcii”), aflat în pregătire, cu prezentarea și în traducerea Danielei Mărculeț.

465 vizualizări
Citiți în 14 de minute

Gassid Mohammed este un scriitor, poet și traducător bilingv irakian, născut în 1981 la Bagdad;  după obținerea diplomei de licență la o universitate din orașul natal,  își continuă studiile la Bologna, în Italia. În 2011 obține masteratul în italianistică iar apoi, în anul 2015, titlul de doctorand.

În prezent locuiește la Bologna, unde predă limba arabă la Universitatea din Bologna, la Universitatea din Macerata, Universitatea IULM (Milano), Institutul de studii avansate Carlo Bo (Milano). Își desfășoară activitățile literare și culturale în Bologna și în alte orașe italiene, făcând parte din diferite grupuri și colaborând cu diverse reviste italiene și arabe. Textele sale au apărut în mai multe reviste și în diferite antologii. De câțiva ani predă cursuri de scriere creativă, atât poezie, cât și ficțiune, în colaborare cu diverse asociații. Printre traducerile sale din italiană în arabă amintim: Corsarul negru de Emilio Salgari (Editura Al Mutawassit, 2016), Frumoasa vară de Cesare Pavese (Editura Al Mutawassit, 2017), City de Alessandro Baricco (Editura Al Mutawassit, 2017), Senilitatea de Italo Svevo (Editura Waraq, 2017) și din limba arabă în italiană: Instrucțiunile sunt în interior de Ashraf Fayad (Editura Terra D’Ulivi, 2016), Marsa Fatima de Haji Jabir și O barcă pentru Lesbos de Nouri al Jarrah (ambele fiind publicate la Editura L’Arcolaio, 2018).

Viața nu e o groapă comună (Editura L’Arcolaio, 2017)este primul volum de poezie al lui Gassid Mohammed, dar nu și ultimul său volum publicat:  în 2018 lansează romanulFuga din mica Romă.

Volumul de versuri Viața nu e o groapă comună înrămează experiența dintre Irak și Italia, dintre Bagdad și Bologna. Citindu-l,  ai revelația că în paralel cu meditația asupra morții, nimicul, neantul, transpare ca și caracter constitutiv al consumerismului și reflectă contemporanitatea socială și poetică de astăzi. Câteva poeme din acest volum au fost traduse în revista Poesis Internațional, numărul  2 (22)/2018 și în numărul din luna mai 2019 al revistei Ateneu.

În prezent Gassid lucrează la o nouă și inedită colecție de poezie ce va purta, cel mai probabil, titlul de L’erba della pace („Iarba păcii”), cu subtitlul „Epopeea unui nou Gilgamesh”.  Volum va fi unul consistent și va conține poeme, după cum spune însuși autorul, „ce vor zugrăvi tânguirea mea, calea vieții mele care străbate și viața țării și a poporului meu. Un fel de biografie colectivă. Va cuprinde, de asemenea, multe referințe cu trimitere la mitologia țării mele, mitologia babiloniană.”

Prin bunăvoința autorului, publicăm câteva poeme din acest volum aflat în pregătire.


Poeme din Iarba păcii

Văietător era vântul de toamnă
– mirosea a ploaie și a morți –
împingea norii și scutura copacii.
În aer pluteau frunzele galbene
– natură moartă care cobora
pe alei și în case –
pungi de plastic și altele din hârtie
împinse de vânt
– o nouă non-natură moartă pe străzi –.
Trunchiurile palmierilor se legănau
pe fundalul unui cer gri închis
care semăna cu pielea unui șarpe
sau suprafața unui Tomcat F-14.

Un tunet erupea în cer
bombele iraniene în pământ.
Toamna înainta, devora viața,
devora zeii fertilității,
Tammuz[1] era deja în infern,
infernul, acum, cobora în Irak,
eu mă zvârcoleam în pântecele mamei.

Vântul  trântea uși și ferestre,
electricitatea se întrerupsese,
au aprins lumânările,
flacăra tremura
mama țipa
cerul fulgera
iar eu
sângeros
ieșeam.

************

Un an avea războiul când m-am născut,
ți s-a spus vreodată – prietene –
că războiul este cu un an mai bătrân decât tine?
Era ziua de 28 noiembrie a anului 1981,
o zi ca oricare altă zi.

Nu știu câți au murit în război
în acel an,
câți au căzut
în acea zi,
și cine m-a lăsat moștenitor
pe locul său vacant din viața asta.
A plecat alunecând
pe căile cerului,
în timp ce țipetele mele
sfâșiau neantul.

