Multe discuții indigeste (și inutile) au hăituit discursul criticii autohtone atunci când ele au avut ca temă literatura queer. Un moment a fost acela în care Soldații lui Adrian Schiop și-a făcut apariția: un război de tranșee lipsit de sens a luat naștere. Politizare și polarizare. Mult prea puțini au fost cei pentru care au contat dezideratul lui Adrian Schiop, acela de-a prezenta situația unei categorii sociale marginalizate într-un spațiu marginal, și valoarea în sine a romanului. Și da, Soldații este un roman valoros.
Întreaga poliloghie introductivă are rolul de a sublinia necesitatea depărtării cronicarului de orice poate fi dus în sfera politică. Cronica de față este o analiză obiectivă și literară a unei cărți de poezie (și nimic mai mult).
Supine Dream, volumul de debut al lui Emilian Cătălin Lung, are și el ca temă statutul persoanelor queer, totul fiind filtrat prin sita propriei trăiri a autorului. Dincolo de căutările identitare ale poetului, ele fiind și punctul de plecare al poeziei din volum, alienarea și dificultățile întâmpinate în realizarea conexiunilor interumane par a fi principalele puncte de convergență ale cărții. Vorbim despre o continuă căutare a echilibrului interior pierdut, o însumare a încercărilor poetului de a se regăsi pe sine în tot ceea ce îl înconjoară. Metoda poetică este una tranzitorie, perspectiva oscilând între exterior și interior, în ambele sensuri, corpul funcționând ca o graniță, o membrană permeabilă ce permite osmoza.
Cred că următoarele versuri sunt cât se poate de reprezentative pentru atmosfera și direcția conceptuală din Supine Dream: „eu cu sentimentele mele reale/ un copil queer sub cerul mare/ în mine trăiesc sensibilități necesare” ((3) Morningside). Direcția cărții, anume aceea a unei critici a heteronormativității, este evidentă. Mai puțin vădite (cel puțin pentru un ochi care nu este obișnuit cu literatura de azi) sunt întâmplările poetice colaterale, uneori clar intenționate, alteori nu. Să luăm, de exemplu, o parte din poemul It was a great night and a fun day in my bed and body: „O flexație potentă doar ideologic/ să mă simt slab cu cine sunt eu/ doar pentru lipsa de biceps?/ calitatea vieții stă doar în flex/ hrănește-mi lipsa/ bicepsule/ motor al masculinismului falocentric// masc4masc/ bicepsul/ vine și pleacă asimptomatic/ dacă ar fi/ din spumă cu memorie/ aș avea mai puțină dismorfie corporală”. Alegerea acestui fragment nu este întâmplătoare. Dismorfia corporală, așa cum o numește autorul, fiind o constantă pe tot parcursul cărții, o miză cât se poate de importantă a volumului, cel puțin în aparență, fiind activismul (aproape de catifea) prin care poetul încearcă, dacă nu abolirea lor, cel puțin discutarea unor stereotipuri legate de masculinitate și sexualitate.
Dincolo de căutările identitare ale poetului, ele fiind și punctul de plecare al poeziei din volum, alienarea și dificultățile întâmpinate în realizarea conexiunilor interumane par a fi principalele puncte de convergență ale cărții.
Dacă tot vorbeam despre celebrul roman al lui Adrian Schiop, trebuie menționat faptul că poezia lui Emilian Cătălin Lungu are un motor poietic comun cu acesta, anume dacă nu incapacitatea, cel puțin dificultatea formării de conexiuni interumane genuine, mai ales când vine vorba despre cele de natură romantică. Finalul unuia dintre cele câteva poeme scrise în engleză definește cel mai bine această problemă: „my body is the border/ between you and me”. Astfel, chiar și când vine vorba despre mici scântei care anticipează un posibil incendiu, ele sunt contemplate cu mare atenție. Un exemplu: „mi-ar fi plăcut să fi mers o dată cu business class/ să mâncăm cea mai bună mâncare din avion și să/ bem/ prosecco/ – destul de posh, cum îți place ție, pentru că ești/ de crai bun -/ și să ne ținem de mâna (pentru prima oară în/ public)/ ca parte a serviciilor oferite” (Un poem ce mi-ar fi plăcut să fie mai queer).
Ca atitudine, poetul alege să se racordeze la propria-i generație, poezia sa amintind în unele momente de estetica alt-lit prin unele manierisme – excrescențe care se ridică pe fundamentul unei poetici a corporalității cu puternice tușe confesive. Am putea spune, având în vedere direcția din ultimii doi ani a poeziei de limbă română, că Emilian Cătălin Lungu alege o zonă sigură și confortabilă din punct de vedere estetic și stilistic.
Supine Dream este o carte de poezie muncită, cu o voce bine definită, dar previzibilă în multe momente: poemelor cu o aparență tihnită, dar pline de intensitatea trăirii, li se alătură versuri simple, fără vână poetică. Debutul editorial al lui Emilian Cătălin Lungu este decent, însă inconsistent.
