Puțină speranță pentru fantasy

Lansat la Bookfest, al doilea volum al Cezarinei Anghilac din saga În cercul fiarei e o încheiere atipică pentru fantasy.

690 vizualizări
Citiți în 12 de minute
Cezarina Anghilac, În cercul fiarei. Puțină speranță, Crux Publishing, 2023

Deși în literatura română există destul de mult fantasy, autori cunoscuți precum Marian Coman sau Andrei Ruse având serii de cărți inspirate din miturile și basmele românești, dintr-un motiv sau altul genul nu pare a avea cine știe ce priză la public, iar critica literară nu prea se arată nici ea interesată de el, încadrându-l în categoria literaturii pentru copii, adică ceva ce poate fi interesant, dar nu tocmai relevant. Nu vreau să discut aici motivele pentru care escapismul, specific acestui gen aventuros de literatură, este în general blamat, iar conectarea scriitorului la problemele acute ale cotidianului este preferată. În definitiv, fiecare cititor își alege lecturile după felul în care știe că relaționează cu subiectele tratate, eu voi spune doar că cine caută și pe lângă mainstream are uneori parte de surprize plăcute. O asemenea surpriză este seria În cercul fiarei de Cezarina Anghilac, apărută la editura Crux Publishing.

Primul ei volum, Promisiuni de sânge, a ieșit pe piață în toamna lui 2022. Fiind destul de bine recepționat de public și astfel creând așteptări ridicate în ceea ce privește povestea, el a fost în scurt timp urmat de Puțină speranță, carte lansată la Bookfest București, 2023 și care încheie seria, atipic pentru fantasy, care cere, de obicei, cel puțin trei volume de la o saga. În cazul de față, deși o continuare e posibilă, date fiind firele lăsate pentru o eventuală dezvoltare ulterioară, încheierea este naturală în acest al doilea volum.

Înainte de a-și încerca puterile cu un proiect de asemenea anvergură, Cezarina mai publicase o carte de proză scurtă, Cine doarme și visează (Tritonic, 2017), precum și o sumedenie de povestiri în mai multe antologii și reviste (Ficțiunea OPT Motive, Iocan, revista Familia etc.), genurile lor variind de la fantasy la realism. De fapt, acțiunea prezentului roman în două volume pornește chiar de la o proză scurtă, „Fiară”, apărută în Gazeta SF. De menționat este și faptul că Cezarina a fost o perioadă redactor-șef la Revista de Suspans, publicație dedicată prozei scurte.

Dar revenind la cartea de față: dacă primul volum debutează destul de solicitant, multitudinea de termeni care se explică pe sine prin acțiune –, cum ar fi oblicitori, hrivari, sarcopți, sarzi, larpii, urchemiști, morb și altele – confuzându-l pe cititor în primele pagini, cartea a doua are marele avantaj de a opera cu termeni deja cunoscuți, astfel că poate demara în mijlocul acțiunii, fără vreo altă perioadă de acomodare. Mecanica stranie a lumii, cu „negura” cea distructivă și „luminarea” cea plină de picături sclipitoare e deja cunoscută, la fel sunt și grupările implicate în sinergia acțiunii și personajele cu interesele lor. Evident, și în volumul al doilea vom regăsi aceeași lume medievală, cu câteva accente steampunk, aceeași magie, aceleași ființe fantastice și aceeași societate care se luptă cu molima declanșată de misteriosul morb. Îi vom regăsi pe Silvei, femeia-fiară, de data aceasta mult mai analitică, oscilând între instinctul de a-și proteja puii și dorința de a nu redeveni animal, pe Faruz, justițiarul decăzut, care vrea să fie reabilitat, pe Urza, liderul slab, care simte că-i scapă puterea printre degete, însă lor li se vor mai adăuga câteva personaje foarte puternice, doar insinuate în primul volum. Și acest fapt îmbogățește și mai mult intriga, fără însă a o complica inutil.

Slievi le auzea pe toate, dar i se păreau departe, de parcă nu ar fi privit-o pe ea, ci pe cineva închis într-o cușcă, o ființă care îi semăna fizic întrucâtva, dar care gândea și simțea diferit. O fiară, i se spunea. Adevărata Slievi rămânea însă în Grumz, să privească cerul pe fundalul căruia se ridica o cușcă singuratică și să se gândească la un prunc care ar fi putut crește în pântecele ei, în timp ce un altul, deja cunoscut, poate că se sfârșea în al lui Rieumi.

