marker, spatele unui copil din Kiev, 27 x 18,5 cm, 2022
Iar pe acoperișul lăsat al casei
stăteau Furiile. Stăteau și așteptau.”
Borbély Szilárd, Hermes, zeul tâlhar
burlanul în care aș putea urla tragedia irevocabilă a ologirii l-au înfundat grăsimea resturilor, un cercel și istoria. gura se cască larg, aproape că doare, colțul buzelor începe să crape, maxilarul clănțăne, dar rămâne mut, numai țiuitul ăsta de cupolă în urechi, ca o injecție cu cianură de potasiu. sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă, și nu cunosc curburile de umeraș-de-sârmă ale avorturilor ilegale, viața posibilă, dar nedorită, chiuretată în bucățele din caverna uterului. sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă, și niciodată nu mi-am dorit copii, doar viață. să i-o înapoiez civilului ucrainean pe care l-au evacuat în piață c-un glonț în coapsă și care în doar câteva minute și-a dat duhul pe piatra cubică de martie. atâta suferință, doamne, spune-mi că e doar o aselenizare de kubrick, că suntem la filmări, că noi, de fapt, niciodată, noi niciodată n-am plecat de-aici nicăieri, nu ne elibera, îngrădește-ne, îngroapă-ne, doamne, altfel orătăniilor noastre în extincție le vom smulge din rădăcini aripile în involuție. proiectilele fléchette se folosesc pentru anihilarea trupelor care atacă din proximitate. măruntele săgeți de oțel sunt, practic, imposibil de îndepărtat dintre fibrele corpului. douăzeci și unu de fire de trandafir pe corpul unui soldat: a spinteca unul câte unul degetele de la mână și picioare, iar în final penisul. coase-le rănile, doamne, animalelor noastre crească-le aripile înapoi. i-am visat noaptea aceea, în fața hangarului cu miros de fier stăteau trei oameni: mama, tata și bunica. bunica, cea care și-a pierdut conștiența, cea care din cauza ceții amare ridicându-se din creierul ei bolnav s-a transformat într-un monstru de nesuferit. poveștile ei înduioșătoare au devenit povești de groază, o reped în ele, o lovesc în bot, o târăsc de păr pe beton de față cu lumea, arunc peste ea fân gros, chibrit aprins, să ardă în flăcări ca porcul de tăiat. foarfecă s-a făcut zâmbetul bătrânei mele, ochii – darace ruginite. lângă ea, tata într-un șorț murdar, mama cu spatele la teribila poartă de fier, față-n față cu mine. în nuditatea ei vlăguită, corpul moale al mamei – strâmta mea căsuță – a tresărit alburiu, are să se năruie, simt. c-un ciocan în mână și cuie între dinți, zorii mă răstignesc pe crucea treziei. sunt o femeie la treiștrei, sănătoasă. o copilă.
Traducere de MIHÓK Tamás
