exerciții de respirație pentru astmatici
***
au tăiat stejarul
agățat de buturuga lui
îmi țin respirația
***
un semn cere o voce/nu spera
în blândețea fotosintezei
când se rup baraje
/verdele e violent/
chiar piatra gâlgâie
de seva lui
ademenită în foraje
un semn cere o voce/caută
potecile cu-ntunecate viraje
întinde mâna/fii martor
/verdele e violent/
chiar inima gâlgâie
de seva lui
abandonând reglaje
un semn cere o voce/așază-te
sub trunchiul înalt
prin umbra lui separat
de miraje
/verdele e violent/
chiar glezna gâlgâie
de seva lui
cu rădăcinile angrenate
în rodaje
***
închinare! frunzei care se mișcă între tine și soare
blurând amiezile turbate
lăsându-ți pe pleoape lumina: o limbă
de animal
închinare! frunzei
de-i urmezi nervurile ca-ntr-o cădere abruptă
de ape de biți și circuite răcoarea
trunchiului te va uimi –
amețit îți vei arunca mâinile
să se adape și gleznele
să sape și inima să pompeze clorofilă
prin aortele nopții algoritmizate
închinare! frunzei care se mișcă între tine și moarte
o limbă caldă și umedă
de animal
*
(Vatra Dornei, 31 oct 2024)
pe măsură ce urcăm ceața
rămâne în urmă ca un năvod
aruncat la întâmplare sfâșiat
din loc în loc de caninii întunecați
ai brazilor –
liniștea versantului sufocă –
telefericul se smulge legănându-și
deasupra ciocurile
adulmecându-ne urmele
inimile care fac cercuri concentrice în
aerul dens ca apa
Despre ,,aortele nopții algoritmizate” scrie Emanuel Guralivu, adăugându-și vocea corului consistent de eco-poetry, (g)local. Nu e un lirism spectaculos, privind superficial, dar nervurile textului spun altceva, mai puternic și mai convingător. I se cere cititorului o sporită atenție, dat fiind că lectura, în genere și poezia, cu totul particular solicită inițiere. Care, la rândul său, desigur, implică un preț. Restul e statistică.