Politica diferitelor formațiuni pseudo-statale evoluează și ea în această a doua parte, așa cum trebuie să se întâmple într-un high fantasy, în aceeași scriitură echilibrată, nici nu încearcă să-l influențeze pe cititor să fie părtinitor cu o tabără sau alta. Nici în primul volum nu aveam lucrurile prezentate în alb și negru, dar acum apar și mai multe nuanțe de gri.

Dacă prima carte introducea trei fire narative, fiecare asociat câte unui personaj, care la diferite momente se împleteau, în scene memorabile pentru cititor, volumul doi pornește le la un fir singular, iar acesta se desface în mai multe, apoi se înnoadă la loc. Astfel, lectura își păstrează dinamismul, iar acțiunea nici nu stagnează, nici nu dă impresia de rupturi.

Continuarea poate cădea puțin sub așteptările cititorului încântat de volumul de debut, dar acest lucru e normal dacă ne gândim tocmai la faptul că nu mai putem fi surprinși de mecanica lumii și de intrigă. Fiind cunoscute, ele nu mai produc efect. Ceea ce compensează, în schimb, este faptul că dilemele morale stranii din primul volum capătă ceva complexitate. Cel mai impresionant rămâne tot cazul lui Slievi, a cărei iubire pentru cei doi pui de fiară, potențată de propria metamorfoză, se vede eclipsată de posibilitatea apariției unui copil propriu, uman, iar sentimentul autentic matern devine surprinzător chiar și pentru eroină. Astfel, lupta ei interioară, om-fiară capătă un ecou în lupta celor două sentimente. Pentru că, și aici rezidă foarte mult din esența filosofiei cărții, ea va fi forțată de împrejurări să accepte că, oricât de mult îi simte ca aparținându-i, cei doi pui de krib vor rămâne fiare. Iar a-i păstra înseamnă a renunța la umanitate. De aici vine și conștientizarea imposibilității evitării sacrificiului, iar introducerea ideii unei posibile salvări de la molimă a lumii Fireni tocmai prin intermediul puilor are darul de a potența și mai mult conflictul moral.

Slievi bănuia că oblicitorul nu avea niciun motiv să se gândească prea mult la a doua variantă și că singură se înșelase ajutându-l pe bărbat să o găsească pe Mieari. Dar trebuise să o facă, trebuise să se asigure că măcar unul dintre kirbiva avea șansa să trăiască liber, și nu într-o cușcă. Că i-ar putea alege în continuare, așa cum făcuse cu Faruz, pe cei cărora le va oferi darul prețios al vindecării, și că nu va ajunge victima a numeroase și nesfârșite teste menite să conducă la un leac universal.

Nu există vreo discrepanță între volume din punct de vedere al narațiunii sau al proporției dintre acțiune și introspecție, ritmul rămâne alert, scriitura perfect adaptată, și aici, poveștii și lumii ficționale. Se creează astfel o lectură memorabilă pentru cititorul de fantasy, dar e foarte posibil ca și cititorul de mainstream să găsească elemente pe placul său.

Închei prin a spune că în literatura română ar trebui să fie loc și pentru romane fantasy, în care cititorul să poată să se scufunde complet, uitând de sine. Nu cred că e o rușine să vrei să ieși pentru câteva clipe din cotidian, să uiți de problemele societății reale ale zilelor noastre. Pentru acea categorie de cititori care vor uneori o evadare, cartea Cezarinei este destinația perfectă. Pentru ceilalți, poate constitui o încercare.

ALEXANDRU LAMBA s-a născut în 1980, la Brașov. Este absolvent al facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în prezent activând în domeniul IT.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
A publicat două romane: Sub steaua infraroșie (ed. Tritonic, 2016) și Arhitecții speranței (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (ed. Herg Benet, 2018) și volumul Cărări pe gheață, primul al seriei Young-Adult Stele și gheață (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (ed. Geek Network, 2018), ilustrat de Alexandra Gold.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar din 2019 este editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru Sub steaua infraroșie a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru Arhitecții speranței a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. Singurătatea singularității, Cărări pe gheață și Focurile lumii noi sunt și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun volum de proză scurtă SF”, „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”