Tango pe bulevardele metropolei Dansez cu râsul tǎu: orașul își deschide brațele, plin de luminǎ, librǎrii din belșug, ciocolatǎ voluptoasǎ. Bulevarde tentante, galerii de artǎ luxuriind de secrete: tot ce-ai atins a înflorit, tot ce ți-ai dorit s-a împlinit, iar tot ce era albastru și violet s-a fǎcut lalea. Tocuri cui, ciorapi plasǎ și acuarele, furtișag și stǎruințǎ: sunetul pașilor tǎi pe marmura pieței. Osmozǎ. Ȋncǎpǎțânare. Persistențǎ. Ȋnverșunarea alungǎ insomnia și îndoiala: tot ce-ai pictat a creat un tango de aluzie: ai hipnotizat luna – m-ai înșelat pe mine cu mine. Merii de acasǎ Nu știam cǎ am deja totul. Abundențǎ și fricǎ. Abundențǎ de fricǎ. Am sfidat întunericul. Aveam sǎnǎtatea. M-am rugat sǎ-mi aduc aminte. M-am rugat sǎ uit. Am urmǎrit lumina, am cǎutat lumina din ceilalți. Am încercat sǎ le spun pe nume celor patru soiuri de pere altoite pe un singur pǎr de bunicul. M-am visat toatǎ noaptea culegând mere vǎratice, cireșe, prune din toți pomii de-acasǎ pe care i-am lǎsat în urmǎ. De ce ai plecat, mǎ-ntreabǎ mama. Nu-ți face griji, timpul trece și te-ntorci acasǎ, spunea tata. Nu le-am spus cǎ voiam sǎ rǎmân. Ar fi trebuit sǎ sun mai des. Am urmat o rutinǎ. Am simulat o rutinǎ. Am ținut post. Mi-am mâncat neastâmpǎrul. Mi-a fost dor de un pridvor alb care m-a obsedat. Mi-a fost dor de o sutǎ de soiuri de struguri. Am ascultat pomelnicul persistent al pǎsǎrilor cǎrora nu le știam numele și am râs. Credeam cǎ mai aveam timp Credeam cǎ mai am timp – vara și caisele – tǎrǎgǎnarea, tergiversarea, eschivarea. Umbrelele și intimitatea, un coș de fructe lǎsate pe pridvor când suntem îndrǎgostiți. Mașina mea veche și mirosul de mere aurii. Migdalele și milosteniile, murele și motivele. Bicicletele și rugǎciunea: numai cei care au credințǎ se încumetǎ pe acest drum îngust cu pocǎințǎ. Mi-am zdrelit genunchii, am încercat sǎ-mi aduc aminte de ascetic, de lapidar, de puterea de levitare a cuvintelor învǎțate pe de rost. Ți-a spus cineva vreodatǎ cǎ izvorul bucuriei din vocea ta a fǎcut mai mult de zece mii de cǎrți, o sutǎ de râuri, o livadǎ plinǎ de iertare?
