Scenarist și regizor, Kenneth Branagh surprinde în cel mai recent film al său povestea celor mai zbuciumați ani din istoria recentă a Irlandei de Nord, pornind de la propria copilărie petrecută în Belfast, pentru care a primit șapte nominalizări la Oscar, câștigând trofeul în 2022 pentru cel mai bun scenariu. Începându-și cariera la Academia Regală de Teatru „Shakespeare”, în piese ca Henric al V-lea și Romeo și Julieta, Branagh pune apoi bazele unei instituții de teatru renascentist, patronată în prezent de prințul Charles. La doar 29 de ani, regizează filmul Henric al V-lea (1989), unde joacă alături de Emma Thompson, ceea ce îi va aduce nominalizări pentru cel mai bun actor și cel mai bun regizor. Pasiunea sa pentru Shakespeare se va concretiza, câțiva ani mai târziu, și în Mult zgomot pentru nimic (1993), avându-i în distribuție pe Denzel Washington, Michael Keaton și Keanu Reeves.
Belfast este inspirat de începutul violent al revoltelor etnice din Irlanda din Nord, perioadă cunoscută sub numele de „The Troubles”, care a durat din anii ’60 până la sfârșitul anilor ’90, când a fost semnat Acordul de la Belfast (la 10 aprilie 1998) de către guvernele britanic și irlandez. La fel ca protagonistul din Belfast, Branagh se mută cu familia în Anglia, la vârsta de nouă ani.
Impresia de basm contemporan este susținută de cadrele filmate alb-negru: Belfast restituie povestea lui Buddy (interpretat de Jude Hill, aflat la primul său rol) și a fratelui său mai mare, Will (Lewis McAskie), într-un oraș scindat de conflicte interreligioase. Universul celor doi băieți este tutelat de mama – Ma (Caitríona Balfe), de tata – Pa (Jamie Dornan), de bunica împăciuitoare – Granny (Judi Dench) și de bunicul povestitor și hâtru – Pop (Ciarán Hinds).
Filmul surprinde, prin ochii unui băiețel de nouă ani, conflictul dintre protestanți și catolici, de la sfârșitul anilor ‘60, la începutul perioadei marcate de mișcarea unionistă protestantă, care a căpătat numele de „The Troubles”.
Tatăl lui Buddy lucrează în Anglia, în timp ce Ma, fratele mai mare al lui Buddy (Will) și bunicii paterni – Granny și Pop – locuiesc în Belfast, fiind prinși în tornada revoltelor din august 1969, când un grup de protestanți loialiști amenință cartierul pașnic în care locuiesc. În încercarea de a se apăra, se baricadează în propriile locuințe pentru o vreme. Prin ochii lui Buddy, lumea capătă o tandrețe aparte, chiar și revoltele par seducătoare, frânturi dintr-o poveste recompusă din istorisirile bunicilor ori din poveștile tatălui care revine acasă de la muncă. Lumea băiatului se confundă cu micile drame de la școală, cu descoperirea treptată a răutății lumii și a deșertăciunii existenței. Cunoaște frumusețea complice a atașamentului față de colega sa de clasă, Catherine, dar și pericolul care pândește la fiecare colț de stradă. Billy Clanton (interpretat de Colin Morgan), conducătorul grupului reacționar, îl intimidează pe Pa, solicitându-l să se implice în cauza partizană, dar Pa refuză, și atunci Billy Clanton devine tot mai amenințător.
În vreme ce Pa visează să emigreze în Australia sau în Canada, departe de amenințarea teroristă, Ma se străduiește să plătească datoriile tot mai mari și să îi crească pe băieți în siguranță, fără să își părăsească locul natal. Totuși, cum revoltele se întețesc, Pa își dă seama că Belfastul devine tot mai primejdios. Lui Pa i se oferă o slujbă bine plătită în Anglia, o promovare care i-ar permite să aibă familia alături de el, numai că, de Crăciun, când primește vestea plecării, Buddy refuză și începe să plângă. Cum ar fi putut reacționa altfel? Pentru băiețelul de nouă ani, Belfastul înseamnă prietenie, dragostea bunicilor, frumusețea pericolului. În timpul unui asediu al cartierului, Moira îl introduce pe Buddy în gașca sa, pentru a participa la prădarea unui supermarket. În ingenuitatea sa, Buddy fură o cutie de detergent și i-o aduce mamei, care îl urechează și îl pune să returneze ceea ce furase. Numai că Billy îi ia ostatici pe Buddy și pe Ma, pentru a se asigura că scapă de poliție. Urmează o scenă neverosimilă care surprinde legătura dintre cei doi în opoziție cu lupta pentru supraviețuire a lui Billy; totuși, mai greu să dezarmezi o persoană înarmată, care vrea cu tot dinadinsul să-și facă dreptate.
O altă secvență de o frumusețe hipnotică este mica ieșire la teatru cu bunica, să vadă A Christmas Carol – ocheadă înspre banalitatea vieții, scurtcircuitată de tonul suprarealist al muzicii lui Van Morrison.
Dându-și seama că nu sunt în siguranță în Belfast, adulții decid să plece în Anglia. Bătrânul moare, nu înainte de a-i spune nepotului său cât de importantă este familia, dar, mai cu seamă, libertatea.
Imaginea din final a bunicii care își privește nepoții părăsind Belfastul alături de părinții lor este, și ea, de o căldură aparte, de o tandrețe ucigătoare.
Belfast este un film autobiografic, cu nuanțe elegiace, aparent sentimental, în opoziție cu disperarea și furia politică a perioadei la care se referă, dar și un film despre supraviețuire, despre abandon, despre extremisme religioase și etnice.
