Poeme

Valea Lupului – in.vocația

Cât de frumos e aici printre oameni când margini
de corp și-alte margini de corp sunt despărțite 
de pielița densă, subțire a biosferei, când corpuri stau –
unele lângă mine, altele lângă tine – cum stau bobițele
de strugure pe ciorchine? Spune-mi, zeiță (sau tu,
conștiință), cum am ajuns noi oamenii pe aici!

Și, odată ajunși, am primit nume și-am început
să numim, cu de la sine putere, tot ceea ce nu
își găsea nume sau vrere. Am pătruns prin cuvinte
minte de om și minte de fiară, osia luminii și cât 
întuneric încape într-un corpuscul ce duce povară – 
de-a fi receptacul minuscul pentru crepuscul. 

Și să-mi mai spui, dacă iubești cu adevărat rizomii,
unde-și ascunde lumea vie ribozomii și ce dureri
resimte planta, ce gânduri diluează apa. Spune-mi,
zeiță, cum prin parole spalancate creăm instrumentar 
nenecesar la sensibilitate! Și suntem oameni 
printre obiecte aruncate.

 
Valea Lupului – Hu.eco Mundo

Tind uneori să fiu declamativ și 
duios, mamă. Prietenul meu tinde 
să creadă că sufletul merge în cloud
mai târziu. Și nu pot să nu mă întreb:
oare e cloudul material, materie, mantră?
E cloudul presocratic-ingenuu? Vreau, 
oare, ca și sufletul meu să ajungă acolo
când doare?

Tind uneori să fiu declamativ pentru că 
nu știu; nu, nu știu să construiesc imagini 
cu plusvaloare, care să facă dintr-un text 
un produs dublu plus bun. Stau în casă. 
Încarc într-un cloud, cu un suport uriaș 
în lumea fizică, tot felul de atribute 
folosindu-mă de asini virtuali.

: Un mic virus în creierul nostru, 
un mic virus și o specie mică.
Vulnerabili – vulnerabili și panicați și isterici.
Unde ești, mamă? Unde e cloudul
să ne facă să vrem? :

Vreau să visez că am mâini curate,
nu vreau să visez că tocmai mâinile
mele-s murdare intonând mantre.

: Mâna mea dreaptă e piatra ce leagă lumile,
mâna mea stângă e sabia ce stăpânește realitatea.
Oierul cu părul întunecat se leagănă pe un scaun.
Nori întunecați, veniți și doborâți păsările! :

Resping fenomene. Resping fenomenele care: 
au de-a face cu specia mea, au de-a face cu alte specii, 
nu mă spală pe mâini, mă spală pe mâini
(dar fără săpun), m-ar omorî sau m-ar lăsa undeva
pe pământ să trăiesc mult prea mult. Lumea e goală,
iar gaura din pieptul meu, Tată, reală!

Mân-a mea dreaptă, mân-a mea stângă,
doborâți păsările! Vreau să văd din balcon
newsfeed-ul și sufletul Omului.

 
Namek


Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur.
Cât despre inimă, nu voi spune 
prea multe. Sunt singur, în schimb, 
scormonesc spuza, văd și în minte – 
nimb luminat de trei Sori 
pe Namek, dragostea mea – 
corp românesc cu celule
high tech.

 
Aripi și teacă

La maternitatea coleopterelor 
chrysomela populi, larve amorfe 
dezvoltă aripi și teacă. Din ceață 
răsar ochii mici – năstureii 
sigiliu se-ascund Untergrund. Privesc 
înspre vid, 

vidul ignoră.


 
Zacuscă


Sunt dăunată, spune ciuperca ciupercii
prin rețea de miceliu. Visez descendență:

aparență și chip înrudit să răsară,
corpul fructifer să ne fie măcar până diseară.
Din filamente subterane prolixe
dispar incandescență – formele
fixe de viață – prin regresiune-n substanță.

Arhitectul de limb și nervuri ne transformă
în stârvuri, spune ciuperca ciupercii apoi.
Și mai spune: Arhitectul ăl sur
ne-a făcut să ne-arate natură și parte,
că natura nu e construct.

Pus între minte și soare – chiar dacă paria –,
cuprind din lumină fascicul, mediez ce pot media, 
deci am trecut pe lângă ciupercă și-am spus că 
mâine o mănânc în zacuscă.


 
Umbre

Te uiți la mine, încerci să-ți dai seama ce sunt.
Sunt între obiect, mineral și persoană, sunt loc – Mushi-shi-n sânul
tău, sinea lui – să se-ncălzească la foc –, sunt loc pentru oameni 
să strălucească așa cum copacii se luminează-n desiș. Erau – ei, 
florile, oamenii – vii (ca aici) în biosfera mea mamă?

La rându-ți ești loc – umbră – loc pentru lucruri abandonate de mamă –
obiecte orfane, fără oase și carne, fără cuvinte sau elemente
complicate prin limbă –, corupi formă actualizată-n alt chip.

Ești loc, ai propriile nevoi și dorințe. Mai departe de cer,
oamenii se tem și te-așteaptă, așteaptă și consecințe. 
Ești loc familiar, liniștit și frumos – furi din verdeața
pădurii ascunse în ceață. Sub tine gheața se crapă – e dimineață.

Nu vorbi cu cel ce vorbește prin semn, biosferă, 
eu te îndemn.