Roxana Ruscior și omul cu masca de diavol din Freisetzburg

232 vizualizări
Citiți în 13 de minute
Roxana Ruscior, Diavolul din Freisetzburg, Editura Litera, 2023

Scriam numărul trecut despre gura de aer proaspăt pe care romanul de inspirație istorică Hoțul din curtea miracolelor, al lui Adrian Majuru, o aduce în literatura română contemporană, în care cotidianul și problemele imediate ale vieții actuale par că au luat prim-planul. Iată că „Biblioteca de Proză Contemporană”, colecția de proză românească a editurii Litera, propune un nou roman de inspirație istorică, de această dată plasat mai restrictiv în timp, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, dar beneficiind de o componentă fantastică foarte ofertantă. Este vorba despre Diavolul din Freisetzburg, al Roxanei Ruscior, roman care evocă suferința din lagărele naziste, dar se apleacă și asupra mitologiei construite de naziști, și asupra luptei pe care cei care au ajuns să trăiască asemenea orori o dau cu sine și cu cei din jur pentru a-și păstra umanitatea.

Având ca personaj narator o femeie din Praga, care are origini românești, ajunsă în lagărul de la Freisetzburg datorită unei presupuse activități subversive contra protectoratului german, povestea se desfășoară pe mai multe planuri, variind de la cel concret, al luptei pentru supraviețuire într-un mediu horific, și cel fantastic, al legendelor legate de soarele negru Suntur și de energia pe care o emană, de tunelurile secrete care duc spre lumea subpământeană și de răul absolut care îngrozește mai tare decât gardienii naziști.

Scris în mare parte sub forma unui jurnal secret, dar incluzând și pasaje scurte de relatare la persoana a treia, textul se parcurge ușor, datorită naturaleței cu care întâmplările sunt așternute pe hârtie. Dacă la început ne lovește atmosfera încărcată de suferință a lagărului, odată cu cooptarea protagonistei într-un proiect pseudoștiințific de cercetare, de către Werner Gluck, comandantul lagărului, centrul de gravitație se mută către ocultism și legende. Iar apoi, după ce lucrarea comandantului este finalizată, în lumina reflectoarelor intră un personaj care până în acel punct părea secundar, și anume medicul Karl von Arent, în al cărui serviciu direct intră eroina.

După cum se observă, romanul are mai multe planuri de construcție, și chiar dacă cel principal se va dovedi a fi cel al personajului Karl von Arent, foarte atent studiat în partea a doua, nu sunt de neglijat nici componenta istorică, în care asistăm la finalul războiului și la ocuparea lagărului de către americani, nici cea mistică, în care credințele promovate mai ales de Himmler sunt studiate în amănunt, nici cea tragică, a ororilor de zi cu zi.

De fapt, o mare calitate a acestui roman este însuși faptul că leagă convingător între ele aceste planuri. Nu asistăm la mai multe povești în paralel, ci la una singură, care se desfășoară într-un mediu transcendental, între două lumi, ambele inundate de rău. Din această cauză, frica pe care Adela, eroina principală, o menționează cam la fiecare pagină a jurnalului e perfect justificată. Ea nu crede în ocultismul nazist, însă nu poate ignora faptul că haloul locului, ales tocmai datorită apropierii de un loc cu rezonanță mistică, anume castelul Wewelsburg, îi afectează pe toți cei din jur, iar acest lucru îi face misiunea de a supraviețui cu atât mai dificilă. Ba mai mult, ea însăși este chinuită de coșmaruri repetitive care nu-și au sursa în ororile din lumea reală din jurul ei, ci vin dintr-un alt loc. Personajul Adela este unul complex, chiar dacă pare că este ghidată numai de frică și nimic altceva.

«Trebuie să-ți fie frică! Frica îți ascute simțurile și-ți dă putere să te aperi, să faci orice ca să mai reziști o zi și apoi încă una. Prada care se teme cel mai tare de vânător fuge mai repede și supraviețuiește. Dacă stă să se lupte cu el, atunci moare. Tu ești prada acum și, dacă vrei să ai o șansă de scăpare, trebuie să-ți fie frică. Foarte frică!» Așa mi-a spus o fată întâlnită în arestul Gestapoului din Praga, unde am zăcut trei săptămâni până să aflu de ce anume eram acuzată. Primisem o celulă mică și întunecoasă, unde ar fi trebuit să stau izolată, dar după prima zi de interogatoriu, când m-am întors, tremurând nu atât din cauza loviturilor primite, cât de groază pentru ce avea să urmeze, ea era acolo. Mi-a adresat doar cuvintele astea, apoi nu mi-a mai dat atenție.”

