1. Cum s-a conturat ideea volumului „Picioare de lotus”?
După ce am scris Tot spațiul dintre gândurile mele am făcut o pauză de proză scurtă destul de lungă. Am continuat să scriu povestiri, dar sporadic și în diverse ocazii, ca un fel de scris de întreținere. Adunasem o serie de texte, dar nu eram sigur spre ce mă îndrept. Unele povestiri au apărut prin diverse reviste și publicații, inclusiv în Familia. Trecusem prin pandemie, trecusem prin niște ani intenși în care lucrasem la biografia romanțată a lui Marin Preda și mi-am zis că în 2023 și 2024 voi scrie proză scurtă, texte despre oameni blocați în diverse situații, eu însumi simțindu-mă puțin blocat după Marin Preda. De aici până la Picioare de lotus a fost un mic salt, mi-am dat seama că tema unificatoare a textelor mele sunt aceste condiționări traumatice pe care le ducem cu toții după noi.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Procesul de scriere din ultimii ani a fost și el condiționat de lectura unor cărți. Uneori doar o idee bună nu e de ajuns pentru a da o povestire bună, e nevoie de o atmosferă pe care pur și simplu nu știi cum să o mai construiești. Și aici apar cărțile mari, autorii care au o lumină specială în textele lor, ceva singular care deblochează propria lumină interioară. E ca un fel de ștafetă a formei, am preluat ceva citind o carte care m-a îmbogățit și mi-a deplasat lumea interioară pe o nouă orbită, undeva unde nu știam că poate fi mai bine. Am povestiri pe care le-am scris sub influența lui Mircea Nedelciu, a lui Cormac McCarthy, a lui Don DeLillo sau Richard Ford. Au fost ca niște salturi ale conștiinței. La unele texte, cum e „Abatorul literar”, am lucrat câțiva ani de zile, nu știam unde vreau să ajung, aveam o idee vagă și așteptam să se întâmple ceva. Și s-a întâmplat.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Picioare de lotus”?
Cu sentimentul că totul urmează să se termine și că ceea ce trăim este încă frumos dacă ne permitem să ținem o carte în mână. Știu că sunt alte urgențe în lume dincolo de basculantele de cărți care se publică, dar undeva printre aceste pagini există o lumină care ne poate încălzi pe interior pentru un moment sau două. Sper să am și eu măcar o pagină de felul acesta în Picioare de lotus.
