Un singur poem

Start
1450 vizualizări
Citiți în 4 de minute


marker, spatele unui copil din Kiev, 27 x 18,5 cm, 2022

Iar pe acoperișul lăsat al casei

stăteau Furiile. Stăteau și așteptau.”

Borbély Szilárd, Hermes, zeul tâlhar

burlanul în care aș putea urla tragedia irevocabilă a ologirii
l-au înfundat grăsimea resturilor, un cercel și istoria.
gura se cască larg, aproape că doare, colțul buzelor începe să crape, maxilarul clănțăne,
dar rămâne mut, numai țiuitul ăsta de cupolă în urechi, ca o injecție cu cianură de potasiu.
sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă, și nu cunosc curburile de umeraș-de-sârmă
ale avorturilor ilegale, viața posibilă, dar nedorită, chiuretată în bucățele din caverna
uterului. sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă, și niciodată nu mi-am dorit copii, doar
viață. să i-o înapoiez civilului ucrainean pe care l-au evacuat în piață c-un glonț în coapsă
și care în doar câteva minute și-a dat duhul pe piatra cubică de martie. atâta suferință,
doamne, spune-mi că e doar o aselenizare de kubrick, că suntem la filmări, că noi, de fapt,
niciodată, noi niciodată n-am plecat de-aici nicăieri, nu ne elibera, îngrădește-ne, îngroapă-ne,
doamne, altfel orătăniilor noastre în extincție le vom smulge din rădăcini aripile în involuție.
proiectilele fléchette se folosesc pentru anihilarea trupelor care atacă din proximitate.
măruntele săgeți de oțel sunt, practic, imposibil de îndepărtat dintre fibrele corpului. douăzeci și unu
de fire de trandafir pe corpul unui soldat: a spinteca unul câte unul degetele de la mână
și picioare, iar în final penisul. coase-le rănile, doamne, animalelor noastre crească-le aripile înapoi.
i-am visat noaptea aceea, în fața hangarului cu miros de fier stăteau trei oameni: mama,
tata și bunica. bunica, cea care și-a pierdut conștiența, cea care din cauza ceții amare
ridicându-se din creierul ei bolnav s-a transformat într-un monstru de nesuferit.
poveștile ei înduioșătoare au devenit povești de groază, o reped în ele, o lovesc
în bot, o târăsc de păr pe beton de față cu lumea, arunc peste ea
fân gros, chibrit aprins, să ardă în flăcări ca porcul de tăiat.
foarfecă s-a făcut zâmbetul bătrânei mele, ochii – darace ruginite.
lângă ea, tata într-un șorț murdar, mama cu spatele la teribila poartă
de fier, față-n față cu mine. în nuditatea ei vlăguită, corpul moale
al mamei – strâmta mea căsuță – a tresărit alburiu, are să se năruie, simt.
c-un ciocan în mână și cuie între dinți, zorii mă răstignesc
pe crucea treziei. sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă. o copilă.

Traducere de MIHÓK Tamás

Kemenes Henriette (n. 1988, Oradea), poetă și traducătoare literară. Între 2017 și 2020, secretară de redacție a revistei culturale Várad. Actualmente redactor al revistei Újvárad. A publicat în numeroase reviste literare și antologii. Autoarea volumului de poeme Odú (Scorbură), apărut sub egida FISZ (editura Uniunii Tinerilor Scriitori Maghiari). Membră FISZ, Élő Várad Mozgalom (Mișcarea Oradea Vie) și a Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România. Laureată a Premiului Kinde Annamária. Selecții din poemele ei pot fi citite în limba română în reviste precum Familia, Poesis internațional, Mozaicul, Fitralit sau Prăvălia culturală.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Traduceri”

Poeme

de André Ferenc, în traducerea lui Mihók Tamás