Al doilea personaj care-și dezvăluie treptat complexitatea este medicul nazist Karl von Arent. La început el pare a fi prototipul medicului sadic, lipsit de scrupule, care experimentează fără mustrări de conștiință pe deținuți. Aflăm apoi, pe măsură ce avansăm cu lectura, că lucrurile nu stau chiar așa, ba chiar că aura de cruzime este un paravan auto fabricat, sub protecția căruia medicul încearcă să-și îndeplinească menirea profesională.

Mi-a plăcut mult curajul pe care Roxana Ruscior l-a arătat umanizând în acest mod un nazist. Nu a obținut doar un personaj original, ci chiar o poveste inedită. Desigur, Karl nu e un înger. Însă nici circumstanțele în care acționează nu i-ar fi permis să fie.

Referindu-ne apoi la partea fantastică, putem remarca și aici o integrare perfectă în poveste. Misticismul nu e doar butaforie, ci parte din intrigă. Și fantasticul nu e doar o motivație pentru a o apropia pe eroină de Werner Gluck, cel care crede cu pasiune în toate miturile prizate de capii naziști, ci joacă un rol mai subtil, apărând la răstimpuri la suprafață, apoi ieșind discret din scenă, pentru a lăsa locul problemelor imediate ale vieții lagăr.

Sunt multe personaje bine construite în această carte – de fapt, chiar și figuranții se bucură de profunzime –, însă de departe cel mai complex rămâne medicul șef, Karl von Arent. Legăturile pe care construcția acestui personaj le realizează sunt surprinzătoare, la fel și munca sa din umbră, care, vom afla spre final, a direcționat acțiunea încă de la început. Tușele subtile, precum boala, înclinațiile artistice sau copilăria nefericită pun bazele unui personaj surprinzător, care, deși total atipic, nu-l lovește pe cititor ca fiind necredibil. Prin standardele lui morale impuse de educația riguroasă pe care a primit-o, strădaniile sale devin autentice, ele completează personajul, nu-l neagă.

„După ce a murit fratele meu, tata a insistat să fiu transferat ca medic-șef aici, la Freisetzburg. N-am avut de ales. Nu văzusem niciodată un lagăr, doar auzisem vorbindu-se despre aceste locuri, unde erau aduși condamnați și prizonieri de război, ca să muncească pentru proiectele importante ale Reichului. Iar eu, ca medic, trebuia să am grijă să nu apară epidemii, deținuții să fie în stare să muncească bine și personalul nostru să primească îngrijirile medicale necesare. Dacă aș fi știut ce se întâmplă cu adevărat în lagărele de muncă, nu m-aș fi înscris niciodată în Schutzstaffel.”

În fine, nu pot încheia cronica fără a menționa finalul, și el reușit. Sau, mai bine spus, triada de scene care leagă succesiv firele acțiunii. De la ancheta americană, trecând prin întâlnirea dintre Karl și părintele Gunther și până la discuția dintre Adela și respectivul preot, seria de revelații se materializează într-un adevărat page-turner. Surprinzătoare sunt și felurile în care personajul Karl, un sceptic declarat, ajunge să fie motorul principal al laturii fantastice. Sunt și multe scene violente, foarte vizuale în acest roman, însă povestea în sine nu se construiește în jurul lor. Ele fixează cadrul, îi dau greutate, dar acțiunea își vede de drumul ei.

Dacă între naziști a ales să construiască un om, Roxana mai surprinde o dată, punându-i pe soldații eliberatori americani, și mai ales pe comandantul lor, Sparks, în rolurile unor mercenari răzbunători și închizând astfel cercul ororilor. Și cred că prin aceste artificii îndrăznețe, precum și prin melanjul de fantastic și istoric, Roxana Ruscior a reușit să scrie un roman nu doar interesant, ci și cu o mare doză de originalitate.

ALEXANDRU LAMBA s-a născut în 1980, la Brașov. Este absolvent al facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în prezent activând în domeniul IT.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
A publicat două romane: Sub steaua infraroșie (ed. Tritonic, 2016) și Arhitecții speranței (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (ed. Herg Benet, 2018) și volumul Cărări pe gheață, primul al seriei Young-Adult Stele și gheață (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (ed. Geek Network, 2018), ilustrat de Alexandra Gold.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar din 2019 este editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru Sub steaua infraroșie a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru Arhitecții speranței a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. Singurătatea singularității, Cărări pe gheață și Focurile lumii noi sunt și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun volum de proză scurtă SF”, „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”