„Cu cel mai recent album, nu am vrut să oferim o soluție, ci mai degrabă o perspectivă”

Dacă vrei să-ți faci o idee despre ce înseamnă direcții în metalul actual de avangardă, nu poți să nu asculți Vulture Industries, o trupă care și-a cartografiat deja un teritoriu cu semnătură personală. Muzicienii aterizați la Sibiu de pe coasta vestică a Norvegiei, din Bergen, au deschis într-un mod nu foarte „ortodox” ziua de sâmbătă de la ARTmania. Cuvintele-cheie pe care le-aș utiliza aici sunt: dark, doom, new wave și chiar cabaret-noir.

Discuția mea cu Vulture Industries a durat puțin peste 15 minute, timp insuficient să deschid toate ușile cabinetului curiozităților. M-am contaminat și eu de adrenalina unor artiști aflați la doar câteva minute de a urca pe scena unui important festival. Pe de altă parte, am aflat versiunea de muzeu metal pe care ar pune-o în practică muzicienii norvegieni. E amuzantă și o găsiți mai jos, în text. Datorez această revelație aerului de Bergen, pe care încă îl purtam în plămâni în zilele acelea de final de iulie.

„Majoritatea concertelor noastre de la început au avut loc în afara granițelor Norvegiei”

Andrei Zbîrnea: M-a intrigat numele trupei voastre, chiar din primul moment în care am luat contact cu muzica Vulture Industries. Care e povestea din spatele lui și care au fost alternativele la care vă gândiserăți anterior? Pe mine Vulture Industries mă duce cu gândul ba la un film horror, ba la ceva burlesc sau chiar la un monstru care trăiește în adâncuri.

Vulture Industries: Povestea din spatele numelui trupei este una extrem de scurtă. Inițial numele nostru era Dead Rose Garden, o trupă în care activa Øyvind Madsen (chitaristul Vulture Industries, n.n.). El se afla în căutarea unor noi membri, deoarece avea nevoie de un solist vocal, din câte îmi amintesc. Eu și Øyvind am devenit prieteni (cuvintele îi aparțin lui Bjørnar E. Nilsen, vocalistul Vulture Industries, n.n.). Noi doi ne-am întâlnit la un curs care reprezenta alternativa civilă la o școală militară.

După cum vezi, nu e un răspuns atât de scurt (LOL). Øyvind auzise niște materiale demo pe care le înregistrasem și m-a invitat să intru în formația Dead Rose Garden. Lucrurile au funcționat, dar am simțit că o luăm într-o altă direcție decât mergea trupa noastră în momentul respectiv. Dead Rose Garden era un nume cam nasol pentru ceea ce ne propuseserăm în momentul respectiv. Aveam nevoie de o altă identitate și de aceea am tot experimentat cu diverse formule și cuvinte. Și, până la urmă, acest brainstorming ne-a scos în cale numele Vulture Industries.

AZ: Cum a fost primul vostru concert peste hotare? Bănuiesc faptul că ați experimentat mai mult pe scenele din Norvegia în primii ani de activitate. Ce sentimente v-au încercat în momentul în care ați avut în față un public dintr-o altă țară, care era prea puțin obișnuit cu muzica voastră?

VI: Prima data am cântat în Germania și am avut parte de un public extrem de numeros. Se întâmpla în Zella-Mehlis, Klangbunker, Germania. Alături de noi erau trupele Helheim (viking, black-metal din Bergen, Norvegia, n.n.) și Dark Fortress (black metal melodic din Landshut, Germania). Concertul s-a ținut într-o zonă foarte izolată. A fost un moment extrem de special pentru noi, suprarealist într-o oarecare măsură. Nu aveam foarte mulți bani, însă majoritatea concertelor noastre de la început au avut loc în afara granițelor Norvegiei. Cred că am cântat de cinci ori în țara noastră înainte de a merge la show-urile din Europa. Concertul de la Zella-Mehlis trebuia să facă parte dintr-un turneu de trei săptămâni cu spectacole în fiecare zi. Din păcate, tipul care s-a ocupat de rezervarea sălilor ne-a cam tras clapa. Totuși, am vrut să continuăm turneul, așa că noi și celelalte două trupe amintite am reușit să avem nouă concerte în cele trei săptămâni despre care am menționat.

AZ: M-am întors recent dintr-o călătorie în Norvegia (iulie 2023, n.n.). Am văzut Oslo, Bergen și Regiunea Valdres. Am fost foarte încântat să iau contact cu tradiția din Bergen referitoare la scena de black-metal. Totuși, nu m-am limitat doar la acest subgen al rockului metalic. După multă introspecție, am ajuns la concluzia că dacă un oraș merită un muzeu al muzicii metal, acesta e cu siguranță Bergen. Cum v-ați imagina un asemenea loc?

VI: Dacă ar exista un muzeu al muzicii metalice în Bergen, ar trebui să-i conțină neapărat pe membrii Immortal (black-metal Norvegia) ca statui de ceară, în stilul Madame Tussauds. Mă gândesc să fie portretizați în costumele pe care le-au purtat în piesa The Call of the Wintermoon. Și neapărat să urmărească oameni prin pădure (LOL). Cred că ar fi fantastic. Ca un muzeu imersiv. Unde să poți experimenta perioada de început a celor de la Immortal. Ca un soi de parc tematic, mă gândesc eu. (Râde.)

