„Strălucirea ochilor”

532 vizualizări
Citiți în 7 de minute

„Civilitatea, bunătatea, respectul pentru celălalt, generozitatea, calmul valorilor, bunăvoința, refuzul trufiei, egoismului și disprețului, demnitatea și cordialitatea comunicării, o anume sobrietate a exprimării «celei mai adânci inimi» sunt doar câțiva dintre vectorii ce definesc, în opinia mea, calea bună a unuia spre celălalt.”

Avea o bucurie aproape religioasă ori de cîte ori își pregătea un nou volum. Poemele deveneau pentru el însuși taine[*]. Stătea atunci după-amieze în șir corectîndu-le și recorectîndu-le, pe hîrtie, la calculator ori rostindu-le cu o voce șoptită. Prima carte la care l-am văzut lucrînd a fost Arta răbdării, apărută în 1993. Au urmat (aproape) toate celelalte. Ceva ciudat s-a întîmplat însă în anul 2020. Pe atunci ne vedeam la mine săptămînal, vorbind ore în șir, asta cînd Ion nu scotea cîte un volum din bibliotecă, de la Borges la Rilke, de la Pessoa la Gellu Naum, și începea să citească poeme. Într-o zi, care părea ca oricare alta, mi-a pus în față un morman de printuri și mi-a spus simplu: „Trebuie să predau un volum la Junimea. Alege tu de aici optzeci, nouăzeci de poeme și pune și ordine în ele.” Am îngăimat un stins „bine”, dar a fost pentru prima oară cînd i-am simțit, organic, lipsa de bucurie, înnegurarea, tristețea. Titlul volumului, apărut în 2021 la Editura Junimea, s-a strecurat dintr-o discuție banală des­pre străzile pustii. „Ce mai viață fără lume în jur, fără nimeni. Viața fără lume. Uite un titlu bun.” Ceva se întîmplase cu el, dar nu bănuiam ce. Nu am înțeles atunci, iar acum refuz să înțeleg.

Cînd răspundea astfel într-un interviu acordat cu ani în urmă, Ioan Moldovan nu bănuia că vorbele lui se vor transforma într-un transparent autoportret: nu ai, pur și simplu, ce adăuga – vorbind despre el – vibra­ției afective și calmului intelectual cuprinse în aceste cîteva rînduri. A reușit, toată viața, să transforme acești vectori în gesturi și atitudini care mereu păreau simple, deși de multe ori erau covîrșitoare, în judecăți de valoare întotdeauna solare, dar care niciodată nu lăsau umbre. Nimic nu părea umbrit în preajma lui, ori cel puțin niciodată nu lăsa el însuși umbre, nici măcar atunci cînd străfundurile sufletului îi erau înnegurate.

Cu mult înainte de acest moment, în iarna lui 1992, era la mine cu Tiberiu Ciorba. Trecuse mult de miezul nopții cînd am rămas fără țigări. Cu bonomia-i expresionistă în asemenea momente, Tiberiu ne-a zis: „Vă descurcați, dar nu veniți fără!” Eram la mahala și aveam nevoie de mare noroc să găsim undeva un pachet. Am ieșit totuși cu Ion într-un frig crunt și am luat-o la întîmplare. S-a nimerit ca birtul de cartier să fie încă deschis la ora aia. Am cumpărat țigări și, în timp ce Ion își aprindea una, i-am pus o întrebare care mă rodea. „Ion, cum Dumnezeu puteți fi zeci de optzeciști și să vă prezentați toți dacă nu geniali, măcar demni de istoria literaturii?” Mi-a întins o țigară, mi-a aprins-o și m-a asigurat: „Stai liniș­tit. Cu vremea nu se vor cerne dintre noi mai mult de cinci, șase.” Nu am uitat toată viața replica lui de atunci. Și nici calmul învăluit în fum de țigară cu care a rostit-o.

Am amintit această frază doar ca să pot spune deschis că, așa cum mie mi-e imposibil să-l gîndesc pe Ion la trecut, nici literatura română nu va putea niciodată să-i conjuge opera decît la timpul prezent. Sunt con­vins că știa asta încă din iarna lui 1992.

*

Îmi propusesem să scriu doar cîteva șire introductive pentru acest grupaj. Apoi mi-am amintit de citatul din interviu, apoi de discuția din ’92, apoi de Viața fără lume. Acum simt că trebuie să îi trimit toată recu­noștința noastră că în 2021 a rămas alături de redacție, că a continuat să ne fie sfătuitor, că… Dar sunt prea multe. Mult prea multe.

Oricum, acest grupaj nu e un in memoriam. Pentru că pe Ion nici unul dintre noi nu l-a uitat măcar o clipă.


[*] Ce e cu titlul acestui text, Strălucirea ochilor, pus între ghilimele? Habar nu am. Doar Ion îmi va putea explica, mai mult ca sigur, cîndva. E ultimul mesaj primit de la el. Fără să-l vestească nimic, fără să fie în prelungirea a nimic. Doar atît. Strălucirea ochilor.


Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „IOAN MOLDOVAN”