************

Pe cer încremenită era o lună mare,
și câteva stele palide,
aerul delicat, întunericul tăcut,
de parcă războiul ar fi adormit.
Din tranșeele lor sar soldații.
În haloul acelei gigantice lămpi naturale
un soldat a recunoscut chipul iubitei sale,
un altul cercetează fața mamei
iar altul contemplă lumina alb de candidă.
Un soldat închide ochii
vrea doar să-și imagineze
doar să se bucure de calmul intens.

Acela a fost un neprihănit moment de pace.

************

Viața este dură
ca un zid de soldați înarmați
este dură
        ca o pată de sânge ce încă este caldă
                        ca un copil desculț care se joacă indiferent
                        fără să știe că și-a pierdut tatăl
                        dar totuși
                                     are deja gesturile impregnate
                                                            capul aplecat
                                                                        privirea
                                                                                    de orfan.

************

O, fiică a nenorocirii, mireasă promisă,
desprinsă din visele îngălbenite fixate în rama timpului,
războinicul care ignoră războiul este acolo,
casca prăfuită îi încununează capul
o centură de gloanțe îi susține spatele.
De rachete și bombe îi este întrerupt somnul
și de sânge cald îi este îmbibat visul.

O, fiică a nenorocirii, nu destrăma broderia,
niciun pretendent nu-ți va stingheri așteptarea
niciun pretendent nu va da un sens așteptării,
lăsă firele să coloreze albul
unui cearceaf care miroase a dorințe ratate.

************

Copilul care eram știa
că nu avea nimic divin.
Născut fiind cu picioarele în Eufrat
acest fapt nu-l transforma într-un Gilgamesh
nu era nici măcar un Enkidu
să înfrunte împreună cu el
acel Taur masiv care scuipa foc
din coarne, o țeavă lungă
care tuna printre palmieri.
Fuga era singura cale de urmat,
o cale care nu exista,
o cale ce trebuia inventată
iar copilul de zece ani știa să fugă
și mama lui știa asta
doar copilul mic  de câteva luni,
– fratele meu –
nu!

************

Avea câteva luni și un scâncet acut
era înfășurat în haine, ascuns
departe în somnul său fericit,
doar frica era vigilentă și vioaie.
Pe sub palmieri fugeam
în timp ce Taurul tuna, soldații erau în mișcare
am ridicat sârma ghimpată, mama a alunecat afară.
A fost atunci când, aplecată și cu mâinile la piept,
și-a dat seama că avea brațele goale.
Întoarcerea a fost mai iute decât fuga
a reumplut brațele cu fiul uitat
în  același timp eu țineam sârma ghimpată.
Drumul spre evadare trebuie întotdeauna inventat
și trebuie să găsești puterea de a-l parcurge.
Fugea biata mea mamă, copilul la piept,
o ploaie de gloanțe cădea peste noi.
Atunci mi-am dat seama că un Pazuzu[2] atent,
cu aripile întinse, ne proteja ca o umbrelă.

************

Bărbații din linia frontului uită
planta vieții lor în mâinile mamelor
în brațele ridicate spre un cer indiferent.
Cresc rugăciuni din acele mâini
apoi se usucă ca florile moarte
iar un dumnezeu distrat culege rămășițele.
Dar mâinile ridicate, întotdeauna ridicate,
nu încetează niciodată să facă să încolțească
mereu rugăciuni fragede.
Bărbații din linia frontului se usucă
un dumnezeu atent le strânge oasele
le macină și le împrăștie pe mâinile ridicate
pentru a face să încolțească
multe alte rugăciuni fragede.

Traducere și note: Daniela Mărculeț


[1] Zeu sumerian al agriculturii şi al păstoritului, al cărui nume este asociat cu vegetaţia şi fertilitatea.

[2] În mitologia asiriană și babiloniană, Pazuzu era regele demonilor vântului, fiul zeului Hanbi.

Gassid Mohammed este un scriitor, poet și traducător bilingv irakian, născut în 1981 la Bagdad; după obținerea diplomei de licență la o universitate din orașul natal, își continuă studiile la Bologna, în Italia. În 2011 obține masteratul în italianistică iar apoi, în anul 2015, titlul de doctorand.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poeme

el îți va da și ție o pernă care să nu-ți mai sară
de sub cap
ca

7 poeme inedite

Soarele citește, Fragede anotimpuri, Cinematografie, Ca o fanfară, Poetică, Scenă și Gesturile

Poezii

„De un an și jumătate a învățat limba română atât de bine, încât poate deja să-i