Un fast-forward prin discografia Vulture Industries

AZ: Am aflat despre voi în 2017, când scoteați pe piață albumul „Stranger Times”. Am văzut în proiectul vostru o abordare teatrală extrem de bine dozată, peste care ați presărat elemente întunecate de la Nick Cave și un vibe fantastic venit parcă dinspre Amorphis. Piesa mea favorită din Stranger Times este fără doar și poate As The World Burns. Cum arată evoluția Vulture Industries? Hai să facem împreună o călătorie cronologică prin arhivele Vulture Industries. De la momentul zero și până în prezent.

VI: Pot spune că am stat foarte mult pe scrierea și construirea primului album, care a ajuns destul de greu la o formă pe care ne-o doream („The Dystopia Journals”, 2007, n.n.). La finalul procesului, toate piesele ne erau extrem de familiare. Al doilea disc a scos ceva mai multă nervozitate din noi și ne-a solicitat foarte mult tehnicitatea („The Malefactor’s Bloody Register”, 2010, n.n.). Și la el am petrecut foarte mult timp în studio și am creat un melanj foarte dens, în care piesele sunt cumva înghesuite unele într-altele, mai ales prin ideile vehiculate. La „The Tower” (2013) ne-am calmat puțin și am început să compunem într-un mod ceva mai natural.  Nu am mai lucrat atât de mult pe aranjamentele muzicale, iar melodiile s-au așezat organic.

„Stranger Times” a venit ca o continuare firească a precedentului material. S-a creat un fir roșu între unele piese de pe „Stranger Times” și câteva dintre compozițiile din „The Malefactor’s Bloody Register”. La nivel de densitate, la nivel de amalgam muzical. „Stranger Times” e un disc dificil, care te trece printr-o experiență angoasantă. Am fi putut scoate mai mult de la anumite piese, asta dacă am fi chestionat momentele respective cu mai mare atenție. Cel mai recent material, „Ghosts From The Past” (2023). Rețeta clasică a acestor ani: pandemie, copii. Ne-a luat foarte mult să intrăm hotărâți în proiect. Să compui pentru Vulture Industries nu e o chestiune de jumătate de oră…

„Nu am vrut să oferim o soluție, ci mai degrabă o perspectivă.”

AZ: E un job cu normă întreagă…

VI: Nu doar asta. E nevoie să intri mental în procesul de creație. Mintea ta va rămâne doar acolo pentru o perioadă de timp. Eu (Bjørnar E. Nilsen, n.n.) și Øyvind avem câte doi copii mici, iar spațiul pentru muzică a fost redus la maximum din acest motiv. Nu e un context prielnic pentru renunțare la tot și intrare în modul creativ muzical. Cum am lucrat eu? Mi-am folosit telefonul când făceam plimbări sau drumeții. Acesta reprezenta un context extrem de creativ și stimulativ pentru mine, de multe ori acumulam idei. Mă înregistram pe telefon, iar unii oameni, probabil, mă priveau ca pe un ciudat. Mă plimbam cu telefonul și cântam. Cu toate acestea, mie nu-mi păsa foarte mult de reacția celorlalți.

De aici mi-am construit o arhivă de idei. Și după mulți ani, arhiva strânsese foarte mult material. Când am găsit din nou spațiu pentru muzică în viețile noastre și ne-am pus pe treabă pentru un nou disc, notițele adunate în drumeții și-au spus cuvântul. Practic, timpul petrecut efectiv cu „Ghosts From The Past” nu a fost atât de mare. Înregistrările, repetițiile și rezolvarea problemelor cu care ne-am confruntat au durat în jur de un an și jumătate. Cred că suntem în fața celui mai bun material realizat de Vulture Industries. Am lăsat suficient spațiu pentru piesele de pe „Ghosts From The Past”, ca acestea să treacă prin maturarea efectivă.

AZ: Că tot vorbeam de materialul recent, încă o întrebare în acest sens. „Ghosts From The Past” este ca o oglindă neagră pentru fiecare dintre noi, mai ales că ne amintește de perioada COVID, care ne-a schimbat viețile odată pentru totdeauna. Cât de dificil este să analizezi lumea printr-o lupă subiectivă, iar apoi să revii cu un produs cultural universal și, mai ales, la care să te poți raporta cu ușurință?

VI: E o întrebare dificilă și nu m-am gândit foarte mult la această nuanță. Procesul constă în adunarea de idei, sortarea și testarea lor, iar cu timpul vor pluti la suprafață cele cu care rezonăm cel mai mult și care ne oferă semnificațiile cele mai pătrunzătoare. Am încercat să inspirăm cât mai mulți oameni cu versurile și muzica de pe cel mai recent album. Nu am vrut să oferim o soluție, ci mai degrabă o perspectivă cu cel mai recent album. Iar această perspectivă poate că va inspira pe cineva la un moment dat. Chiar și perioada pandemică ne poate introduce într-o atmosferă pe care să o chestionăm ulterior.

Interviu realizat cu sprijinul ARTmania 2023, în 29 iulie 2023