Ainur e un antierou. Descălecatul său la malul mării, la o vîrstă fragedă, seamănă cu o incursiunea de cucerire. Încet, tătarul își supune toată „populația locală”, de la FZN-iști normali la șocarici și barăcani, cele mai abrutizate forme de viață umană. „Din acel moment, Ainur descoperi că, de fapt, îi plac oamenii. Oamenii care fug. Oamenii care cad. Oamenii cărora le e teamă.” Toată mărirea lui Ainur se clădește pe teama pe care prezența lui o sădește în ceilalți, iar decăderea vine în momentul în care teama devine pentru el ceva interior, personal, intim, sub forma unui posibil cancer la prostată. În acel moment, cînd Ainur este deja matur, căsătorit, dar fără copii, începe drumul lui spre mare, prin cartierul apăsat înainte sub teroarea sa, drum odată cu care își reface traseul devenirii întru ceea ce viața, anturajul, contexul și mai presus de toate firea lui l-au făcut să fie.
Ainur este un antierou după toate standardele analizei literare, însă-n logica lumii din care provine are toate datele succesului. Povestea lui Ainur, așa cum a ales Tudor Ganea s-o spună, cu înțelegere first hand a acelei lumi, ne face să înțelegem și noi alegerile de viață ale lui Ainur – chiar dacă, fără îndoială, nu le putem aproba, oricît de bine ar scrie Tudor Ganea – și scrie într-adevăr excelent!
Cîntecul păsării de plajă este un roman dur și dureros și, nu de puține ori, în momentele lui de poezie a violenței și dezabuzării, este un roman duios în cel mai surprinzător fel. Expresia supremă a acestui fapt este însuși titlul – unul dintre cel mai bine alese din ultimii ani.
