Fiica risipitoare imigrantă

Tango pe bulevardele metropolei

Dansez cu râsul tǎu:
orașul își deschide brațele, plin de luminǎ,

librǎrii din belșug, ciocolatǎ voluptoasǎ.
Bulevarde tentante, galerii de artǎ luxuriind de secrete:

tot ce-ai atins a înflorit,
tot ce ți-ai dorit s-a împlinit,

iar tot ce era albastru și violet s-a fǎcut lalea.
Tocuri cui, ciorapi plasǎ

și acuarele, furtișag și stǎruințǎ:
sunetul pașilor tǎi pe marmura pieței.

Osmozǎ. Ȋncǎpǎțânare. Persistențǎ.
Ȋnverșunarea alungǎ insomnia și îndoiala:

tot ce-ai pictat 
a creat un tango de aluzie:

ai hipnotizat luna –
m-ai înșelat pe mine cu mine.



Merii de acasǎ

Nu știam cǎ am deja totul.
Abundențǎ și fricǎ. Abundențǎ de fricǎ.

Am sfidat întunericul. Aveam sǎnǎtatea.
M-am rugat sǎ-mi aduc aminte. M-am rugat sǎ uit. 

Am urmǎrit lumina, am cǎutat lumina din ceilalți.
Am încercat sǎ le spun pe nume celor patru soiuri de pere

altoite pe un singur pǎr de bunicul.
M-am visat toatǎ noaptea culegând 

mere vǎratice, cireșe, prune
din toți pomii de-acasǎ pe care i-am lǎsat în urmǎ. De ce

ai plecat, mǎ-ntreabǎ mama.
Nu-ți face griji, timpul trece

și te-ntorci acasǎ, 
spunea tata. Nu le-am spus

cǎ voiam sǎ rǎmân.
Ar fi trebuit sǎ sun mai des.

Am urmat o rutinǎ. Am simulat o rutinǎ.
Am ținut post. Mi-am mâncat neastâmpǎrul.

Mi-a fost dor de un pridvor alb care m-a obsedat.
Mi-a fost dor de o sutǎ de soiuri de struguri.

Am ascultat pomelnicul persistent al pǎsǎrilor
cǎrora nu le știam numele și am râs.


Credeam cǎ mai aveam timp

Credeam cǎ mai am timp – vara și caisele – 
tǎrǎgǎnarea, tergiversarea, eschivarea.

Umbrelele și intimitatea, un coș de fructe 
lǎsate pe pridvor când suntem îndrǎgostiți.

Mașina mea veche și mirosul de mere aurii.
Migdalele și milosteniile, murele și motivele.

Bicicletele și rugǎciunea: numai cei care au credințǎ
se încumetǎ pe acest drum îngust cu pocǎințǎ.

Mi-am zdrelit genunchii, am încercat sǎ-mi aduc aminte
de ascetic, de lapidar, de puterea de levitare

a cuvintelor învǎțate pe de rost. Ți-a spus cineva vreodatǎ
cǎ izvorul bucuriei din vocea ta

a fǎcut mai mult de zece mii de cǎrți,
o sutǎ de râuri, o livadǎ plinǎ de iertare?