Fiica risipitoare imigrantă

POEME

Start
538 vizualizări
Citiți în 3 de minute
Tango pe bulevardele metropolei

Dansez cu râsul tǎu:
orașul își deschide brațele, plin de luminǎ,

librǎrii din belșug, ciocolatǎ voluptoasǎ.
Bulevarde tentante, galerii de artǎ luxuriind de secrete:

tot ce-ai atins a înflorit,
tot ce ți-ai dorit s-a împlinit,

iar tot ce era albastru și violet s-a fǎcut lalea.
Tocuri cui, ciorapi plasǎ

și acuarele, furtișag și stǎruințǎ:
sunetul pașilor tǎi pe marmura pieței.

Osmozǎ. Ȋncǎpǎțânare. Persistențǎ.
Ȋnverșunarea alungǎ insomnia și îndoiala:

tot ce-ai pictat 
a creat un tango de aluzie:

ai hipnotizat luna –
m-ai înșelat pe mine cu mine.



Merii de acasǎ

Nu știam cǎ am deja totul.
Abundențǎ și fricǎ. Abundențǎ de fricǎ.

Am sfidat întunericul. Aveam sǎnǎtatea.
M-am rugat sǎ-mi aduc aminte. M-am rugat sǎ uit. 

Am urmǎrit lumina, am cǎutat lumina din ceilalți.
Am încercat sǎ le spun pe nume celor patru soiuri de pere

altoite pe un singur pǎr de bunicul.
M-am visat toatǎ noaptea culegând 

mere vǎratice, cireșe, prune
din toți pomii de-acasǎ pe care i-am lǎsat în urmǎ. De ce

ai plecat, mǎ-ntreabǎ mama.
Nu-ți face griji, timpul trece

și te-ntorci acasǎ, 
spunea tata. Nu le-am spus

cǎ voiam sǎ rǎmân.
Ar fi trebuit sǎ sun mai des.

Am urmat o rutinǎ. Am simulat o rutinǎ.
Am ținut post. Mi-am mâncat neastâmpǎrul.

Mi-a fost dor de un pridvor alb care m-a obsedat.
Mi-a fost dor de o sutǎ de soiuri de struguri.

Am ascultat pomelnicul persistent al pǎsǎrilor
cǎrora nu le știam numele și am râs.


Credeam cǎ mai aveam timp

Credeam cǎ mai am timp – vara și caisele – 
tǎrǎgǎnarea, tergiversarea, eschivarea.

Umbrelele și intimitatea, un coș de fructe 
lǎsate pe pridvor când suntem îndrǎgostiți.

Mașina mea veche și mirosul de mere aurii.
Migdalele și milosteniile, murele și motivele.

Bicicletele și rugǎciunea: numai cei care au credințǎ
se încumetǎ pe acest drum îngust cu pocǎințǎ.

Mi-am zdrelit genunchii, am încercat sǎ-mi aduc aminte
de ascetic, de lapidar, de puterea de levitare

a cuvintelor învǎțate pe de rost. Ți-a spus cineva vreodatǎ
cǎ izvorul bucuriei din vocea ta

a fǎcut mai mult de zece mii de cǎrți,
o sutǎ de râuri, o livadǎ plinǎ de iertare?

Lucia Cherciu este poetă bilingvă și profesoară de engleză în Poughkeepsie, New York. Autoare a șase volume de poezie: Lepădarea de limbă (2009), Altoiul râsului (2010), Edible Flowers (2015), Train Ride to Bucharest (2017), Lalele din Paradis (2017) și Immigrant Prodigal Daughter (2023). Poemele reproduse reprezintă traduceri ale autoarei din cea mai recentă carte a sa.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”