Având la bază romanul autobiografic omonim al scriitoarei de origine normandă Annie Ernaux, L’évènement (2000), Audrey Diwan surprinde cu limpezime, dar și empatic, implicațiile psihosociale inerente ale avortului provocat și traumele pe care o astfel de experiență le generează.
Dreptul la avort, considerat în prezent un drept inalienabil în multe țări occidentale, este de dată recentă. Pelicula regizată de Audrey Diwan pleacă de la situația unei tinere care constată că este gravidă în epoca în care Republica Franceză condamna o astfel de infracțiune.
Într-o lume o bărbaților – în care ipocrizia coabitează cu generozitatea, întâlnim figuri diverse, de la medicul care o înșală pe Annie, încredințându-i fiole de estradiol cu o perfectă bonomie, la profesorul Bornec (interpretat de Pio Marmaï), îngrijorat de atitudinea distrasă a tinerei în preajma examenelor, ori prietenul lui Anne, Jean (Kacey Mottet Klein) care găsește o nișă să o salveze, chiar sub amenințarea pușcăriei – eroina găsește soluții la ceea ce părea imposibil de gestionat de una singură. Înfățișând o simplitate radicală, coroborată cu o delicatețe dezarmantă și acționând în permanență în numele libertății sale, Annie își salvează conștiința, ferindu-se cu toată ființa sa de inchizitorii morali, printre care se află și prietenele sale, Hélène (Luàna Bajrami) și Brigitte (Louise Orry-Dichéro).
Filmul, a cărui scenografie este semnată de Marcia Divano și de Audrey Diwan, a obținut Leul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Veneția.
Anne Duchesne (interpretată de Anamaria Vartolomei) află că este însărcinată și decide să avorteze. Nu cere ajutor decât târziu și nicidecum de la părinți. Viața într-un cămin de fete o obligă să împărtășească fărâme din existența sa, de altfel, solitară. Fire analitică, hotărâtă să găsească o soluție pentru ceea ce i-ar fi putut schimba definitiv viața, abandonându-și studiile și orice posibilitate de a trăi independent de părinții săi, Annie știe din primul moment că nu va păstra copilul, rod al unei iubiri pasagere. Tânăra își asumă deciziile, în logica unei emancipări necesare. Tumultul trăirilor sale este amplificat de dorința de a se bucura de libertate și de dreptul asupra propriului corp. Nicio metaforă, niciun simbol nu stau în spatele acestei agonii de câteva săptămâni a eroinei.
Anamaria Vartolomei, actriță franceză de origine română, născută la Bacău în 1999, debutează în Mica prințesă (2011), film regizat de Eva Ionesco, unde joacă alături de Isabelle Huppert; pentru rolul din L’évènement, Anamaria Vartolomei primește distincția de cea mai bună actriță la Dublin Film Cicle Critics Awards și un César pentru Meilleur espoir féminin.
Și Sandrine Bonnaire jucase cândva alături de Isabelle Huppert, într-un crime thriller, intitulat La Cérémonie (1995). În rolul mamei (Gabrielle Duchesne) din filmul regizat de Audrey Diwan, Sandrine Bonnaire se impune cu fermitate, dovedind deopotrivă o delicatețe particulară, chiar dacă nu dibuie imediat caznele fiicei sale, trimițând discret, printr-un soi de paranteză erotică, la À nos amours, filmul din 1983, regizat de Maurice Pialat.
Anna Mouglalis a fost aleasă în 2002 imaginea casei Chanel. O regăsim în Romanzo Criminale (2005), apoi în Coco Chanel & Igor Stravinsky (2009), dar și în Baron Noir (2016), unde joacă alături de actorul francez de origine algeriană Kad Merad. În rolul doamnei Rivière din filmul lui Diwan, Anna Mouglalis exprimă o frumusețe încercată de timpul pe care îl traversează, tot așa cum meseria sa – de măcelar și de lecuitoare în egală măsură – face apologia libertății de a alege.
Romanul autobiografic al lui Annie Ernaux deschide multiple piste de lectură, iar Anamaria Vartolomei înfățișează cu delicatețe, dar și cu forță drumul spre sine, prin agitații ani ’60, care descriu tinerețea tumultuoasă, discursul libertății și logica emancipării, elegant surprinse, de altfel, de pelicula lui Audrey Diwan.
