Avignon, iulie 2022. Aici e cea mai importantă piață de spectacole din Franța. Orașul e tapetat cu afișe – fiecare luptă să atragă publicul. Festivalierii (ca la TIFF) comunică unii cu alții, își dau sfaturi de vizionare. Festivalul a fost creat în 1947, de regizorul Jean Vilar. În acest an: 1570 de spectacole în 138 de locații. Există și mult mercantilism, afacerism. Secțiunea IN e cea oficială, cu subvenții publice. La secțiunea OFF (nu e în programul oficial) vine cine își permite, cine are bani.
Joi, 7 iulie 2022. Deschiderea festivalului. Vreo 2000 de persoane așteaptă la Palatul Papilor, în fața scenei gigantice, să vadă spectacolul Călugărul negru, adaptare după Cehov, în regia lui Kirill Serebrennikov. I-am admirat filmele Mucenik, Febra lui Petrov, Leto. În acest an, a prezentat la Cannes filmul Soția lui Ceaikovski. Regizorul s-a născut din părinți ucraineni, evrei. În 2017 e acuzat de fraudă, dar oare nu totul era politic? Arest la domiciliu. Se opunea anexării Crimeei la Rusia. Acum trăiește în Germania, la Berlin.
Spectacolul Călugărul negru durează 2 ore și 49 de minute. Joacă, printre alții, Filip Avdeev, Odin Biron, Viktoria Miroșnicenko. Plus cântăreți, dansatori, proiecții. Decor multifuncțional: trei sere mobile, translucide, cu pereți transparenți, din care ies mereu oameni, într-o viermuială de o coregrafie incredibilă. Vânt, becuri mișcătoare, fum în diverse culori, magia soarelui… Temele dragi lui Cehov se îngemănează ingenios: mediocritate, geniu, efemeritate („viața a trecut ca și cum n-aș fi trăit”). Kovrin trece de la veselie exagerată la extaz, apoi la nebunie. Trei actori îl interpretează pe Kovrin, iar spre final se vor întâlni toți trei. Trei fațete retranscrise sacadat, lapidar… sau o multiplicare, așa cum e și legenda călugărului negru, adică apar alți și alți călugări. Mai apoi pereții caselor sunt rupți de Kovrin, în desele sale crize. La un moment dat, casele se unesc, apoi se răstoarnă, într-un vizual metaforic. În final, o invazie de călugări. Gradație, proliferare, balet, proiecții gigantice, psihedelice.
Povestea se repetă de trei ori, în alte coordonate. Kovrin se revoltă: „V-a deranjat veselia mea? Acum sunt rațional și mediocru ca voi… adică «vindecat», o mediocritate în turmă.” El e intelectualul deprimat, surmenat, care vine la țară să se odihnească la prietenul său Pesoțki, tatăl Taniei.
Crize și haos. Patru capitole. Se vorbește în germană, rusă și engleză. Suntem aproape de Dostoievski. Și de Faust. Mă întreb în cât timp poate fi realizat un asemenea spectacol (care e deja programat la Paris pentru martie 2023). Publicul s-a ridicat să salute o forță teatrală indicibilă. Ca un „autoportret în oglindă”, cum s-a afirmat. Și pentru că Serebrennikov a reușit, nu înseamnă oare că genialitatea sa artistică a egalat mesajul cehovian peren?
